Vineri, 11 octombrie 2013, ora 21:00, la AMETHYST MUSIC CLUB CONSTANŢA (Millenium Business Center, Bdul Mamaia nr. 135-137), va avea loc concertul BLUEJAZZ & POETRY – o fuziune spectaculoasă între blues, jazz şi poezie, susţinut de artişti de marcă din domeniu: Mike Godoroja (voce), Corneliu Stroe (tobe-percuţie), Roxana Stroe (chitară, voce), Cătălin Răsvan (chitară bass). Vor citi poeţii: Dan Mircea Cipariu şi Amelia Stănescu. „Sunt bucuros să rezonez cu doi mari artişti ai blues-ului şi jazz-ului autohton, bunul meu prieten Mike Godoroja şi maestrul percuţionist Corneliu Stroe, şi cu noua mea colegă de Filială USR Bucureşti-Poezie, Amelia Stănescu, o voce care mizează pe experiment cu sentiment. Acest spectacol de poezie şi blues este un fragment dintr-o serie de evenimente ce ne vor avea protagonişti pe mine şi pe Mike Godoroja. Avem câteva spectacole speciale în ţară dedicate Crăciunului, un show în care colinda se va întâlni cu blues-ul”, a declarat Dan Mircea Cipariu.
Dan Mircea Cipariu s-a născut la 7 septembrie 1972 în Bucureşti. Este absolvent al Şcolii Superioare de Jurnalistică din Bucureşti şi licenţiat al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Debutează în presa literară în 1988 (SLAST), debutul editorial se petrece în 1999, cu volumul „Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara” (Editura Libra).
Membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR) şi în Comitetul Director al USR. În 2013,, a fost reales pentru un al treilea mandat preşedinte al Filialei USR Bucureşti-Poezie. În 2007, volumul său de poeme „Tsunami”, Editura Brumar, 2006, a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. În 2008, a iniţiat şi coordonat proiectul SCRIITORI PE CALEA REGALĂ, iar în 2009, 2010, 2011,2012 şi 2013 proiectul MARATONUL DE POEZIE, BLUES ŞI JAZZ. În 2011, 2012 şi 2013, de Ziua Culturii Naţionale, a iniţiat şi coordonat Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2010, 2011 şi 2012. Este fondatorul şi preşedintele Asociaţiei EURO CULTURART, asociaţie care a organizat, printre altele, Bienala Internaţională de Gravură Experimentală, ediţia a III-a, 29 martie-27 aprilie 2008, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti,www.experimentalproject.ro, 4X4. Instalaţia de cARTE – http://4×4project.blogspot.com/.
EURO CULTURART deţine o galerie dedicată tinerilor artişi vizuali europeni – Atelier 030202 –www.atelier030202.blogspot.com – coordonată de graficianul Mihai Zgondoiu.
Dan Mircea Cipariu este un apreciat comentator de artă contemporană, cu cronici apărute în revista “Arta” (revista Uniunii Artiştilor Plastici din România), “Cultura”, “Luceafărul”, “Altitudini” şi AgenţiadeCarte.ro. A fost curatorul unor expoziţii la Bucureşti şi New York semnate de câţiva dintre cei mai importanţi tineri artişti vizuali din România: Mihai Zgondoiu, Francisc Chiuariu, Cristian Răduţă, Albert Sofian, Irina Tănase, Florin Tomescu, Bogdan Raţa, Miruna Moraru, Adrian Sandu, Anamaria Şerban, Daniel Brici, Virgil Scripcariu, Aurel Tar, Adrian Alexandru Ilfoveanu.
Este publisherul www.agentiadearte.ro , spaţiu virtual unde sunt prezentate la zi evenimentele de carte şi artă. Este preşedintele Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER) şi preşedintele OPERA SCRISĂ. RO – societate de gestiune a drepturilor de autor.
Amelia Stănescu s-a născut la 22 iunie 1974, la Constanţa. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea, din iunie 2000. Volume de poezie publicate: Căutători de cuvinte, Editura Muntenia, Constanţa, 1993.; Doar mie mi-e frică, Editura Leda & Muntenia, Constanţa, 1999; Versuri/Gedichte, ediţie bilingvă, română-germană, Editura Radu Bărbulescu, Munchen, 1999; Poeme/Poemi, ediţie bilingvă română-italiană, Editura Ex-Ponto, Constanţa, 2001.; Exaltata juxta aquas, ediţie trilingvă română-italiană-germană, Editura Ex-Ponto, Constanţa, 2004; Mecanica firii, Editura Paralela 45, Piteşti, 2005 (Premiul USR, Filiala Dobrogea pentru Poezie); Couvertures de pluie/Aşternuturi de ploaie, ediţie bilingvă franceză-română, Editura Brumar, Timişoara, 2012; (Premiul USR, Filiala Dobrogea pentru Poezie);
Publică poezie, interviuri, traduceri şi recenzii în reviste din ţară şi străinătate.
Inclusă în dicţionare sau antologii: Dicţionarul şi albumul aniversar: „Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România – zece ani de la înfiinţare (1995-2005)”, Editura „Ex Ponto”, 2005, Constanţa, p. 50; Antologia „Világ Haiku Fesztivál/ World Haiku Festival”, Magyar-Japán Baráti Társaság, Pécs, 2010, poezie haiku, pp. 186-191; „Bal la palat – antologie de poezie contemporană”, volum îngrijit de Mihail Grămescu, Editura Granada, Bucureşti, 2011, pp. 47-49; „Dicţionarul scriitorilor români de azi” de Boris Crăciun şi Daniela Crăciun-Costin, Editura „Porţile Orientului”, Iaşi, 2011, p. 487; „Manuscrise în colecţii constănţene” de Ion Faiter, Editura MAR, Constanţa, 2011, pp. 514-515; „Haiku solidarity/ Solidaritate prin Haiku” – antologie internaţională de haiku-haiga, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2012, pp. 66-67; „Romen lirik klasik çağdaş” de Güner Akmolla, Editura StudIS, Vatra Dornei, 2012, pp. 144-145; „Antologia ARTGOTHICA 2012”, Asociaţia ARTGOTHICA Sibiu, Editura A.T.U., Sibiu, 2012, pp. 156-160;
Premii literare obţinute: Premiul I pentru poezie la Concursul de poezie şi proză, ediţia 1992, organizat de revista „Dynamis”, Constanţa; Premiul II la Concursul literar, ediţia 1992, organizat de revista „Observator-Munchen”;Menţiune la Concursul Internaţional de Poezie „Ronald Gasparic”, în 1994, pentru volumul „Căutători de cuvinte”; Premiul „Ovidius”, acordat de Gruparea literară „Albatrosul”, pentru volumul „Doar mie mi-e frică”, ediţia 2000; Premiul special al revistei „Examene”, pentru volumul „Doar mie mi-e frică”, 2001; Premiul pentru Poezie al Editurii „Ex Ponto”, 2005; Premiul „Cartea de poezie a anului 2005”, acordat de Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul „Mecanica firii”; Premiul pentru Poezie al Festivalului Internaţional „Serile de literatură ale revistei Antares”, ediţia a VIII-a, 2005, pentru volumul „Mecanica firii” ş.a.
Premiul pentru Poezie al USR, Filiala Dobrogea, pentru volumul „Couvertures de pluie/ Aşternuturi de ploaie”, ediţie bilingvă franceză-română, Editura „Brumar”, Timişoara, 2012.
A fost redactor-şef al Revistei „Universitaria”, publicaţie a Centrului Universitar „Spiru Haret”, Constanţa (2005-2010);
– Directorul Festivalului Primăvara Poeţilor/ Le Printemps des Poètes, Constanţa, ediţia a 3-a, 15-18 martie 2007 şi ediţia a 4-a, 14-25 martie 2008 pentru oraşele Constanţa, Mangalia, Ovidiu şi Eforie Sud;
– Coordonatorul Festivalului Primăvara Poeţilor/ Le Printemps des Poètes, Constanţa, Mangalia, Ovidiu, Techirghiol şi Medgidia, ediţia a 5-a (23-28 martie 2009);
– Coordonatorul Festivalului Primăvara Poeţilor/ Le Printemps des Poètes, Mangalia şi Medgidia, martie 2011.
– Fondator şi coordonator (alături de poeta Iulia Pană) al proiectului Mecanici Poetice; primul eveniment: Recital Anca Mizumschi, 17 februarie 2013, Club Doors, Constanţa; 24 martie 2013: invitat Ştefan Caraman (a recitat actorul Andu Axente; a cântat trupa Overflow), Club Doors, Constanţa; 14 aprilie 2013, invitat Jean-Lorin Sterian (alături de Marian Adochiţei – expoziţie de fotografie şi Elena Gatcin – pian şi voce), Club Doors, Constanţa; 12 mai 2013, invitat Bogdan Ghiu – lectură publică şi proiecţii din spectacolul Teatrului Odeon „Urme de distrugere pe Marte”, Club Doors, Constanţa.
CORNELIU STROE (n. 22 octombrie 1949). Cunoscut percuţionist român ce a făcut parte din formaţia Creativ, alături de Harry Tavitian din 1981 până în 2002. Împreună au evoluat în numeroase concerte atât în ţară cât şi peste hotare. Muzica Creativ-ului era o avangardă în anii ‘80. Actualmente, Corneliu Stroe este unul dintre promotorii jazzului de avangardă şi ai bluesului.
Mike Godoroja. Publicul îl consideră adevăratul reprezentant al blues-ului în limba română, prin abordarea inedită a repertoriului şi prin dinamica show-urilor sale. Experienţa sa scenică de mai bine de 15 ani se completează cu întâlnirile istorice cu Ray Charles, Chick Corea, Jimmy Smith, James Brown etc. Un foarte cunoscut producător de televiziune şi realizator de emisiuni radio, a pus bazele trupei Blue Spirit în 1997. A fost o bună perioadă de timp producătorul muzical al grupului Iris, Felicia Filip şi Timpuri Noi.