Dacă în trecut Tulcea era un renumit bazar oriental, în aceste zile ea este un bazar cultural, căci şi oferta celei de-a doua zile a Festivalului de C’ARTE DANUBIUS, ce are loc la Tulcea în perioada 14 -18 august 2012, a fost una ce a stat sub semnul pluralităţii, calităţii, varietăţii şi bunului gust. Deşi de sărbătoarea Sfintei Marii, când sunt şi Zilele Oraşului, oferta de loisir este una impresionantă, pornind de la paradele militare, până la căluşei sau mici şi bere pe faleză, sute de Tulceni şi turişti au trecut pe la standurile editurilor expozante, dovedind că fascinaţia cuvântului tipărit există încă din plin. După prelecțiunea sa de la Casa Avramide, în fața unui public care a făcut neîncăpătoare sala de conferințe, academicianul Eugen Simion a primit din partea primarului tulcean Constantin Hogea Cheia Orașului.
Cei ce au dorit sa ia contact cu adevăratele valori culturale s-au retras după amiază la Casa Avramide, care a devenit repede neîncăpătoare pentru publicul numeros venit să îl asculte pe academicianul Eugen Simion care, în cadrul Conferinţelor “Danubius”, a susţinut prelegerea cu tema ”Cultura română în satul global”. Domnia Sa a oferit celor prezenţi o oră de fascinante idei despre rolul culturii şi al limbii în definirea identităţii naţionale, despre soarta culturilor naţionale în contextul globalizării şi al integrării europene, despre atenţia pe care potentaţii vremii ar trebui sa o acorde operelor esenţiale pentru a putea fi reeditate şi pentru a putea fi lăsate moştenire generaţiilor viitoare.
“De abia târziu, în anii din urmă, se zvoneşte că Jean Monet, unul dintre creatorii Comunităţii Europene, ar fi spus înainte de moarte: “dacă ar fi să reîncep, aş începe cu cultura”, în sensul să protejeze cultura. Acum la Bruxelles, când vine vorba de cultură, se spune că ea este o problemă a naţiunii respective, ea trebuie protejată, tradiţiile spirituale şi limbile trebuie protejate. În realitate nu se întâmplă aşa. Şi aici guvernează legile economiei de piaţă.(…) După aceea, vedem ce se întâmplă cu limbile şi mai ales cu limba română. Identitatea culturală a unui popor începe cu limba respectivă. Ai limba, ai cultură. Ai cultură, ai o tradiţie, respecţi nişte valori, dai curaj unei naţiuni”, a spus acad. Eugen Simion.
După conferinţă, în semn de înaltă apreciere, academicianul Eugen Simion a primit din partea primarului oraşului Tulcea, Constantin Hogea, o diplomă de onoare şi cheia oraşului.
Tot la Casa Avramide, un alt academician, maestrul Mircia Dumitrescu, a prezentat publicului expoziţia cu lucrări de grafică inspirate din romanele lui Panait Istrati, “Mitologii Dunărene”, semnată împreună cu regretata graficiană Alina Roşca, fosta discipolă a maestrului. Într-un gest de profundă generozitate şi respect pentru adevarata valoare, pentru un talent uriaş căruia viaţa i-a fost curmată prematur, Mircia Dumitrescu a evocat figura tinerei artiste, atragând însă atenţia asupra pericolului pe care în zilele noastre îl reprezintă, în cadrul sistemului de învăţământ, răsturnarea valorilor, confuzia permanentă, refuzul modelelor. “Profesorii nu ştiu cum să-i motiveze pe elevi şi să îi ducă în sus. Problema, care pleacă din meserie, este cea a tradiţiei de respect a maestrului şi a ucenicului. Ucenicul nu prea mai apare, în cazul nostru. În facultate se ajunge ca studentul să dea note profesorului. Bineînteles că această răsturnare de ierarhie, de valori, are repercursiuni grave. Odată cu prabuşirea acestei ierarhii, se prabuşeşte si motivaţia celui care vrea să înveţe”, a spus acad. Mircia Dumitrescu.
Seara s-a încheiat cu un fericit melanj între poezie şi jazz-ul de cea mai bună calitate. Două vedete, Ioana Crăciunescu & Mircea Tiberian, au făcut deliciul celor ce în curtea Casei Avramide şi-au oferit un moment de excepţională sensibilitate şi valoare artistică.
„Ce se întâmplă în aceste zile la Festivalul de C’ARTE DANUBIUS este un exerciţiu pentru ceea ce am vrea să facem în următorii ani. Tulcea ar putea să face ceva care numai ei i s-ar potrivi: ea ar trebui să devină, să-şi propună şi să-şi aroge acest titlu, de Capitală Culturală a Dunării. Miza acestui Festival nu este de a face un alt târg de carte, un alt festival de literatură sau un alt festival de teatru sau de film. Miza acestui Festival este de a deveni un agregator de al celor mai importante evenimente culturale dintr-un an în toate importantele oraşe riverane ale Dunării în aşa fel încât brandul care să atragă turişti să fie Tulcea – Capitală Culturală a Dunării” a declarat Dan Mircea Cipariu, președintele APLER.
Organizatorii festivalului sunt Primăria Municipiului Tulcea şi Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER), iar coorganizatori – Consiliul Judeţean Tulcea şi Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna”. Coproducător: Radio România Cultural.
Parteneri: Teatrul „Jean Bart”, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Asociaţia EURO CULTURART, Asociaţia OPEN ART, Romfilatelia, Art Cafe La Scena-Casa Avramide, Editura Tracus Arte, Editura Eikon, Fundaţia Arte Vizuale
Parteneri media: TV Accent, Radio Delta, Cony Sat TV, ziarul Delta, ziarul Obiectiv Tulcea, Dunărea de Jos, www.agentiadecarte.ro
Amăunte pe http://www.danubiusfest.blogspot.ro/
Anamaria SPĂTARU