Miercuri, 16 iunie 2010, la Sala Nouă a Teatrului de Comedie (str. Sfânta Vineri nr. 11, Bucureşti) Centrul de Creaţie şi Educaţie prin Teatru OPERA PRIMA organizează cea de-a doua ediţie a workshopului-audiţie adresat tuturor liceenilor de sex masculin din clasele IX-XI din Municipiul Bucureşti. Acest workshop-audiţie are ca scop final montarea unui spectacol de teatru care va face parte din grila noii stagiuni a Teatrului de Comedie, începând cu toamna acestui an.
Workshopul-audiţie va fi coordonat de regizorul Alexandru Măzgăreanu, a cărui activitate pedagogică se împleteşte şi împlineşte continuu şi constant cu activitatea creatoare. Participarea sa, încă de la începutul studenţiei la diverse festivaluri de teatru din ţară se distinge prin varietatea domeniilor sale de interes: de la commedia dell’arte la tragedia antică greacă, de la workshopuri de dramaturgie şi arta actorului, la spectacole lectură. În prezent, spectacole semnate Alexandru Măzgăreanu se joacă pe scene prestigioase ale capitalei, regizorul având în pregătire şi câteva proiecte noi.
Workshopul-audiţie îşi propune să aducă împreună elevi de liceu de clasele IX-XI de pe raza Municipiului Bucureşti într-o încercare inedită de a repune în scenă un text care vibrează cu tematica vârstei adolescentine: „Şantaj” de Ludmila Razumovskaia. Un spectacol despre adolescenţi, cu adolescenţi şi pentru adolescenţi, coordonat de o echipă de tineri profesionişti, masteranzi şi absolvenţi ai U.N.A.T.C. „I. L. Caragiale” Bucureşti, care beneficiază de sprijinul unor pesonalităţi ca George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie, Gelu Colceag, rectorul U.N.A.T.C. „I. L.Caragiale” Bucureşti, Dan Mircea Cipariu, preşedintele Secţiei de Poezie Bucureşti a Uniunii Scriitorilor şi Paul Chiribuţă, actor şi profesor U.N.A.T.C.
Centrul de Creaţie şi Educaţie prin Teatru OPERA PRIMA este un proiect inovativ care propune un model socio-cultural de educaţie şi reintegrare socială ce se adresează categoriilor defavorizate de pe raza Municipiului Bucureşti. Proiectul a fost implementat în februarie 2010 de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti împreună cu Teatrul de Comedie şi Clubul UNESCO „Adolescenţii”, în parteneriat cu U.N.A.T.C. „I. L.Caragiale” Bucureşti şi se va desfăşura până la finalul anului în curs.
Parteneri media: TVR2, TVR Cultural, Observator Cultural, Radio România Cultural, RFI Romania, GINGER GROUP, PORT.ro, Agentia de Carte