La Editura Rafet a apărut volumul de poezie “Mir(easmă) de nard” de Ion Roşioru. Cartea a primit Premiul “Mircea Micu” în cadrul Festivalului de poezie „Titel Constantinescu”, ediţia a IV-a, 2013.
„Cartea Mir(easmă) de nard poartă subtitlul 111 elide – specie de poezie cu formă fixă, de sorginte românească – şi cuprinde îndeosebi poeme de dragoste. Poemele excelează prin cantabilitate şi te duc cu gândul nu doar la pantunurile malaeze ori la catrenele impecabile ale lui Omar Khayyam, ci şi la cele mai frumoase sonuri din folclorul românesc. Bocetul metafizic coexistă în acest discurs cu fiorii epitalamului. Poezia lui Ion Roşioru îşi extrage sevele, decantate până la lamura lirică, dintr-un trecut imemorial şi exploatează un întreg fond ancestral de mituri, de credinţe, de eresuri şi de practici magice pierdute în negura timpului. Întâlnim aici o perpetuă reîntoarcere la izvoarele poeziei când aceasta nu se desprinsese cu totul de muzică şi de dans. Forma prin excelenţă clasicizantă a versurilor face de fiecare dată casă bună cu neliniştile unui poet modern şi, totodată, ale unui neobosit şi avizat degustător de poezie autentică dintotdeauna şi de pretutindeni. Respectul faţă de limba română este, în mod constant, unul contaminant şi frapează prin acurateţe. Iată, întru ilustrare, elida cu care se deschide volumul ale cărei piese au fost elaborate atât în stepa dobrogeană cât şi-n arealul mioritic de la Poalele Munţilor Vrancei:
De ziua Sfântului Precup
Ieșim din cuc, intrăm în lup.
În zațul de cafea vedem
Cărări proptite în blestem.
La orice colț pieziș de stea
Ne-apare-n cale piaza-rea.
Dacă-ai rosti un singur da
Infernul n-ar mai exista!
(Zaţ)”, au scris editorii.
„De câte ori îl citesc pe Ion Roșioru, mereu blândul, mereu tristul, mereu înseratul într-un răsărit de lacrimă-stea, reînvăț murmurul izvoarelor din Curbura munților copilăriei noastre” (Lucian Mănăilescu).
„Pe Dan Elias (promotor incontestabil al elidei ca specie de poezie cu formă fixă, n.n.) și Ion Roșioru nu-i apropie decât premoniția irepetabilității, acea calitate unică proprie marilor creatori de a fi mereu altcineva” (Dan Simionescu).
Născut la 14 august 1944, în satul Grunj, judeţul Buzău, Ion Roşioru este membru din 1995 al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea şi, din 2010, al Asociaţiei Scriitorilor de Limba Română din Quebec. A absolvit, în 1972, Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti şi, în acelaşi an, a fost repartizat ca profesor de franceză şi latină la Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” din oraşul Hârşova. Aici coordonează, de la început până în prezent, activitatea catedrei de limbi moderne, ca şi cenaclul literar Duiliu Zamfirescu. A debutat cu poezie în anul 1976, în revista Tomis, şi de atunci a colaborat, exprimându-se în mai toate genurile, la majoritatea revistelor de cultură din ţară. Debutul editorial s-a produs în 1988 cu placheta de versuri La ţărmul grânelor, căreia i-au urmat alte volume de poezie (Pur, Casa de la ţară, Recviem pentru secolul meu, Incantaţii de mătase, Mir(easmă) de nard, Lacrimi triunghiulare, Pantumierul, vol I şi II, 101 schaltiniene, Clopotul din Dojoji); proză scurtă (Luceafărul de ziuă, Paznicul de vânătoare) şi roman (Ingeri indecişi, Ţine-mă de vorbă să nu mor), critică literară (Cronicar la Pontul Euxin, Cronici ospitaliere, vol I şi II), studii monografice dedicate unor autori contemporani (Marius Tupan între utopie şi parabolă, Şerban Codrin sau meditaţia unui poet occidental într-o grădină Zen, şi Arthur Porumboiu sau scrisul ca pavăză împotriva morţii); traduceri din literatura universală (Vilanele şi pantumuri, Sipetul de santal de Charles Cros, Cele mai frumoase poezii de Emile Verhaeren, Poeme nipone, Etonnements/ Sub semnul mirării, antologie bilingvă de poeme pentru copii etc.). A obţinut numeroase premii si distincţii, printre care: cele ale Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumele de poezie şi proză scurtă, ca şi pentru popularizarea la nivel naţional a literaturii şi culturii dobrogene; Premiul pentru calitatea traducerilor de poezie românească în alte limbi şi spaţii culturale, conferit de Revista Convorbiri literare (2003); Diploma de excelenţa pentru întreaga activitate literară şi pentru contribuţia în promovarea literaturii buzoiene la nivel naţional, acordată de Asociaţia culturală Renaşterea Buzoiană (2004); Premiul pentru cel mai frumos haiku, oferit de revista Orion (2001); Premiul pentru traducerea volumului Cele mai frumoase poezii de Emile Verhaeren, oferit de Editura Rafet din Râmnicu Sărat în cadrul Festivalului de Poezie “Titel Constantinescu” (2012). Volumul de traduceri a primit, de asemenea, Premiul USR, Filiala Dobrogea, pe anul 2012; Premiul „Mircea Micu” al aceluiaşi Festival pentru volumul de versuri Mir(easmă) de nard (2013).
Ion Roşioru este o rara avis. I-am cunoscut întâi blândeţea , apoi cuvântul din cuvânt, cu care m-a gratulat. Are o lectură, o cultură, spirit de observaţie, intuiţie, imaginaţie. În scrierea sa cuvintele curg uşor şi frumos. Eul liric funcţionează intuitiv crerând imagini onorante pentru literatura limbii române demnă de universalitate. Viaţă lungă îi doresc.