În fine, junele paznic s-a liniştit, şi-a pus pistolul la loc îm toc, şi-a liniştit şi namila de câine, mi-a făcut semn să deschid geamul şi, după un moment de şovăială, m-a întrebat de ce nu dorm la prietena mea din hotel, care stă într-un apartament, de ce dorm în maşina ei? I-am explicat că nu suntem chiar prieteni-prieteni, că suntem mai degrabă camarazi, că Eugenia e căsătorită etc. etc. I-am mai spus că sunt actor şi ziarist, că sunt la Cannes cu un film din selecţia oficială, film în care şi joc, i-am arătat toate legitimaţiile pe care le aveam la mine, plus ecusonul cu „Jeune comédien”.
Ăsta, ecusonul, l-a dat pe spate. Se uita când la el, când la mine. La felul cum arătam, probabil că se-ntreba: „Bine, bine, comedien-comedien, da’ de ce jeune?!” Ca să-l uimesc şi mai mult, i-am spus că îl invit la premiera filmului „Le chêne”, care avea loc peste o săptămână. A făcut ochii mari, efectiv emoţionat, pentru că, după cum mi-a mărturisit atunci când mi-am ţinut promisiunea, el niciodată nu mai fusese la o premieră în sala mare a Palatului, călcând pe covorul roşu de la intrare. Şi după ce mi-a dat înapoi legitimaţiile şi ecusonul, m-a întrebat unde iau de obicei micul dejun. De obicei nu-l luam, aşa că am ridicat din umeri. Cu un mare tact, ca nu cumva să mă simt jignit, m-a întrebat dacă n-aş dori să mi-l dea pe-al său, asigurat de hotel, fiindcă el, după încheierea schimbului de noapte, mănâncă acasă, la mama lui.
Şi de-atunci, în fiecare dimineaţă, bunul meu Jean, tizul meu francez, mi-aducea într-un pachet un mic dejun nu cred că mai puţin consistent decât cel pe care-l servea Eugenia Vodă pe terasa cu piscină a marelui hotel.
(va urma)
Ioan GROȘAN