Scriitoarea Catia Maxim a lansat, de curând, al doilea volum din romanul istoric ”Îngerii din Moscopole”, ”Exilul”. Dorina Cioplea a dialogat cu autoarea, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, despre munca de cercetare pentru realizarea acestui proiect, despre talentul de a imagina și realiza o lume întreagă, autentică, cu personaje veridice și despre istoria și soarta aromânilor.
Prin proiectul editorial ”Îngerii din Moscopole” ți-ai asumat o muncă, de cercetare și nu numai, imensă. Ce înseamnă să te documentezi despre soarta aromânilor și care a fost motivul pentru care ai ales să scoți la lumină această pagină a istoriei?
Să încep cu motivul, nu? Cărțile mele nu sunt o punere la cale. Apar pur și simplu! La fel s-a întâmplat și cu proiectul editorial “Îngerii din Moscopole.” O cititoare care participase la lansarea romanelor “Ghici pe cine iubesc eu?” și “Între timpuri” m-a căutat, m-a găsit și mi-a oferit povestea bunicului ei ai cărui strămoși s-au născut la Moscopole. Acel bunic, pe numele lui Dan Telemac, reputat traducător al romanelor lui Sienkiewicz și-a dorit să publice un roman despre orașul strămoșilor săi, aromâni. Prin urmare, a existat un manuscris, un referat semnat de Teodor Vârgolici (5 iulie 1996) prin care se motiva respingerea manuscrisului numit “Moscopole – o legendă.” Mai mult, am fost invitată într-un pod doldora de amintiri ale câtorva generații de aromâni (poze, publicistică și multe cărți). De altfel, motivul pentru care am început proiectul “Îngerii din Moscopole” e relatat în primele pagini ale volumului unu. La acea vreme, nu știam nimic despre Moscopole și aromâni, cel mult aveam o plăcută amintire de la cursul de dialectologie predat de Matilda Caragiu Marioțeanu, pe când eram studentă. Inițial, m-am speriat. Mi-am amintit însă de un sfat dat de un scriitor prețuit care nu mai e printre noi: “ dacă vrei să fii scriitoare, învață să te joci serios.” Așa că, m-am pus serios pe treabă, am citit despre aromâni, am fost îndrumată spre informații de prima mână de prieteni de la Societatea Culturală a Aromânilor din București, am participat la manifestări ale comunității lor. Totuși nu mi s-a părut suficient. Lipsea ceva! În august 2010, am avut șansa să particip la Adunarea Aromânilor de Pretutindeni, la Moscopole- azi, un sat din apropierea orașului Korce, Albania- am vizitat ținutul, am cunoscut familii bazate pe căsătorii mixte. Am străbătut Macedonia și m-am încărcat de istorii adevărate povestite de localnicii aromâni. Numai așa s-a ivit putința de a scrie “Îngerii din Moscopole.”
De unde începe povestea din ”Îngerii din Moscopole” și cât din istoria acestui popor vrei să urmărești? Ai deja două volume, ambele apărute la editura Tracus Arte, cel mai recent dintre ele, ”Exilul”, fiind lansat la Târgul Internațional de Carte Bookfest 2013.
Povestea începe cu ultimele trei zile din viața metropolei aromânilor, înainte de arderea orașului (august 1788), continuă cu exilul elitei moscopolene și-mi doresc să relatez mai departe istoria zbuciumată a aromânilor, dacă nu până în zilele noastre, în orice caz cât mai aproape de ce se întâmplă, azi, cu aromânii a căror vocație de constructori nu-i apără de- cum bine scria într-un articol un student aromân din Skopje- Zodia Risipirii.
În ambele volume, povestești și mai ales oferi descrieri foarte ample, de parcă ai fi luat parte la acele întâmplări. Cât este talent literar și cât este munca de cercetare în cazul acestor descrieri atât de veridice?
Dacă spun că scriu grație unei penițe ocrotită de suflet, că scrisul mă bucură peste poate, înseamnă să fiu cam patetică, nu? Ca să nu strâmbe totuși cineva din nas, adaug că izvoarele cercetate au personalitatea și marca autorului lor. De altfel, la finalul fiecărui volum, există un capitol de Note ce indică sursele. Însă, descrieri de peisaje, interioare, personaje, aranjament și lumini, îmi aparțin. Aș zice, fără stupidă modestie, că m-a atras dimensiunea regizorală și, evident, un anume punct de vedere, vizibil printre rânduri. Cine știe, poate că într-o zi, cărțile mele vor avea șansa să devină filme.
Acțiunea din romanul tău urmărește personajele după plecarea din Moscopole. Ce înseamnă, de fapt, acest exil? Cum resimt aromânii dezrădăcinarea?
Aromânii au o istorie specială și dureroasă. Din Moscopole a reușit să plece, mai ales, elita bogată și intelectuală care s-a răspândit prin Europa: în prima fază Veneția, Viena, Ungaria, România. E greu de descris suferința unui dezrădăcinat. Atât cât am reușit să-i cunosc pe aromâni, drama lor e că fiind atât de buni constructori, majoritățile au năravul și tendința de a-i asimila.
Nevoiți să se stabilească în alte orașe, intervine problema păstrării limbii și a tradițiilor. Cum reușesc să facă acest lucru?
Fără școli în limba maternă, nevoiți să vorbească limba majorității, singura păstrătoare și continuatoare a limbii rămâne femeia, mama care transmite copiilor plăcerea de a „zbura pi armânesthe”. Poate numai Dumnezeu a vrut ca aromânul să redea grafic cuvântul prin zbor. Există un episod special în „Exilul”, în care se explică un fenomen așa de rar, ca o limbă să continue să rămână la fel de vie și curată, deși nu e predată în școală.
Unde a început și unde crezi că se va termina munca ta de cercetare? Pe parcursul realizării acestui roman, ți s-a întâmplat ca personajele sau povestea în sine să te conducă pe tine și nu tu pe ea?
Cercetarea a demarat cu istoria unei familii, a unei comunități, cu studierea obiceiurilor și felului de a fi al aromânilor. Studiul însă- în cazul meu- nu se va încheia cu proiectul. De obicei, mă străduiesc să fiu echidistantă cu personajele, dar nu pot să nu mă răsfăț și eu când și când. Singurele momente când m-am lăsat condusă de mână mi-au fost dăruite de povestea iubirii dintre Alecu și Domnica (“Îngerii din Moscopole”) sau Costa și Lia („Exilul”). Pentru că Iubirea are harul de a ne purta de mână, acolo unde vrea ea.
[…] *** Despre “Proiectul literar Moscople” pe Agenția de Carte […]