Joi, 16 mai 2013, începând cu orele 18.00, la Hotel Marshal Garden, începe seria Conferințelor TABU, prima dintre ele având ca temă „Emoţiile. De la agonie la extaz”. Următoarele conferințe vor avea loc în zilele de 23 și 30 mai 2013. Organizatori: programul Minți Deschise și Revista Tabu. Programul propune o serie de trei conferinţe, care să furnizeze cele mai noi informaţii, menite să asigure un stil de viaţă echilibrat şi sănătos. Prof. Univ. Dr Ion Duvac, CEO al Intell Psy, autorul legii care reglementează profesia de psiholog, Prof. Univ. Dr. Horea Murgu, membru al Asociației Române pentru Coaching și profesor la UNATC și Eugen Popa, hipnoterapeut și președintele Asociației Române de Hipnoză sunt lectorii conferinţelor, personalităţi incontestabile în domeniul lor.
Statisticile arată că persoanele cu emoţii puternice sunt predispuse la stres, favorizând apariţia problemelor legate de nutriţie, boli de inimă, migrene, insomnii şi chiar infertilitate.
Oamenii care sunt sănătoşi emoţional pot menţine controlul gândurilor, sentimentelor şi, automat, al comportamentului lor. Profilul unei persoane sănătoase din punctul de vedere al emoţiilor este uşor de remarcat: se apreciază pe ei înşişi, trăiesc în armonie cu semenii lor şi, nu în ultimul rând, pot vedea lucrurile în perspectivă. În concluzie, toţi oamenii sănătoşi emoţional ştiu cum să facă faţă stresului şi problemelor cotidiene.
Abordarea lectorilor este inovatoare si informațiile sunt validate de cercetările cele mai recente. Conferințele sunt create mai ales pentru tineri și adulți activi, studenți, angajați sau antreprenori care desfășoară activități solicitante și care presupun invesiții mari de timp.
„Suntem mereu puşi în situaţia de a alege, chiar şi atunci când credem că nu avem această posibilitate. La baza oricărei alegeri se află dorinţa noastră de mai bine. Ce nu se înţelege însă prea bine este faptul că alegerile pe care le facem pot deveni conştiente, controlabile, în deplină cunoaştere. Pe scurt, despre programul primei conferinţe: după o scurtă descriere, vom înțelege că există modalități prin care putem controla manifestarea emoțiilor; o viziune nouă demonstrează că dispunem de un management eficient al emoțiilor și că, de fapt, păstrăm în fiecare moment controlul”, a declarat Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.
Scopul acestei conferințe este acela de a descoperi cum putem să ne folosim de emoțiile și trăirile pe care le avem, pentru a avea o viață mai bună, în armonie și echilibru. Oscar Wilde a exprimat perfect această stare atunci când a spus: “Nu vreau să fiu la mâna emoțiilor. Vreau să le folosesc, să mă bucur de ele și să le domin.”