În perioada 3 mai 2010- 9 iunie 2010, AgenţiadeCarte.ro a lansat un nou top de carte, unde cititorii puteau vota pentru următoarele categorii: Traduceri din literatura universală, Dramaturgie, SF/Fantasy, Memorii/ Jurnale şi Literatură pentru copii. Titlurile supuse acestui vot au fost selectate cu ajutorul cititorilor AgenţieideCarte.ro. Astăzi, 11 iunie 2010, ora 17:00, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti se decernează premiile Uniunii Scriitorilor din România. Înainte de anunţarea acestor premii, AgenţiadeCarte.ro pune faţă în faţă gustul publicului cu gustul criticilor literari ce formează juriul pentru decernarea premiilor USR (Al. Cistelecan, Cornel Ungureanu, Mircea A. Diaconu, Adrian Popescu, Nicolae Oprea).
Dacă la (S)TOP cartea mea (I) categoriile propuse de AgenţiadeCarte.ro au stârnit controverse şi discuţii aprige, în special secţiunile Poezie, Proză, Critică şi istorie literară, Debut, (S)Top cartea mea (II) s-a bucurat de un vot paşnic. Câştigătorii la cele două sesiuni de votare au fost, spre împrospătarea memoriei cititorilor, următorii scriitori:
*Nominalizările sunt redate în ordinea clasării (primul loc, al doilea, al treilea).
Poezie: Ioan Pintea, „Casa teslarului”, Editura Cartea Românească; Dan Iancu, „Tata doar fotografii”, Editura Agol; Gellu Dorian, „Alungând tristeţea, ca Paganini”, Editura Brumar
Proză: Stelian Ţurlea, „În absenţa tatălui”, Editura LEDA; Adrian Schiop, „Zero grade Kelvin”, Editura Polirom; Matei Florian, „Şi Hams Şi Regretel”, Editura Polirom
Critică şi istorie literară: Gelu Negrea, „Dicţionar subiectiv al personajelor lui I.L.Caragiale (A-Z)”, Editura Cartea Românească; Romaniţa Constantinescu, „Paşi pe graniţă. Studii despre imaginarul românesc al frontierei”, Editura Polirom, Daniel Cristea Enache, „Timpuri noi: secvenţe de literatură română”, Editura Cartea Românească
Debut: Dragoş Voicu, „Coada”, Editura Cartea Românească ; Andrei Gorzo, „Bunul, răul şi urâtul în cinema”, Editura Polirom; Stoian G. Bogdan, „Chipurile”, Editura Cartea Românească
Traduceri din literatura universală: Ioana Ieronim: William Shakespeare – “Furtuna”, Editura Fundaţiei Culturale “Camil Petrescu”; Veronica D. Niculescu: Vladimir Nabokov – “Disperare”, Editura Polirom; Dinu Flămând: Fernando Pessoa – “Cartea neliniştirii”, Editura Humanitas
Dramaturgie: Matei Vişniec – “Occident Express; Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre”, Editura Paralela 45; Olga Delia Mateescu – “Miere şi canapea”, Editura Palimpsest; Mircea M. Ionescu – “Filozofia băşcăliei”, Editura Play
SF/Fantasy: Oana Stoica Mujea – „Regina elfă”, Editura Tritonic; Florin Manolescu – ”Mentaliștii”, Editura Cartea Românească; Doru Stoica – „Între Bariere”, Editura Millennium Press
Memorii/Jurnale: Constanţa Buzea – “Creştetul gheţarului, Jurnal (1969-1971)”, Editura Humanitas; Oana Pellea – “Jurnal 2003-2009”, Editura Humanitas; Nicolae Manolescu – “Viaţă şi cărţi – Amintirile unui cititor de cursă lungă”, Editura Paralela 45
Literatură pentru copii: Grete Tartler, Stelian Tăbăraş – “Motanul invizibil”, Editura Paralela 45; Vasile Igna – “Pisoi mai mari, pisici mai mici şi un castel cu cinci pitici”, Editura Limes; Arcadie Suceveanu – “Lumea ca o poveste”, Editura Silvius Libris
Mulţumim tuturor celor care au votat pentru realizarea acestui top, precum şi celor care au vizionat acest top literar, adică unui număr impresionant, ce depăşeşte 10.000 de persoane din ţară şi din străinătate. În continuare, AgenţiadeCarte.ro vă va oferi posibilitatea să vă exprimaţi opiniile şi gustul literar. Aşteptăm să ne propuneţi propriile formule de votare, jurizare şi nominalizare.