Vineri, 19 aprilie 2013, ora 19:00, la Jecza Gallery (Calea Martirilor 51/52-53, Timişoara), va avea loc vernisajul expoziţiei „Obiectul încăpăţânat şi nepotul parazit І The Obdurate Object and the Idiot Cousin” de Vlad Olariu & Tom Woolner. Curator: Jane Neal / Londra UK. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 19 aprilie – 15 mai 2013.
Expoziţia Obiectul încăpăţânat şi nepotul parazit reuneşte doi tineri sculptori din Anglia şi România: Tom Woolner şi Vlad Olariu. Ambii artişti au în comun două preocupări: problema inerentă sculpturii, de a însufleţi un obiect neînsufleţit şi încercarea de a impune voinţa artistului asupra unui lucru care se încăpăţânează să fie tridimensional şi, prin urmare, este deja „gata făcut” – fie el piatră, lemn sau material produs de om. Oricare ar fi natura sa, artistul „descoperă” în esenţă obiectul impregnat deja cu propriul său caracter, de unde şi denumirea de obiect „încăpăţânat”. „Nepotul parazit” este o referire jucăuşă la umorul prezent atât în stilul de lucru al lui Woolner, cât şi în cel al lui Olariu, ceea ce influenţează specificul creaţiei lor în moduri cu totul diferite.
Creaţia sculpturală mai recentă a lui Woolner este strâns legată de grafică. Îndepărtându-se de procesul cumulativ al instalaţiilor şi performance-urilor sale anterioare din Sheffield, el a elaborat un mod de a face grafică, cu un adeziv industrial, pe coli de polistiren expandat. În timp, dizolvantul roade materia galbenă, comună şi inertă, formând mici imagini în relief pe care Woolner le poate decupa cu un ferăstrău mecanic, urmărind toate contururile de benzi desenate care se formează acolo. Fiind nişte desene foarte reduse în plan grafic, ele joacă rolul unor obiecte aproximative sau al unor prototipuri, care sunt astfel lipite pur şi simplu sau fixate puternic cu silicon de podea sau de perete. La rândul lui, siliconul, ca instrument practic, devine un viitor contur grafic, fixând în mod economicos şi cumva ridicol obiectele la locul lor. Lucrările de grafică sculpturală, prinse într-o etapă de stază şi elaborate special pentru amplasamentele specifice, cu care interacţionează – împrumutând motive din mediul lor ambiant –, servesc ca prototipuri sau versiuni caricaturale a ceea ce era deja acolo şi devin astfel „nepoţii paraziţi” ai obiectelor-gazdă, fixându-l la rândul lor pe privitor şi confirmându-şi statutul de recuzită creată rapid şi provizoriu, spre deosebire de echivalentul lor din istoria artei.
Noua colecţie de „latrine” a lui lui Vlad Olaru se poziţionează în mod deliberat în sfera non-monumentală, subminând astfel una dintre funcţiile durabile ale sculpturii: cea de celebrare a permanenţei. Lucrările lui Olariu sunt diametral opuse tradiţiei artei statuare, fie ea festivă sau memorială. Decizia lui de a crea ceva asociat cu o activitate privată ori stânjenitoare, punctul focal al majorităţii sculpturilor sale, îi solicită privitorului să-şi invalideze preconcepţiile despre aşteptările legate de sculptura tradiţională. Olariu comentează: „Actul defecării este atât de natural, de intim şi de fiziologic, încât nu are absolut nimic în comun cu gloria, eroismul, sărbătoarea, viaţa sau moartea. Nu este sublim şi este comun şi necesar tuturor claselor sociale şi tuturor culturilor. Cu cât ne gândim mai mult la el, cu atât mai umani devenim”. Întorcându-se către perioada greco-romană, în care latrinele erau încorporate fără reţineri în viaţa urbană şi socială, Olariu a convertit tăinuitul într-un punct central al socializării şi într-un loc în care toţi sunt egali. De asemenea, el a convertit şi a celebrat frumuseţea inerentă obiectelor proiectate doar în scopuri de pură funcţionalitate şi simplitate, astfel recuperându-le şi, în acelaşi timp, înnobilându-le. Aceste re-modelări ale latrinelor antice, care au fost reinventate acum ca „obiecte utilitare elegante şi egalitariste”, ne reamintesc că puritatea modernismului s-a afirmat nu doar ca un construct formal, ci şi ca ideologie a libertăţii.
Obiectul încăpăţânat şi nepotul parazit va submina şi va repune în discuţie concepţiile existente despre constructele ierarhice ale obiectelor din sfera sculpturii şi cea a societăţii.”- Jane Neal, curatoarea expoziţiei (Traducere din limba engleză: Alina Radu)
Jane Neal, critic de artă independent şi curator, este recunoscută drept expert pentru scena de artă contemporană a Europei de Est. În 2006 a curatoriat pentru Haunch of Venison (una dintre cele mai importante galerii de artă contemporană londoneze), expoziţia ce i-a reunit pe şapte dintre artişti români din Cluj, deveniţi, între timp, celebri: Mircea Cantor, Adrian Ghenie, Victor Man, Ciprian Mureşan, Cristian Pogăcean, Şerban Savu şi Gabriela Vanga. În 2008-2009, Jane Neal a fost invitată ca director artistic la Calvert 22 din Londra, fundaţie specializată pe arta contemporană rusă. Jane Neal a curatoriat expoziţii în Austin, Berlin, Dubai, Londra, Los Angeles, Milano, New York, Praga şi Zürich. S-a format la Oxford University şi la Courtauld Institute, Londra, şi, în prezent, trăieşte şi lucrează la Oxford şi Londra. Colaborează cu numeroase publicaţii de artă, între care şi revistele româneşti Arta sau Tataia, pe lângă altele, internaţionale: Art Review, Flash Art, Map, Modern Painters, Res Magazine.