Scriitorul Daniel Corbu a trimis, pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro, o scrisoare deschisă către Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Române din Iași.
Domnule Dan Lungu,
Am găsit necesară prezenta scrisoare, născută din mâhnirea pricinuită de intruziunea politicului în instituţiile culturale şi din iubirea mea cunoscută faţă de patrimoniul pe care l-am slujit atâţia ani. Poate din această scrisoare deschisă vei împrumuta şi dumneata câteva idei benefice.
De asemenea, probabil că această scrisoare nu şi-ar fi aflat rostul în timpuri normale, într-o ţară normală, într-o instituţie de cultură pînă mai ieri normală. Adus de valul politic, printr-un concurs de împrejurări ca director al Muzeului Literaturii Române Iaşi, te-ai conformat şi dumneata curentului naţional păgubos de îndepărtare din instituţii a angajaţilor incomozi pentru voi dar profesionişti şi aducerea, pe criterii politice sau nu, a unor persoane ce pot fi numite cu indulgenţă nepricepute.
În momentul instalării dumitale, mi-am pus speranţa, şi eu şi ceilalţi colegi, în buna credinţă de a arma o echipă întru apărarea patrimoniului pe care-l avem în păstrare. Dar dumneata ai găsit de cuviinţă, dintr-un prost înţeles entuziasm managerial, să reduci la jumătate tirajul revistei „Dacia literară”, editată de M.L.R. Iaşi fără hiatus din 1990, pe motiv că nu aduce venit la buget. Ca scriitor român cu experienţă europeană trebuie să-ţi atrag atenţia că nici o revistă literară, nu doar această revistă de tradiţie, atît de importantă pentru istoria noastră , nu se susţine din propriile vînzări. Ca manager trebuia să cauţi mai întîi soluţii de a duce mai departe ceea ce Lucian Vasiliu (retrogradat de dumneata la redactor simplu) a făcut excelent. Revista ajungea la o pleiadă de personalităţi din ţară şi din străinătate, e adevărat, pe spezele M.L.R., dar nu cred că această cheltuială a fost inutilă atîta timp cît ţinea într-o legătură spirituală cu Iaşul atîtea figuri importante, de la regretatul Paul Miron la Paul Goma, de exemplu, fiind primele nume care îmi vin în minte, sau Doamna Gabriela Melinescu, Matei Vişniec, Norman Manea, Dorin Tudoran etc. Cred că soluţia era să găseşti un Mecena care să suporte aceste infime cheltuieli.
Din motive doar de dumneata ştiute, ai făcut tot ce a ţinut de prerogativele pe care le ai să mă îndepărtezi din echipa de conducere, neloial şi, pînă la urmă, nelegal. Tîrziu am înţeles toate campaniile furibunde de presă, defăimătoare la adresa mea, şi refuzul de a mă privi în ochi în momentele de conversaţie. Dă-mi voie să consider abuz în serviciu faptul că nu am fost anunţat, conform legii, de desfiinţarea postului de director adjunct cu probleme de patrimoniu, pe care l-am ocupat prin concurs şi că nu mi s-a oferit un post compatibil cu pregătirea mea în domeniu şi vechimea în această instituţie. Tot după o modă împrumutată dumneata ai desfiinţat un post şi ai înfiinţat la loc două, asta probabil în bunul spirit al managementului cu care vrei să ne convingi. După ce timp de aproape douăzeci de ani am fost cu tot sufletul în slujba acestui patrimoniu inestimabil, expert în patrimoniu, titlu dobîndit prin examen de specialitate la Ministerul Culturii, absolvent al cursurilor de management patrimoniu de la Bruxelles, studii aprofundate de muzeologie, voi fi în ultimă instanţă disponibilizat. Şi te întreb pe dumneata: qui prodest?
Nu voi face vorbire despre aspectele legale ale acţiunii dumitale faţă de propria persoană, acesta va fi apanajul avocaţilor în instanţă.
Nu-ţi adresez această scrisoare din postura de slujbaş dat afară, ci în calitatea mea de scriitor, deţinător al Premiului Academiei Române, ceea ce-ţi doresc şi dumitale cu toată căldura. Nu perspectiva de a rămîne fără slujbă mă întristează, ci faptul că ceea ce n-au îndrăznit nici comuniştii să întineze şi anume condiţia scriitorului, ai început dumneata împreună cu consilierii şi consilierii consilierilor, pe care văd că te grăbeşti să-i înghesui prin casele Pogor. Qui prodest? Înţeleg pînă la un punct graba generaţiei voastre de a vă afirma în spiritul lupilor tineri, dar vă atenţionez că nu aveţi nici o bază solidă şi nici ştiinţa însuşirii principiului de CONTINUITATE în cultură. Nu pot accepta ca între zidurile muzeelor literare să fie girate manifestări îndoielnice, în spiritul modernităţii şi europenităţii forţate pe care o visaţi voi. Astfel, în casa Mitropolitului Dosoftei ai permis desfăşurarea şedinţelor unui cenaclu, O +, iar la mai toate întîlnirile poezia tînără – cum o numiţi voi – e de fapt versificaţie submediocră şi pornografică. Păcat că spaţiul nu-mi permite exemplificarea, dar deţin dovezi pe care, de altfel, le cunoşti. Ai iniţiat un program intitulat „Coliba literară”, o construcţie grosieră din material OSB, pe care ai amplasat-o pompos în Piaţa Unirii cu prilejul unui festival şi unde ai împărţit fluturaşi volanţi – cui altcuiva?- tot ieşenilor. Nu sunt vetust, nici refractar, dar nu cred că ai îmbunătăţit cu nimic imaginea muzeului, ba dimpotrivă, aceste demersuri nu fac decît să coboare în derizoriu muzeologia literară, pe care n-o cunoşti, neavînd studii în domeniu, dar vrei s-o distrugi în spiritul unui aşa zis „val nou”.
Ai rămas insensibil la protestul meu de a nu desfiinţa expoziţia documentară Alexandru Husar, celebru profesor estetician care şi-a dus ultimii ani ai vieţii şi creaţiei urcînd zilnic Copoul spre Casa Sadoveanu, iar după plecarea Domniei Sale la poporul stelelor, printr-un gest de totală generozitate şi respect faţă de instituţia noastră, Doamna Husar a donat cele mai importante manuscrise, obiecte şi cărţi cu autograf ce au aparţinut profesorului nostru. Dar în spiritul modei care văd că vă macină, dumitale ţi s-au părut probabil neinteresante aceste exponate, desfiinţînd un spaţiu muzeal vizitat. În schimb, ai aprobat, cu suspectă bunăvoinţă, şi tot la Muzeul „M. Sadoveanu”, să se desfăşoare în curtea muzeului petrecerea tinerilor liberali, o adunătură cu băutură, gălăgie şi dezmăţ, iar decibelii au pus la grea încercare răbdarea vecinilor. Ţi s-a părut risipă plata pentru „Dacia literară”, dar din ce fonduri s-a plătit amenda pentru tulburarea liniştii publice? De la înfiinţarea M.L.R. Iaşi nu a avut loc un astfel de incident absolut jenant.
Onorabile domn, îţi mai spun o dată că misiunea instituţiei pe care cu onoare o manageriezi este promovarea literaturii române clasice şi moderne pe plan intern şi internaţional, prin protejarea (conservarea, restaurarea), îmbogăţirea, cercetarea şi valorificarea patrimoniului literar, contribuind la integrarea literaturii române în circuitul valorilor culturale europene şi universale. Am avut norocul ca literatura clasică să se fi format la Iaşi (Societatea „Junimea”) prin majoritatea scriitorilor a căror memorie o cinstim prin aceste muzee. În cultură, deci şi în cazul nostru, există un cuvânt sfânt: CONTINUITATE.
Revenind la situaţia mea actuală, recunosc, mi-ai oferit acel post de pedagog muzeal, ceea ce în traducere liberă înseamnă impresar. Ştiu că ai făcut special acest lucru tocmai pentru că erai convins că este un post sub condiţia mea actuală şi nu voi accepta şi apoi, consider că după şaisprezece ani de muzeografie în umbra Bojdeucii mi-am îndeplinit cu prisosinţă şi această nobilă îndatorire de a face copiii să înţeleagă importanţa Muzeului în viaţa lor. Acest post nu era cumva mai potrivit pentru tînăra pe care-ai angajat-o pe la marketing, mi se pare, şi care declama mai zilele trecute pe holurile muzeului că aţi venit voi, tinerii, să faceţi ordine, pentru că nu aţi găsit decît nişte muzeografi obosiţi? Deh, tineri imberbi!
Declar aici public starea jalnică în care se găsesc aproape toate muzeele literare ieşene: Muzeul „G. Topîrceanu”, Muzeul „Mihai Eminescu” din Copou (are grave probleme cu izolaţia acoperişului!), Muzeul „V. Alecsandri” din Mirceşti (nu are clarificată situaţia protocolului cu Academia Română), Casa memorială „Otilia Cazimir”, care se va dărîma la un vînt mai puternic. De asemenea, Casa muzeu a scriitorului, diplomatului şi primarului în cinci mandate al Iaşului, Nicolae Gane, se află de patru ani în starea de muzeu închis, în conservare totală. În toată perioada interimatului meu, dar şi ca director adjunct, am făcut nenumărate adrese către Consiliul Judeţean, finanţatorul nostru, pentru reabilitarea acestor clădiri de patrimoniu şi în fiecare an suma atribuită a fost zero, pe motiv de criză financiară. Dar în aceleaşi condiţii de criză financiară şi prin intermediul M. L. R. Iaşi ai obţinut de la acelaşi ordonator de credit 500.000 Euro pentru organizarea unui fabulos, spui dumneata, festival de literatură şi traduceri. Salutară ideea domnului C. Adomniţei de a finanţa cu atîta generozitate o manifestare culturală de trei zile, fie ea şi internaţională! Dar ce se va întîmpla cu muzeele noastre literare în celelalte 362 de zile, domnule manager? Toate cheltuielile ocazionate de restaurarea muzeelor ar fi fost de aproximativ 300.000 Euro, dar „nu sînt bani”, iar ele rămîn pe mai departe martore la managementul dumitale. Îţi propun un ultim periplu la aceste muzee împreună cu domnul preşedinte al C.J.!
De asemenea, în toată cohorta de angajări pe care le faci conform organigramei prezentate, dumneata nu ai solicitat niciun post de muzeograf, deşi cunoşti foarte bine deficienţele în acest domeniu. Sînt cinci muzee de interes naţional care nu au muzeograf , deci modalitate de a realiza ghidaje profesionale.
Tot în perioada interimatului am preluat de la colegul Dan Jumară şi am dus împreună cu colegii o muncă asiduă de clasificare a obiectelor de tezaur şi patrimoniu, ceea ce ar fi condus, în ultimă instanţă, la obţinerea rangului de muzeu naţional. În momentul venirii dumitale, ai tergiversat lucrurile, astfel încît în presa locală ai declarat că acest merit ţi se datorează, dar angajaţii direcţiei patrimoniu din Ministerul Culturii pot depune mărturie asupra descinderilor mele şi a stadiului în care am lăsat documentaţia. Apropos, dumneata de ce ai lăsat şi acest demers de clasare a bunurilor de patrimoniu în voia sorţii? Ţi se pare normal ca muzeul cu cel mai valoros şi bogat patrimoniu din ţară să nu aibă nici la această oră cotaţia de rang naţional, ceea ce ne-ar fi dat dreptul la accesarea programelor europene de altă anvergură, majorarea salariilor etc. Dumneata ştii cîţi dintre angajaţii M.L.R. trăiesc dintr-o leafă de 600 – 700 lei pe lună? Sau laşi problema în soluţionare după festivalul care ţi-a devenit cel mai important deziderat?
Cum îţi explici că doamna contabil şef a preferat şomajul – la fel , după mai bine de douăzeci de ani de lucru în acest muzeu, timp în care a gestionat cu succes ample lucrări de restaurare, fiind cunoscută ca un profesionist în domeniu – decît să continue activitatea în condiţiile pe care dumneata i le-ai impus.
Nu-mi stă în caracter să-mi scot în evidenţă meritele, nu am profitat de ceea ce nu mi s-a cuvenit, nu am făcut parte din găşti sau grupuri de interese, probabil de aceea am părut o victimă uşoară pentru dumneata, totuşi plec din această instituţie cu conştiinţa unor lucruri bine făcute. Între altele, am dus pentru prima oară la Chişinău expoziţia documentară Mihai Eminescu, cuprinzînd toate obiectele de tezaur pe care le deţinem în această colecţie. Cît zbucium, cîte telefoane, cîte intervenţii la cele două ministere ale culturii şi cîtă bucurie cînd vedeam şirurile de copii stînd emoţionaţi să vadă ceasul marelui poet, inelul sigilar şi toate celelalte valori patrimoniale! Am trăit momente unice şi nu le va împroşca nici unul din noroaiele cotidiene. Îmi pare rău că plecînd nu pot duce la bun sfîrşit acelaşi proiect cu Cernăuţiul, cum la fel de rău îmi pare de nepunerea în practică a ideii mele de a realiza în Salonul Junimii 11 statui de ceară, întruchipînd cunoscutele figuri ale scriitorilor noştri clasici. Am considerat că aceasta este, între multe altele de acest fel, menirea unui muzeograf literar.
Am auzit că ai început demersurile unui alt proiect, tot în stilul cu care m-ai obişnuit, anume construcţia unei replici a Bojdeucii ţicăuane la Chişinău. Îţi sugerez să continui demersurile pe care eu le pornisem deja cu fostul ministru al culturii din Republicii Moldova privind găsirea pe căi diplomatice a unor soluţii pentru excursii de o zi a copiilor basarabeni la Iaşi, în loc să te-apuci de făcut tot felul de artificii care impietează memoria povestitorului şi apoi, unde va fi emoţia şi memoria afectivă a acestor copii că au atins pereţii bojdeucii unde s-a scris Capra cu trei iezi sau Amintirile din copilărie? Mă gîndesc că şi Iaşului i-ar sta bine cu un Ermitaj… Vedeţi de unde începeţi şi unde-l puneţi!
Îţi admir talentul de a îmbrăca în declaraţii pompoase acţiuni culturale fără vreo relevanţă reală, dar în detrimentul total al culturii române. Muzeele literare sînt unice oriunde în lume şi nimeni nu s-a gîndit la replici şi artificii. Poate măcar Ministerul Culturii va avea un cuvînt de spus, pentru că am de gînd să aduc la cunoştinţă demersurile dumitale.
Îmi fac o datorie de onoare de a mulţumi tuturor confraţilor care au luat atitudine faţă de ceea ce mi se întîmplă, fiind în total dezacord cu acţiunile dumitale. Aşa cum spuneam la început, poate din această scrisoare deschisă vei împrumuta şi dumneata câteva idei benefice. Aşa să te-ajute Dumnezeu!
Daniel CORBU
