Astăzi, 12 iunie 2010, ora 14:00, la standul Adevărul Holding (Romexpo, Pavilionul 16, C05) are loc lansarea volumului de proză scurtă semnat de Ion Cristoiu, “Găina fără bilet”, Editura Adevărul Holding.
Volumul reprezintă o satiră acidă a racilelor societăţii româneşti de ieri şi de azi.
Într-un interviu acordat revistei “Adevărul”, Ion Cristoiu spunea: ”Există, în carte, proze care se petrec şi înainte de 1989, în care sunt ridiculizate Securitatea şi Partidul. Eu am abordat Securitatea cu un ochi comic, cred că trebuie să ne despărţim de trecut râzând. Unele se petrec chiar în anii ’50, cum ar fi „Varza lui Stalin”, despre o varză care crescuse mai mare decât celelalte, conform învăţăturilor lui Stalin. Altele, foarte multe, după ’89, satirizând excesele naţionaliste. În general, este viziunea unui sceptic. Mă descopăr, pe zi ce trece, nu numai în scris, tot mai sceptic faţă de ceea ce se întâmplă, nu numai în politică, dar şi în viaţă.”