Miercuri, 3 aprilie 2013, de la ora 11.00, la Colegiul Național ”Mircea Eliade” din Sighișoara, va avea loc lectura publică susținută de poeții Ioana Crăciunescu și Dan Mircea Cipariu. Poeta și actrița Ioana Crăciunescu va citi din volumul ”Piața Chibrit”, în curs de apariție, iar Dan Mircea Cipariu din cel mai recent lansat volum al său, ”singurătatea vine pe facebook”, editura Tracus Arte, 2012. Moderator: scriitoarea Mariana Gorczyca.
Ioana Crăciunescu (actriţă de teatru şi cinema şi poetă) s-a născut la 13 noiembrie 1950, la Bucureşti. În 1973 a absolvit Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale din Bucureşti şi a devenit actriţă a Teatrului Nottara.
A publicat volumele: Duminica absentă, Cartea Românească, București, 1980; Supa de ceapă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981; Iarna clinică, Cartea Românească, București, 1983; Mașinăria cu aburi, Editura Eminescu, București, 1984; Creștet și gheare, Cartea Românească, București, 1998; Supa de ceapă / Soupe à l’oignon, Editura Brumar, Timișoara, 2007.
Filmografie: Actorul și sălbaticii (1975); Artista, dolarii și ardelenii (1980). Ioana Crăciunescu a jucat în producțiile Pullman paradis (1995), Mensonge (1993), Quelque part vers Conakry (1992), Întâmplări cu Alexandra (1989), Duminica în familie (1987), Să-ți vorbesc despre mine (1987), Femeia din Ursa Mare (1982), La capătul liniei (1982), De ce trag clopotele, Mitică? (1981), Ion: Blestemul pamântului, blestemul iubirii (1979), Ediție specială (1978).
Ioana Crăciunescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Uniunii Ziariştilor români, a UCIN şi UNITER.
Dan Mircea Cipariu s-a născut la 7 septembrie 1972 în Bucureşti. Este absolvent al Şcolii Superioare de Jurnalistică din Bucureşti şi licenţiat al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Debutează în presa literară în 1988 (SLAST), debutul editorial se petrece în 1999, cu volumul „Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara” (Editura Libra).
Membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 2009, a fost reales pentru un al doilea mandat preşedinte al secţiei de Poezie – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti. În 2007, volumul său de poeme „Tsunami”, Editura Brumar, 2006, a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. În 2008, a iniţiat şi coordonat proiectul SCRIITORI PE CALEA REGALĂ, iar în 2009, 2010, 2011 şi 2012 proiectul MARATONUL DE POEZIE, BLUES ŞI JAZZ. În 2011 şi 2012, de Ziua Culturii Naţionale, a iniţiat şi coordonat Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2010 şi 2011. Este fondatorul şi preşedintele Asociaţiei EURO CULTURART, asociaţie care a organizat, printre altele, Bienala Internaţională de Gravură Experimentală, ediţia a III-a, 29 martie-27 aprilie 2008, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, www.experimentalproject.ro, 4X4. Instalaţia de cARTE – http://4×4project.blogspot.com/.
EURO CULTURART deţine o galerie dedicată tinerilor artişi vizuali europeni – Atelier 030202 – www.atelier030202.blogspot.com – coordonată de graficianul Mihai Zgondoiu.
Dan Mircea Cipariu este un apreciat comentator de artă contemporană, cu cronici apărute în revista “Arta” (revista Uniunii Artiştilor Plastici din România), “Cultura”, “Luceafărul”, “Altitudini” şi AgenţiadeCarte.ro. A fost curatorul unor expoziţii la Bucureşti şi New York semnate de câţiva dintre cei mai importanţi tineri artişti vizuali din România: Mihai Zgondoiu, Francisc Chiuariu, Cristian Răduţă, Albert Sofian, Irina Tănase, Florin Tomescu, Bogdan Raţa, Miruna Moraru, Adrian Sandu, Anamaria Şerban, Daniel Brici.
Este publisherul www.agentiadearte.ro , spaţiu virtual unde sunt prezentate la zi evenimentele de carte şi artă. Este preşedintele Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România şi preşedintele OPERA SCRISĂ. RO – societate de gestiune a drepturilor de autor.