Joi, 19 septembrie 2013, la Bucureşti s-a lansat Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), în cadrul unei recepţii ce a avut loc de la ora 11.00 în sala „Le diplomate” de la Athénée Palace Hilton.
Evenimentul a fost dedicat scriitorilor, partenerilor instituţionali FILIT (ambasade, institute culturale străine), sponsorilor şi presei. Au răspuns invitaţiei organizatorilor miniştrii Educaţiei, Remus Pricopie, şi al Economiei, Varujan Vosganian, cel din urmă având calitatea de invitat oficial al festivalului, ca scriitor.
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, şi scriitorul Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Române din Iaşi şi manager al FILIT au vorbit despre ambiţia de a avea la Iaşi cel mai mare festival literar din estul Europei.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a asigurat organizatorii de întregul său sprijin, apreciind îndeosebi programele FILIT dedicate mediului preuniversitar şi universitar: „Scriitorii prin elevi”, „Scriitori printre studenţi”, precum şi premiul „Cea mai îndrăgită carte a anului”, acordat de către elevii de liceu din Iaşi.
„Dragostea pentru lectură e primul lucru pe care trebuie să îl cultivăm la nivelul elevilor”, a spus Remus Pricopie.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, le-a vorbit celor prezenţi despre dimensiunea culturală a Iaşului.
„E firesc că avem acest festival la Iaşi, şi încă un festival de o asemenea anvergură”, a spus Varujan Vosganian, adăugând: „poetul reprezintă unicitatea fiinţei umane, şi nu ministrul”.
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, le-a mulţumit tuturor invitaţilor FILIT şi partenerilor care au acceptat, de la prima ediţie, să investească încrederea şi credibilitatea lor în acest eveniment. Acesta a reamintit totodată faptul că FILIT va beneficia de sprijinul Băncii Naţionale a României şi a Guvernatorului Mugur Isărescu.
„Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere constituie un efort considerabil de a apropia românii de literatură. Nu este uşor, în condiţiile din România, să justifici o investiţie culturală, puţin palpabilă la nivelul cetăţeanului de rând. Cu toate acestea, pariul nostru este acela ca un festival de o asemenea talie să devină un reper obligatoriu pentru toţi iubitorii de cultură din România, dar şi din străinătate, o destinaţie de turism cultural obligatorie în calendarul unui an”, a spus Cristian Adomniţei.
Managerul FILIT, Dan Lungu, şi-a manifestat deopotrivă emoţia şi bucuria de a fi „printre prieteni”.
„E o zi mare pentru mine, pentru că mi se împlineşte un vis, acela că putem face la noi în ţară un festival aşa cum am văzut alături de colegii mei scriitori în lumea largă. Mi se pare o coincidență fericită că în 2004, tot aici la Hilton, Polirom lansa colecția Ego.Proză, care avea să schimbe fața vieții literare din România. Sper ca peste ani să vorbim în acelaşi fel şi despre FILIT”, a spus Dan Lungu.
Lista completă a invitaţilor, precum şi biografiile acestora le puteţi regăsi pe site-ul www.filit-iasi.ro
În perioada 23 – 27 octombrie 2013, Iaşiul va deveni centrul industriei editoriale din Europa de Est, facilitând întâlnirea publicului cu cei mai importanţi scriitori, traducători, oameni de media, directori de festivaluri, critici literari din România şi din întreaga lume. Vreme de cinci zile, zeci de evenimente vor ţine capul de afiş al festivalului. Spaţii tradiţionale şi alternative din Iaşi vor găzdui autori din lumea întreagă şi din România, prilejuind dialogul cu publicul, dar şi cu profesionişti de top ai mediului literar şi editorial mondial. Oraşul Iaşi va sărbători literatura împreună cu cele câteva sute de invitaţi speciali – de la autori premiaţi Nobel la vedete internaţionale şi profesionişti ai cărţii, precum şi alături de publicul din regiunea Moldovei şi din ţară.” – Biroul de presă al Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere
Mai multe informaţii la http://www.facebook.com/filit.iasi