spot_img

Lansare de carte la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor

Joi, 12 decembrie 2013, în miezul zilei, la sediul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor a avut loc lansarea a trei cărți apărute recent la tânără editură Adenium: ”Maldororiana” a Anei Ionesei, ”Un taur în vitrina de piatră” semnată de Liviu Antonesei și ”Istoria de sub covor. Dezbateri istoriografice” a lui Ovidiu Pecican.


Cuvântul de întâmpinare l-a rostit Irina Petraș, președinta Filialei, care i-a salutat pe oaspeții veniți din „dulcele târg al Ieșilor”.
Ștafeta a preluat-o Ovidiu Pecican, care a prezentat-o publicului pe Ana Ionesei –„cea mai jună scriitoare din această sală” –, aflată la prima apariție editorială, fiind câștigătoarea premiului pentru debut la concursul de manuscrise organizat de editură.
Vorbind despre Ana Ionesei, Ruxandra Cesereanu, a afirmat despre fostul „masterand scotocitor”, că este „o făptură bizară și extravagantă”, care, ca poetă, „nu se plasează nici în suprarealitate, nici în metarealitate”, „nu e nici ironică, nici parodică”, ci scrisul îi este veșnic „însoțit de un zâmbet șăgalnic”. Ruxandra Cesereanu a observat că lirica Anei o plasează pe poetă într-o nișă a poeziei actuale, cea a poemelor livrești, întrucât ea, în versurile sale, dialoghează și problematizează pe baza autorilor pe care-i iubește cu patimă. Punctul de pornire al cărții tinerei poete este „un punct de mimesis care se transformă pe parcurs” într-o poezie inedită, proaspătă.
După ce a lecturat „Arta poetică” – o încercare de portretizare a „tânărului poet” aparținând generației 2000 și post-2000 – ce deschide volumul Anei Ionesei, Ruxandra Cesereanu a atras atenția că aceasta „trebuie citită pe dos”, fiindcă Ana nu este nici minimalistă, nici maximalistă (cum sunt în general reprezentanții generației sale), ci „marșează pe livresc”, ceea ce va face mai dificilă încadrarea ei printre poeții actuali.
Vorbind despre Maldororiana, Ana Ionesei a explicat cum s-a născut volumul ei: „mi-am tradus visele într-un limbaj pe care-l înțeleg copiii și nebunii (…), dar nu e nimic de înțeles, e un experiment”.
Un taur în vitrina de piatră al lui Liviu Antonesei a fost prezentat de Ana Ionesei. Structurat pe cinci secțiuni – Căutarea căutării, Apariția Eonei și celelalte poeme de dragoste culese din Arborele Gnozei, Dispariția și eternitatea Eonei, Psaumes și Povești filosofice cretane și alte poezii – volumul este caracterizat drept o „poezie atemporală și foarte greu de interpretat școlărește sau de analizat”, deoarece „poezia lui Liviu Antonesei se înființează ca o mitologie, (…) e resimțită ca ritm, nu ca o cronologie, ca epic”, atemporalitatea fiind centrul volumului și elementul care „dă coerența poemelor lui”.
Liviu Antonesei a precizat că lucrarea – văzută de unii ca o antologie – reunește aproape întreaga sa creație lirică ce a trecut proba timpului. Poemele au fost scrise în intervalul 1977-2011, adică reprezintă, ca să folosesc expresia utilizată de Domnia Sa, „poezia unei vieți”. Universitarul ieșean a afirmat că nu vrea să spună prea multe despre propria carte, „prefer ca lumea s-o citească”, totuși a anunțat că Un taur în vitrina de piatră este cel dintâi titlu lansat de Adenium, iar succesul cărții a fost de bun augur pentru editură.
Făcând cunoscute planurile de viitor ale Editurii Adenium, Liviu Antonesei, spiritus rector al acesteia, a direcționat discuțiile către cartea lui Ovidiu Pecican, Istoria de sub covor. Dezbateri istoriografice, prima lucrare din Seria „Antropos”. Lucrarea a fost prezentată de prof.univ.dr. Liviu Vlad, care a afirmat că „incită încă din titlu”. Volumul reunește articolele scrise de universitarul clujean în ultimii doi ani, „acoperind toată istoria, de când are omenirea memorie”.. În încercarea de a explica demersul urmărit de istoriograf, Liviu Vlad a precizat că „istoriografia este o disciplină ciudată, ca și critica literară”, iar Ovidiu Pecican în volumul său a demonstrat că există o „istorie cosmetizată” aflată în opoziție cu „istoria adevărată”. Dacă istoria este „știința care arată trecutul cum ar fi vrut să fie în lumina prezentului”, nu e de mirare că există mai multe perspective asupra aceleiași pagini din trecut. Datoria istoricului este aceea de a afirma adevărul: „Istoria ca cercetare trebuie să fie adevărată”, deși „adevărul supără și umblă de multe ori cu capul spart”
De ce titlul Istoria de sub covor? Liviu Vlad ne lămurește: „lucrurile nedorite se bagă sub un preș… mic și murdar, istoria se bagă sub covor”, atunci când realitățile pe care le înfățișează ea nu convin (iar istoria este subordonată noțiunii de țară, popor, neam, etnie etc. și, astfel, oglinzile în care este reflectată devin strâmbe). Istoria de sub covor. Dezbateri istoriografice – cartea unui istoric ce nu face niciun fel de parti pris (cum subliniază Liviu Vlad) – debutează cu capitole ce pot fi considerate adevărate călcâie ale lui Ahile: Folclorul ca istorie, Securitate și falsuri medievale, Blazoane și criptografie, Ovidiu Pecican abordând nu o dată probleme controversate, cărora le găsește soluții ce incomodează pe mulți. Pe lângă tratarea unor subiecte fierbinți precum cele tratate în Pariuri în cercetarea comunismului ori Modelul prezidențial, Ovidiu Pecican dezbate și unele de actualitate, în capitole precum UE și globalizarea, Conceptualizare și cațavencism.
În finalul reuniunii, cei trei scriitori – doi „monștri sacri” aflați la vârsta deplinei maturități și debutanta de curând ieșită din adolescență – au acordat autografe și au stat de vorbă cu cititorii.

Voichița Pălăcean-Vereș

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508