Sala de Expoziţii F64 din București va mai găzdui încă două săptămâni expoziția de fotografie „Frumuseţea este şi în ochii care nu văd”, până marți, 3 decembrie 2013. Fotografiile prezentate, realizate pro bono de către fotograful Daniel Vrăbioiu, portretizează reacţiile a cinci fete nevăzătoare care miros flori şi fac parte din campania „Frumuseţea este şi în ochii care nu văd”. Această campanie pune accent pe importanţa problemelor cu care se confruntă nevăzătorii şi atrage atenţia asupra faptului că fiecare dintre noi se poate implica şi susţine această cauză. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
La eveniment, publicul a avut ocazia să le cunoască pe cele cinci protagoniste ale campaniei – Crina, Loredana, Andreea, Roxana, Petra – care au dat dovadă încă o dată de o frumuseţe, interioară cât şi exterioară, extrem de rară în zilele noastre, care emană dintr-o căldură sufletească fără margini, impresionând audienţa până la lacrimi cu prezenţa lor.
„Statul român susţine într-un mod nesemnificativ oamenii cu probleme de vedere, aşa că e indicat să luăm noi frâiele în mână şi să facem ceva pentru ei. Sunt oameni născuţi nevăzători, sunt oameni care şi-au pierdut vederea, din cauza unor accidente sau a sistemului defectuos medical românesc. Oricare dintre noi ar fi putut sau poate să ajungă să aibă aceeaşi problemă. Suntem responsabili pentru orice semen de al nostru. Deşi ideea de unitate este oarecum străină mentalităţii româneşti, sunt momente în care suntem invitaţi să facem ceva, iar acesta este un
astfel de moment. Personajele principale ale campaniei noastre: Crina, Roxana, Loredana, Andreea şi Petra sunt nişte fete minunate, de la care cu toţii avem de învăţat ceva. Putem învăţa să fim mai buni indiferentde ce ni se întâmplă, putem învăţa să ne bucurăm de viaţă şi să fim recunoscători pentru orice lucru frumos pe care îl trăim. Putem învăţa să iubim lumina şi fără să avem grad de comparaţie prin contrast cu întunericul, în care oricare dintre noi poate ajunge să trăiască”, au declarat reprezentanţii Look Media Profile, organizatorii acestui proiect.
„Prin implicarea Dove în această campanie, ne dorim să comunicăm femeilor că sunt mai frumoase decât cred, că frumuseţea naturală ar trebui apreciată la adevărata sa valoare. De altfel, prin toate initiaţivele desfăşurate de-a lungul timpului, Dove şi-a asumat misiunea de a redefini feminitatea, de a inspira femeile să-şi atingă potenţialul maxim de frumuseţe. Aseară, în cadrul evenimentului, protagonistele expoziţiei ne-au demonstrat că frumuseţea nu doar se vede, ci se şi simte, că frumuseţea adevărată este dată atât de aspectul fizic, cât şi de latura interioară” au declarat reprezentanţii Dove.
Expoziţia va putea fi vizitată până la data de 3 decembrie 2013 în Sala de Expoziţii F64 (în incinta magazinului F64, la etajul 1, din Bd. Unirii, nr. 45), iar prin achiziţionarea unei fotografii, ajutăm un nevăzător. Preţul unei fotografii este de 300 lei, iar banii strânşi din vânzarea lor merg către Asociaţia Nevăzătorilor din România.
Despre campania „Frumuseţea se vede şi în ochii care nu văd”
Într-o ţară în care scandalurile ţin prima pagină a ziarelor şi ocupă spaţiul pe Tv, în proporţie covârşitoare, uităm că viaţa este plină de culori, că plecăm de la alb şi trecem prin toată paleta culorilor până la negru. Noi, românii, vedem viaţa mai mult decât alţi oameni, din ţări vest europene sau de pe alte continente, în negru. Motivele sunt suficiente, dar ele nu reprezintă o scuză că nu găsim timp să ne preocupăm să facem şi un bine pentru alţii. Sunt oameni pentru care totul este negru de la naştere sau, prin circumstanţe nefericite, ajung să nu mai cunoască nicio culoare şi sunt adânciţi într-un infinit întuneric. Pentru aceşti oameni a luat naştere campania „Frumuseţea se vede şi în ochii care nu văd”.
Pentru cei care nu au şansa să vadă, pentru cei care ori s-au născut aşa ori, din cauza unui sistem defectuos medical, ori din cauza altor întâmplări extrem de triste ajung să nu mai vadă. Cum ar fi să trăieşti fără să vezi?
Ce priorităţi ai mai avea în viaţă? Cum te-ai adapta societăţii aproape crude în care trăieşti? Cum ai percepe indiferenţa semenilor tăi la problema pe care o ai? Cât de singur te-ai simţi, fiind înconjurat de nepăsare? Adevărul este singurul lucru constant pe care îl avem în viaţă, nu ar trebui să îl evităm.
Adevărul este că putem face viaţa mai bună altor oameni. Avem ocazii să arătăm că ne pasă, ce facem cu ele, profităm de ele să facem un bine?
Rezultatul acestei campanii ne va măsura omenia ca societate, ca indivizi ce formează societatea şi ca disponibilităţi sufleteşti pe care le avem.
Alte detalii la: https://www.facebook.com/FrumuseteaEsteSiInOchiiCareNuVad
Sponsor: Dove
Parteneri principali: Asociaţia Nevăzătorilor din România, Iiana.ro, F64, Privileg Catering, L’Occitane, Florăria Iris
Parteneri media: Story, Q magazine, Unica, Avantaje, Libertatea, Psyhologies, The Epoch Times România, Ciao, Spy, Romania Insider, Calendar Evenimente, Cinemagia, Cinefan, Ziarul Metropolis, La Revista, 7 seri, Egophobia, bookmag.ro, cariereonline, Artc Act Magazine, catavencii.ro, cosmopolitan.ro, femeia.ro, miresici.ro, mami.ro, money.ro, hipmag.ro, stirifeldefel.ro, mayra.ro, autentici.ro, avocatnet.ro, CSRevolution, Agentia de carte, filme-carti.ro, Anchetatorul modern, blogatu.ro, dordeduca.ro, Ceainăria La un ceai, Fundaţia Calea Victoriei, hotnews.ro