Luni, 16 septembrie 2013, ora 09.00, la Teatrul de Comedie din Bucureşti (str. Sf. Dumitru. nr. 2, în spatele Muzeului Naţional de Istorie a României de pe Calea Victoriei), se deschid alegerile pentru Uniunea Scriitorilor din România, în noul format propus de Statutul USR, adunări generale ale celor 20 de filiale ale USR. Prima filială care îşi va alege conducerea locală şi cea naţională este Filiala USR Bucureşti- Poezie. Conform statutului USR, într-o urnă vor fi aleşi pe acelaşi buletin de vot Preşedintele Filialei, Comitetul de Conducere al Filialei şi reprezentanţii pentru Consiliul USR. În altă urnă, Preşedintele USR. Pentru funcţia de preşedinte al USR vor candida Dan Mircea Cipariu şi Nicolae Manolescu. „Va fi un test decisiv pentru democraţia organizaţiei noastre şi pentru felul în care această breaslă poate fi adusă în prezent, prin noile tehnologii ale comunicării şi informaţiei, prin programe multiart şi tehnici de comunicare internă şi externă. Sunt convins că scriitoriii români se vor trezi în al doisprezecelea ceas şi vor vota pentru o nouă conducere a USR”, a declarat Dan Mircea Cipariu.
Lista celor care vor candida pentru funcţia de preşedinte al Filialei USR Bucureşti-Poezie, pentru Comitetul Director al Filiale USR Bucureşti-Poeziei şi pentru Consiliul USR. Pentru funcţia de preşedinte al Filialei s-au înscris Dan Mircea Cipariu şi Nicolae Prelipceanu. Pentru Comitetul Director al Filialei s-au înscris Denisa Comănescu, Ioana Diaconescu, Mariana Filimon, Grete Tartler, Bogdan O. Popescu şi Nicolae Prelipceanu. Pentru Consiliul USR s-au înscris Denisa Comănescu, Grete Tartler, Bogdan O. Popescu şi Nicolae Prelipceanu.
AgenţiadeCarte.ro vă prezintă CALENDARUL alegerilor USR 2013: Luni, 16 septembrie 2013, ora 9, Teatrul de Comedie din Bucureşti – Filiala Poezie Bucureşti; ora 17 – Filiala Bucureşti Traduceri; Marţi, 17 septembrie 2013, ora 9 – Filiala Bucureşti Proză; ora 17 – Filiala Copii şi tineret; Miercuri, 18 septembrie 2013, ora 10, Filiala Piteşti; ora 17 – Filiala Craiova; Joi, 19 septembrie 2013, ora 15 – Filiala Timişoara; Vineri, 20 septembrie 2013,ora 10 – Filiala Arad; Sâmbătă, 21 septembrie 2013, ora 10 – Filiala Bucureşti, Critică şi istorie literară; ora 17 – Filiala Bucureşti Dramaturgie; Miercuri, 25 septembrie 2013, ora 11,30 – Filiala Sibiu; ora 18 – Filiala Alba Iulia; Joi, 26 septembrie 2013, ora 11 – Filiala Tg. Mureş; Vineri, 27 septembrie 2013, ora 9 – Cluj; ora 17 – Filiala Braşov; Sâmbătă, 28 septembrie 2013, ora 11 – Filiala Constanţa; Duminică, 29 septembrie 2013, ora 11,30 – Filiala Galaţi; Miercuri, 3 octombrie 2013, ora 9 – Filiala Chişinău; Joi, 4 octombrie 2013, ora 9 – Filiala Iaşi; ora 17 – Filiala Bacău; Luni, 7 octombrie 2013, ora 9, întrunirea Consiliului nou ales şi numărătoarea voturilor pentru preşedintele USR, de către membrii Comisiei de numărătoare a voturilor, formată din preşedintele ales de Consiliu şi din reprezentanţii fiecărui candidat.
Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro
Să câştige cel mai bun şi mai vizionar! Programele multiart – o.k. cele program-poezie cu coautori pot risca pierderea individualităţii poeţilor. Stilurile amalgamează uşor, iar revenirea la cel iniţial, propriu, e de multe ori dificilă.
Succes!