Astăzi, 11 iunie 2010, ora 13:30, Cartea Românească îi lansează în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2010, pe doi dintre cei mai tineri prozatori publicaţi, Dan Petru Cristea şi volumul acestuia “Scaune de Pluş” şi pe Dragoş Ghiţulete cu volumul “Gluma Rusească”. Prezintă: Emil Hurezeanu, Bianca Burţa-Cernat, Rodica Marian, Daniel Cristea-Enache.
Volumul lui Dan Petru Cristea, “Scaune de Pluş” construieşte o utopie negativă foarte ingenioasă şi, într-un fel, actuală. Armătura narativ-speculativă susţine aici o reflecţie asupra mecanismelor represive − dublate de inevitabile riposte subversive − ale unei societăţi guvernate totalitar. Cititorul e provocat să-şi imagineze o Românie care, chiar dacă a depăşit pragul fatidicului an 2000 şi chiar dacă a intrat, ca tot restul lumii, în era Internetului, rămâne captivă într-un sistem politic (cvasi)comunist: Revoluţia a eşuat, dictatorul e în viaţă (sau poate supravieţuieşte spectral doar…), mijloacele orwelliene de supraveghere sau de control al informaţiei s-au perfecţionat. E ,,numai” o ficţiune, fireşte; o ficţiune neagră, siderantă, cu potenţial destabilizator, o inteligentă ,,nebunie” conspirativistă. Romanul “Scaune de pluş” nu este doar o distopie, el constituie şi exorcizarea necesară a tuturor traumelor trecutului printr-o teribilă poveste despre supravieţuire.
Volumul “Gluma rusească” de Dragoş Ghiţulete aduce în scenă destinele unor oameni care caută cu obstinaţie să înţeleagă ce se întâmplă cu ei înşişi sau dacă mai pot spera că vor ieşi vreodată din labirintul amintirilor traumatizante ale comunismului şi din marasmul tranziţiei româneşti postdecembriste. Cincizeci de ani de totalitarism înseamnă cel puţin două ,,generaţii pierdute”, al căror traseu scriitorul Dragoş Ghiţulete încearcă să-l recupereze simbolic.
Cheia romanului este chiar titlul său. Gluma rusească reprezintă exact momentul în care, la masa tratativelor, pe harta Europei s-a tras cortina. Dar înseamnă şi probabilitatea ca, atunci când apeşi pe trăgaci la ruleta rusească, singurul glonţ de pe teavă să fie şi ultimul şi să nu fie o glumă.
„Dragoş Ghiţulete reuşeşte să urce pe versantul cel mai dificil al meseriei de scriitor, pentru că reuşeşte să povestească. Are un dar al naraţiunii şi o privire interesantă asupra unor subiecte cu conotaţie istorică. El face parte de altfel din acea generaţie care a fost puţin marcată de comunism, dar suficient pentru a-l păstra în memorie şi a încerca acum să descifreze mecanismele schizofrenizării fiinţei umane prin ideologie şi printr-o anumită practică istorică revoluţionara. Privirea sa asupra acelei epoci este proaspătă, strict literară şi fără nici o umbră de răfuială personală cu trecutul. De unde valoarea acestei proze, la care se adaugă şi ritmul ei cinematografic.”, scrie Matei Vişniec despre acest volum.
