Joi, 11 iulie 2013, ora 19.00, pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45, Bucureşti), va avea loc o dezbatere prilejuită de apariţia celui mai nou titlu în seria “Vintage” a Editurii Humanitas, „Cu glasul timpului“ de Ion Valjan. Invitaţi la eveniment: criticul literar Dan C. Mihăilescu, actorul Victor Rebengiuc şi Micaela Gulea, nepoata autorului.
“Deşi lăudate de critici, memoriile lui Ion Valjan, publicate în două ediţii (1987 şi 1996) în tiraje mici, repede epuizate, au rămas necunoscute marelui public. Noua ediţie, atent îngrijită de Micaela Gulea, conţine pasajele cenzurate în prima ediţie şi cuprinde o selecţie de fotografii şi facsimile din arhiva familiei.” (editorii)
„Amintirile lui Ion Valjan, scrise adeseori cu suculenţa evocativă din paginile unor Jurgea-Negrileşti, Maria Cantacuzino sau Petre Pandrea, sunt mărturia unui vitalism captivant prin amestecul de hedonism şi pasiune ardentă pentru vechea lume dintre Capşa, Tribunal, Teatrul Naţional, Gambrinus & Co.” (Dan C. Mihăilescu)
„Valjan este un povestitor volubil şi isteţ, care te îmbie de la primele pagini şi nu te lasă până nu-i sorbi toate amintirile, ca pe un pocal spumos de şampanie.” (Şerban Cioculescu)
„Ion Valjan a fost iubit de o lume întreagă: de colegii avocaţi, de actori, de ziarişti, de marii critici ai vremii, de toţi oamenii de bine care l-au cunoscut, de cei numeroşi, cunoscuţi sau anonimi, pe care i-a ajutat cu vorba şi cu fapta. A inspirat personaje de roman lui Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, E. Lovinescu, iar Arghezi i-a dedicat, între altele, un splendid Medalion.” (Micaela Gulea)
Valjan (iniţial Valjean) este pseudonimul literar al lui Ion Al. Vasilescu (1881-1960), avocat de renume în epocă, om politic liberal, publicist, dramaturg de succes de descendenţă caragialiană, apreciat de Lovinescu şi Călinescu, şi autorul acestor amintiri cu glas şi parfum dintr-un alt timp, databile 1885-1918. Probabil că Ion Valjan şi-ar fi continuat memoriile, care se încheie apoteotic în noiembrie 1918, de Ziua Victoriei, dacă arestarea fiului său Corneliu, în 1947, şi trimiterea lui în Gulag nu l-ar fi aruncat într-o gravă depresie. De altfel, în 1950 este la rândul său arestat şi condamnat într-un proces de „înaltă trădare”. Moare în detenţie după ce executase deja zece din cei cincisprezece ani de „temniţă grea”.
