Sâmbătă, 21 septembrie 2013, ora 20.00, în cadrul festivalului cultural în aer liber Strada de C`Arte, ediţia a III-a, Mike Godoroja & Blue Spirit & grupul poeţilor “Marfă Reîncărcată” (Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț, Dan Pleșa, Bogdan O. Popescu) vor inaugura “Rampa de Jazz şi Poezie”.
Poeţii care semnează volumul de poezie “Marfă Reîncărcată” (Editura Brumar, 2011) sunt Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț, Dan Pleșa, Bogdan O. Popescu.
În 1996, cei cinci autori publicau o antologie colectivă intitulată “Marfă”. Pentru ei era aproape un debut colectiv, care prefața inspirat cărţile de poezie pe care poeţii aveau să le publice de atunci. Într-un experiment unic, cei cinci se întâlnesc după cincisprezece ani, în paginile unui nou volum cu poezii inedite: „Marfă reîncărcată”. Pentru a demonstra că poezia şi prietenia pot fi durabile.
“Judecând drept, chiar dacă au câștigat experiență, ei nu s-au schimbat stilistic radical, au păstrat cu toții un aer adolescentin care vine de fapt din cel al avangardei optzeciste de la care se revendică. ” (Horia Gârbea)
“Vremea antologiilor a apus, aşadar, de ceva vreme (astăzi oricine poate publica individual, antologiile nu se mai poartă, sunt doar retrospective, de autor sau tematice), astfel că “Marfă” (1996) devine prima (şi va rămîne poate singura) antologie reîncărcată.” (Marius Chivu)
Dan Mircea Cipariu este absolvent al Şcolii Superioare de Jurnalistică din Bucureşti şi licenţiat al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Preşedintele Asociaţiei EURO CULTURART, al Filialei USR – Secţia Poezie, al Societăţii de Gestiune Colectivă Opera Scrisa.Ro, al APLER, publisher al www.AgenţiadeCarte.ro
Volume publicate: Marfă, antologie colectivă (Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț, Dan Pleșa, Bogdan O. Popescu), Editura Salut, 1996; Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara /www.hai.ro, Editura Libra, 1999; Mahalaua de azi pe mâine. Poeme trăite de Dan Mircea Cipariu & Traian T. Coșovei, Editura Vinea, 2000; Virusul romantic. Acum cu 20% mai multă poezie, Editura Libra, 2001; Sunt pur din ce în ce mai pur, 33 de povestiri și tot atâtea pictopoeme ilustrate de Mihai Zgondoiu, Editura Libra, 2002; Timișoara în trei prieteni, Dan Mircea Cipariu, Robert Șerban, Mihai Zgondoiu, cu o pre/postfață de Șerban Foarță și Florin Iaru și două desene de Suzana Fântânariu, Editura Brumar, 2003; sunt eu maria petrarca rilke. adevărata biografie a mariei dante spinoza, Editura Fundației Culturale Libra, 2004; Poarta Schei nr.4, Editura Brumar, 2005; Tsunami, Editura Brumar, 2006, Poemul matriță, Editura Brumar, 2008, Singurătatea vine pe Facebook – cu 12 desene de Mihai Zgondoiu, Editura Tracus Arte, 2012.
Florin Dumitrescu este absolvent al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti, secţia italiană-franceză. Traducător, copywriter, publicist, textier.
Volume publicate: Marfă (alături de Dan Mircea Cipariu, Sorin Gherguţ, Dan Pleşa şi B.O. Popescu) Editura Salut, 1996; Ana are mere (Cartea Românească 1997); ÎNcîntece (Vinea 2010).
Sorin Gherguţ este absolvent al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, Secţia română-franceză, şi al masteratelor Limba română contemporană şi Lingvistică teoretică, la aceeaşi universitate.
Volume publicate: Tablou de familie (Editura Leka-Brâncuş, 1995), alături de T.O. Bobe, Svetlana Cârstean, Mihai Ignat, Cezar Paul-Bădescu, Răzvan Rădulescu ;
Marfă (alături de Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Dan Pleşa şi B.O. Popescu) Editura Salut, 1996; Time Out (Editura Timpul, Iaşi 1998); Orice (uverturi & reziduuri) Editura Pandora M 2011
Dan Pleşa este licenţiat al UATC (fost ATF) în scenaristică şi critică de film. Director al editurii Vellant.
Volume publicate: „Marfă”, antologie colectivă (împreună cu Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguţ şi Bogdan O. Popescu), Editura Salut, 1996;
Bogdan O. Popescu este absolvent al Universității de Medicină din București. Medic neurolog la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti
Volume publicate: „La revedere, prinţesă!”, Editura Vinea, 1995; „Marfă”, antologie colectivă (împreună cu Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguţ şi Dan Pleşa), Editura Salut, 1996; „Poemul de gardă”, Editura Celsius, 1999; „Pisica neagră, pisica moartă” (împreună cu Traian T. Coşovei), Editura Crater, 2001; „Leul de după extravaganţe”, Editura Cartea Românească, 2002; „Maşinăria de uitare”, Editura Naţional, 2004; “Poeme în loc de tutun”, Editura Brumar, 2007; “Maratonul de poezie şi jazz”, antologie colectivă, Editura Tracus Arte, 2009; “Manifest. 20 Revoluţie”, antologie colectivă, Editura Brumar, 2009, “Aerobiciclete”, Editura Brumar, 2010; “Om jag inte får tala med någon nu” (Dacă nu am cu cine vorbi acum), antologie colectivă, Editura Tranan, Stockholm, Suedia, 2011. „Viaţă de aruncat”, Editura Polirom, 2011, reprezintă debutul autorului în proză.
Mike Godoroja & Blue Spirit este format din: Mike Godoroja, Vali Vătuiu, Alex Vişan, Robert Ardeleanu, Mihai Alexandru Tacoi. În 2013 formaţia lansează albumul dublu „Hippie cu diamante”. Pagina oficială: http://www.godoroja.ro/