Autoreferențialitatea marcată, în cheie postmodernă, este principalul atribut al noii ieșiri în public a lui Mihai Zgondoiu, găzduit de spațiul de artă contemporană AiurArt. Cum ne-am obișnuit – căci, în ciuda tinereții, el are un palmares expozițional bogat – artistul și-a gândit până în cele mai mici amănunte această întâlnire cu privitorii, după un preview de impact (office exhibition 2012) la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal – Sibiu și după ce așteptarea în media era deja coaptă. A ales un spațiu bucureștean pe cale să devină, în scurt timp, loc predilect al expunerii unor proiecte conceptuale care schimbă obișnuitul percepției de instalație-performance, în primul rând, dinamitându-i perisabilitatea, statutul de efemeridă.
Într-o casă de secol XIX, restaurată în întreaga-i statornicie și așezare tihnită, într-un cartier cu stare, ce nu exclude pitorescul levantin, nu fără a da seama și de rapidele transformări sociale și de mentalităti ale lumii de azi, “Mâna de aur a artistului / The Artist’s Golden Hand” este acasă.
Traseul inițiatic al transformării unui accident din realitate, (fracturarea mâinii drepte a artistului), firește, ironic-inițiatic, în primă fază, glisează spre (re)încărcarea cu noi sensuri pe drumul intortocheat, al spiralei, de la bolgie (subsol) spre triunful mansardei. Pe suportul fragmentarismului care deconstruiește-reconstruiește accidental – din banalitatea faptului divers spre ieșirea din normă a oricărui fapt artistic autentic. Si de la materia (materialitatea) de serie, tributară obișnuitului, pusă în cuptor, într-un simbolic ….,spre aurul decantat alchimic.
Punctul de pornire al acestui demers conectat, din start, la sensuri multiple, este aria semantică a zisei românești “meseria e brățară de aur” (inclusiv meseria de artist) căruia i se suprapune percepția condiției artistului în ziua de azi – în care el este actant direct – imaginea cool de vedetă, aspectul trendy, abstinația notorietătii, apetitul exacerbat de a-și livra propria-I infățișare, propriul corp artei sale sau de a face artă cu (din) propriul corp – în întregime ori pe fragmente. În descendența mitului lui Midas cel care, prin simpla atingere cu mâna transformă banalitatea (obișnuitul impur) în aur (opera de artă). Sau în descendența basmelor – mituri degradate – reîncărcate contemporan prin infuzie de fantasy, într-o societate pe care consumul și divertismentul o infantilizează cu grăbire, în iconul metamorfozei bestiei (forță oarbă, tehnică) în prinț (supererou, manipulator charismatic și mediatic).
(Auto)ironia lui Mihai Zgondoiu, artist a cărui înzestrare reflexivă se mulează perfect conceptualizării, viziunii originale bine articulate și care știe să-și dozeze perfect afectele și efectele la întâlnirea cu publicul, e de regăsit în toate fragmentele ce recompun, ca într-un puzzle de imagine, dar și ideatic, avatarul creatorului într-o societate în care materialitatea și gândirea slabă fac ravagii. Dar (auto) ironia, autoreferențialitatea, aluziile la autofetișizare nu subminează, ci, dimpotrivă, potențează înțelesurile, sensurile parabolei care este, până la urmă, instalația-performance în intregul ei, cu paliere în care se regăsesc fotografii, film video, mărturii vestimentare ale momentului în care s-a produs accidentul și ale travaliului de sublimare a acestui accident în fapt artistic, unelte folosite în demers și, binențeles, artefactele rezumate la finalul metamorfozei.
Banalul ghips care strânge antebrațul artistului, șlefuit laborious, polisat pe viu de acesta, devine un fragment de armură aurită a unui supererou inaccesibil, un fragment de armura glorioasă. De păstrat în lacră, sub sticlă, precum moaștele, pentru a fi adulat de fani. Dar ceea ce s-a aflat sub el, mâna care a transformat meseria în brățară de aur, sau mâna care prin simpla atingere, a transformat materialul impur în spiritualitate, a devenit, prin transfer, ghips banal. Si el de privit sub sticlă, ca prilej de meditație. Ca marturie a acțiunii devastatoare a imaginii perfectiunii supralicitate asupra artei ce se hrănește și din imperfecțiunile viului și, dacă e artă, reușește să le sublimeze. Aceasta este una dintre deschiderile parabolei propuse de Mihai Zgondoiu in “The Artist’s Golden Hand”. Cealaltă îl ipostaziază, prin transfer al fragmentului asupra întregului, pe artistul Midas care își extrage proteza aurită, dar mâna de sub ea e tot din aur. Imaginea a devenit realitate, artistul e chiar propria-i artă, tot ce atinge cu mâna aurită e chiar imaginea lui de aur. În ambele deschideri ale parabolei triumful se substitue căderii.
Ghipsul și aurul, manipulate de imagine,pe care, la rândul lor o manipulează, sunt avatarul artistului. Fie că lui Midas i se ia darul, fie că darul ii este sporit. Artistul ca Golden Boy în lumea găndirii slabe e rezultatul unor tranzactii de (cu) imagine, de cotă de viață, o proiecție în media. Arta (ce fel de artă?) pare a fi în altă parte (unde?)…
Cu “The Artist’s Golden Hand / Mâna de aur a artistului” (proiect curatoriat de Olivia Nițiș la galeria AiurArt / 5-22 aprilie 2013), Mihai Zgondoiu, dincolo de remarcabilul eveniment expozițional cu forță și originalitate artistică testate pe viu de un numeros public, inclusiv artiști tineri, dar și seniori ai vizualului contemporan, dincolo de experimental autentic pe care îl semnează, pune întrebări de substanță asupra locului și rolului artistului, al creatorului în lumea de azi, când cultura critică, asediată de cultura de supermarket și de divertismentul agresiv, trebuie să-și regândească strategiile și să-și redefinească prioritățile. Pentru ei nici izolarea, nici căderea lejeră de teritorii nu s-au dovedit a fi izbânzi într-o astfel de confruntare.
Cornelia Maria SAVU
