Statutul Uniunii Scriitorilor din România, versiunea 2013, precizează chiar în primul articol că Uniunea „este asociaţie profesională de creatori literari, nonguvernamentală şi nonprofit, constituită cu scopul de a apăra interesele de breaslă, economice, sociale şi morale ale membrilor ei şi de-ai reprezenta în raporturile cu autorităţile, cu alte asociaţii de creatori, cu persoane juridice şi fizice din ţară şi din străinătate”. Negru pe alb. Vasăzică, U.S.R. nu e un club (select) al geniilor literare în viaţă. Nu e un top 10, 100, 200 al scriitorilor care scriu operele lor astăzi în România sau pe alte meleaguri, unde i-au făcut să domicilieze împrejurările faste ori mai puţin faste, dar revendicând-şi apartenenţa la viaţa literară românească. E o asociaţie profesională ai cărei membri au trecut proba meseriei – fapt atestat de o Comisie de validare – cu drepturi şi, bineînţeles, îndatoriri. Fără discriminări, se spune/scrie – pe hârtie. Chiar dacă frunzăreşti, în mare grabă, amintitul Statut, tot îţi dai seama că obligaţia nr.1 a membrilor este aceea de a achita, anual, neabătut, cotizaţia stabilită de Consiliul U.S.R. . Dacă nu, răuplatnicii sunt suspendaţi din drepturi până când fac dovada că nu mai au datorii. Corect! Obligativitatea achitării anuale a cotizaţiei şi-a asumat-o fiecare scriitor atunci când a solicitat calitatea de membru al U.S.R.. Măsura suspendării, funcţională din momentul intrării în vigoare a Statutului, nu ocoleşte, însă, o serie de discriminări.
Membrilor care primesc 50% din pensie şi celor care primesc indemnizaţia de merit (mulţi dintre ei aflaţi pe „lista neagră” de ani buni) nu li se pot suspenda aceste drepturi prevăzute de lege. Membrilor stagiari (unii dintre ei cu vechime de 3 ani) – care au obligaţia să achite aceeaşi cotizaţie ca şi titularii! – nu li se pot suspenda drepturile prevăzute în Statut pentru simplul motiv că…nu le au.
Oricum, obstinaţia cu care, în prag de alegeri, sunt ameninţaţi cu suspendarea cei ce nu şi-au plătit cotizaţia, îmi aduce aminte de o anecdotă a „iepocii”. Pe un ger siberian de crăpau pietrele, comsomolista Nataşa, în şubă, cu pâslari şi căciulă cu urechi, e alergată de comsomolistul Vania care, când o ajunge din urmă şi o trânteşte în zăpadă, în loc să-i pretindă favoruri amoroase, cum ne-am fi aşteptat, îi cere tovărăşeşte, apăsat: „Nataşa, davai katizaţia!”.
Despre ce le oferă U.S.R. membrilor săi, în schimbul cotizaţiei şi al celorlalte obligaţii, în realitate şi nu pe hârtie, altădată. Până atunci…
Dan Mircea CIPARIU
