spot_img

Gaudeamus Mamaia, la final

Târgul GAUDEAMUS Mamaia, ediţia a V-a, a ajuns la final. Evenimentul, organizat de Radio România, echipa GAUDEAMUS şi Radio Constanţa/Radio Vacanţa, s-a desfăşurat în intervalul 11 – 15 august 2013, sub semnul unei duble aniversări: 85 de ani de la prima transmisiune a Radio România (1 noiembrie 1928) şi 20 de ani de la lansarea Programului ”LECTURA – Târgurile GAUDEAMUS”.


Conform tradiţiei, ultima zi a târgului a fost dedicată cu precădere câştigătorilor Trofeelor Gaudeamus, premiaţi joi, 15 august 2013, la ora 18.00, în incinta târgului amenajată pe faleza din faţa Radio Vacanţa.

Premiile Târgului GAUDEAMUS Mamaia 2013 au fost decernate astfel:
-Trofeele GAUDEAMUS acordate expozanţilor prin Votul Publicului: locul 3 – Editura Humanitas, locul 2 – Editura RAO şi locul 1 – Editura Nemira;
– „Cea mai râvnită carte a târgului” a fost desemnată, tot de către vizitatori, „Aventurile lui Chilli Ramirez – Poveştile lui Gyuri” de Ioan Gyuri Pascu, publicat de editura Cartea DAATH
– ”Trofeul Presei” a revenit cotidianului „Cuget Liber” – secţiunea publicaţii şi postului ”Litoral TV” – secţiunea TV. Deşi postul Radio Vacanţa a primit cele mai numeroase voturi, dat fiind statutul său de organizator al evenimentului, nu a intrat în competiţie; premiul pentru secţiunea radio nu a fost acordat.

-”Premiul Miss Lectura”a fost câştigat de domnişoara Oana Conac, economistă, din Cluj-Napoca. Premiul, constând în cărţi şi CD-uri, a fost oferit de către organizatori şi Editura Casa Radio.

Bilanţul statistic al ediţiei se prezintă astfel:
-Numărul vizitatorilor a fost de peste 12.000, record al Târgului GAUDEAMUS Mamaia.
-Numărul expozanţilor reprezentaţi la târg, aparţinând domeniilor majore de activitate de pe pieţele editorială şi educaţională a fost de aproape 30.
-Peste 1.000 de volume au fost donate de către vizitatori în cadrul proiectului „Cărţile se întorc acasă”.

Proiecte derulate sub sigla GAUDEAMUS:

”Cărţile se întorc acasă”, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor a unui fond de carte care are ca beneficiari biblioteci ale unor comunităţi subfinanţate din acest punct de vedere; proiectul continuă o tradiţie care durează de la primele ediţii ale Târgului Internaţional GAUDEAMUS (Coşul Târgului).
De la relansarea sa sub acest nume, în anul 2010, circa 70.000 de volume au îmbogăţit patrimoniul unor biblioteci care nu au mai primit de foarte mult timp fonduri pentru achiziţii. Acestora li se adaugă *aproape 1.000 de volume donate cu prilejul Târgului GAUDEAMUS Mamaia*, ce vor avea ca destinaţii bibliotecile publice din localităţile Grădina şi Târguşor (judeţul Constanţa).
Poliţia estivală GAUDEAMUS, care, timp de cinci zile, a patrulat neîncetat pe plaja din Mamaia şi i-a „amendat” cu premii surpriză pe toţi cei descoperiţi citind pe plajă; amenzile, constând în special în cărţi, au fost suportate de către organizatori.

Proiect cultural susţinut de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Parteneri: RATC Constanţa, S.C. RAJA S.A. Constanţa

Sponsori: Hotel Pescăruş Mamaia, Circul Americano Vargas, American Donuts

Parteneri media: Litoral TV, TV Alpha Media, Travel Mix TV, Şapte Seri, Lumea Tiparului

Următorul eveniment organizat în cadrul Programului LECTURA 2013 este Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară, ediţia a XI-a, care va avea loc în Bucureşti, într-un pavilion expoziţional amplasat în Piaţa Universităţii, în perioada 19 – 29 septembrie.

Pentru detalii suplimentare privind această ediţie a Târgului GAUDEAMUS Mamaia, vă rugăm să accesaţi website-ul www.gaudeamus.ro

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508