Miercuri, 20 martie 2013, ora 16.30, la Institutul şi Muzeul Naţional de Teatru din Budapesta va avea loc vernisajul expoziţiei “Desene – gânduri – vise – Cita” realizată de cunoscuta scenografă Carmencita Brojboiu. În deschidere va vorbi Visky András, directorul adjunct artistic al Teatrului Maghiar de Stat Cluj. Curator: Zsuzsa Szebeni. Lucrările vor rămâne expuse până pe 30 mai 2013.
Prima expoziţie de scenografie a Carmencitei Brojboiu este un fel de scurtă trecere în revistă a parcursului său artistic (după spusele curatoarei expoziţiei, Zsuzsa Szebeni, are strâns material pentru cinci mari expoziţii) şi va cuprinde numeroase schiţe de decor şi costume, păpuşi, măşti, obiecte şi costume pictate de-a lungul anilor.
“Universul meu artistic se poate vedea în lucrările mele, în munca mea. E vorba de vis, de imaginaţie, de libertate, de sensibilitate, de bucurie şi de multă-multă muncă.” – Carmencita Brojboiu
Carmencita Brojboiu este, începând cu anul 2006, membră a Teatrului Maghiar de Stat Cluj. A realizat decorul şi costumele la peste o sută de spectacole (teatru, dans, operă, teatru pentru copii) dintre care amintim: Leonida Gem Session, adaptare după Caragiale în cădere liberă, regia: Gábor Tompa, Rinocerii de Eugèn Ionesco, regia: Gábor Tompa (Teatrul Naţional din Praga), Hedda Gabler de Henrik Ibsen, regia: Andrei Şerban, Immanuel Kant de Thomas Bernhard, regia: Alexandru Colpacci (Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, Timişoara), Leonce şi Lena de Georg Büchner, regia: Gábor Tompa, Strigăte şi şoapte de Ingmar Bergman, regia: Andrei Şerban, Trei surori de A.P. Cehov, regia: Gábor Tompa, Unchiul Vania de A. P. Cehov, regia: Andrei Şerban, Vinerea lungă de András Visky, regia: Gábor Tompa etc. A avut numeroase nominalizări la diverse premii naţionale şi internaţionale (Masca de Aur, Rusia). Printre altele, a primit: Premiul „Vlad Mugur” (2007) – pentru scenografia spectacolului Discipolii, regia: Gábor Tompa; Premiul pentru cele mai bune costume (2005) la Festivalul Naţional de Teatru de la Uzice (Serbia – Muntenegru) pentru spectacolul Medeea-Cercuri, Premiul pentru scenografie (2004) la Festivalul Dramaturgiei Româneşti, Timişoara pentru spectacolul Jaques sau supunerea, Premiul pentru inovaţie şi noi tehnici în teatru de animaţie (2002) pentru spectacolul Ivan Turbincă la Festivalul “Puck Anima Fest” etc.”