Miercuri, 10 aprilie 2013, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bucureşti), va avea loc o dezbatere despre mărturiile Lenei Constante din volumul “Evadarea tăcută. 3000 de zile singură în închisorile din România”, Editura Humanitas. Invitaţi: Ioana Bot, Dan C. Mihăilescu, Ioan Stanomir şi Lidia Bodea.
Publicată în 1990 la, Paris, sub titlul L’Évasion silencieuse, apoi în românește (în versiunea autoarei) la Editura Humanitas, în 1992, reeditată în 1995 la Editura Florile Dalbe, cartea a fost de asemenea tradusă în engleză, italiană şi spaniolă. Ediţia românească a primit premiul „Lucian Blaga“ al Academiei Române şi a fost urmată de un al doilea volum, Evadarea imposibilă. Penitenciarul politic de femei Miercurea-Ciuc, 1957–1961 (Editura Fundaţiei Culturale Române, 1993, reed. Editura Florile Dalbe, 1996), în curs de apariţie la Editura Humanitas.
„Publicarea lor, la începutul anilor ’90, a reprezentat una dintre cele mai importante recuperări ale memoriei traumatizate, obnubilate, a istoriei noastre recente – adică, a crimelor comunismului românesc – prin intermediul unei mărturii, de o complexitate şi de o precizie aparte, asupra unuia dintre episoadele cele mai sângeroase şi absurde ale instaurării dictaturii la noi. Desigur, asemenea cărţi răspundeau (imediat după sfârşitul dictaturii, dar şi în zilele noastre), în primul rând, nevoii culturii româneşti de a <<recupera trecutul>>, concretizată printr-o adevărată foame de adevăr.“ (Ioana Bot).
„Toate ediţiile acestea sunt, în prezent, epuizate, iar difuzarea deficitară a cărţilor în primul deceniu al postcomunismului românesc face ca bibliotecile publice să le numere doar arareori în fondurile lor. Una dintre cele mai cutremurătoare cărţi despre infernul comunist se vede astfel condamnată, pe nedrept, la uitare. Prezenta ediţie s-a născut din dorinţa de a remedia această situaţie…” (Ioana Bot)
Toată admiraţia doamnei Lidia Bodea pentru construcţia buchetului Ioana Bot, Dan C. Mihăilescu, Ioan Statomir ca omagiu doamnei Lena Constante. Trecerea, retrecerea şi aducerea mereu în faţă a acelei perioade sinistre din istoria neamului, atragerea atenţiei asupra antitezei dintre cruzimea tâmpă, vicleană deseori, decapitană, faţă în faţă cu tăcerea demnă, credinţa şi asumarea sacrificiului ca ceva de la sine instaurat în sufletele eroilor neamului, ne ridică, ne onorează şi ne obligă. De „sub nori”, încerc să dezleg şi să pun pe hârtie lacrimile neplânse ale unui Anania, aşezat „deasupra norilor”, străbătând Retezatul şi piscurile românilor, Poate, cine ştie, mai multe voci şi mai multe slove, să ne „urce” ca neam, să fim văzuţi şi auziţi, măcar de interiorul noastru…