Marți, 13 august 2013, ora 16.00, la Librăria Cărturești Constanța (Blvd. Al. Lapușneanu, nr. 116C, City Park Mall, parter) va avea loc lansarea romanului „Nymphette_dark99”, de Cristina Nemerovschi, colecția Cărțile Arven, Editura Herg Benet. Vor vorbi despre noua apariție editorială: Anca Mizumschi, Cristina Nemerovschi, Alexandru Voicescu.
“E pur şi simplu imposibil de lăsat din mână. Cel puţin din punct de vedere al construcţiei, romanul e impecabil. Şi te ţine strâns, nu te lasă să-ţi fugă mintea de colo până colo. Sper sincer ca acest roman să pice pe mâinile unui regizor de film serios, pentru că nymphette_dark99 are, ca şi blocul de marmură în care Michelangelo l-a intuit pe David, potenţialul unui road movie de excepţie.” (Lorena Lupu)
„Nymphette_dark99 e şi un roman de dragoste, e şi un roman social, e şi o carte cu tentă de thriller poliţist. Are un caracter puternic cinematografic. Te ţine lipit de scaun până la final. E o carte uşor de citit, plăcută, incitantă, dar în niciun caz facilă.” (Alexandru Petria)
“Cu scriitura ei dură şi sensibilă, sarcastică şi tandră totodată, servind o anti-estetică personală, Cristina Nemerovschi se dovedeşte rebela literaturii române de azi.” (Radu Voinescu)
“Cristina Nemerovschi infirmă regula ce spune că femeile în general nu au umor!” (Emil Brumaru)
“Cristina Nemerovschi este un Caragiale al zilelor noastre.” (Felix Nicolau)
Îi urez succes, voi căuta aici în librării cărţile ei. La început, prin nu ştiu ce premoniţii, nu ştiu de unde venite, am considerat autoarea un soldat care mărşăluieşte înscris în drumul greu al învingătorilor cu rucksacul plin de descrieri lubrice, medii în care sexul e baza, hrana şi trăirea, drogul care te face să uiţi, dar îţi şi limitează gândul. Alcoolul vine ca adjuvant, ca şi înconjurarea de o artă mai puţun încercată de sub-urbe, arta supralealistă a elitelor. Vedeam autoarea înscrisă în maratonul care să-i aducă celebritatea îmbrăcată „la modă” – moda efectului imediat obţinut prin re-re-repetarea scenelor sexi până la patologic ( a mai făcut-o şi Gabriel D*Anuntzio în Triumful morţii) Se pare că m-am înşelat, dar mă voi pronunţa numai în momentul citirii. Doresc mult să mă fi înşelat! Îi voi cere atunci scuze!