spot_img

Gala Ceaikovski, la Sala Radio

Duminică, 3 martie, de la ora 19.00, la Sala Radio din București, va avea loc Gala Ceaikovski, un program dedicat în întregime celui ce poate fi considerat cel mai romantic compozitor al tuturor timpurilor – Ceaikovski, în interpretarea celui mai surprinzător şi tânăr ansamblu muzical din România – ORCHESTRA NAŢIONALĂ DE TINERET a ROMÂNIEI, sub bagheta unuia dintre cei mai mari dirijori români – CRISTIAN MANDEAL.


Seara se va deschide cu uvertura-fantezie „Romeo şi Julieta”, o bijuterie muzicală de o inegalabilă poezie pe tema celebrei piese de teatru shakesperiene. Vor urma apoi aria lui Lenski din opera „Evgheni Oneghin” într-o inedită transcripţie pentru violoncel şi Uvertura „1812” compusă în amintirea luptelor din Rusia la invazia lui Napoleon. Programul va cuprinde şi „Pezzo Capriccioso pentru violoncel şi orchestra” şi „Capriciul italian”, cea de-a doua partitură fiind inspirată de o călătorie întreprinsă de Ceaikovski la Roma.

Concertul va aduce în faţa publicului doi artişti apreciaţi în ţară şi peste hotare, legaţi de o deosebită legătură tată-fiu: Marin şi Ştefan Cazacu. Cel dintâi este unul dintre cei mai mari muzicieni români, concertând de-a lungul carierei alături de prestigioşi dirijori şi solişti din întreaga lume, iar cel de-al doilea este laureat a numeroase premii naţionale şi internaţionale, câştigător al Marelui Premiu „Eurovision – Youngs Musicians”– România, în prezent student al Universităţii de Muzică Bucureşti, clasa Răzvan Suma.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

În anul 2008, doi dintre marii noştri artişti – violoncelistul Marin Cazacu şi dirijorul Cristian Mandeal – au format împreună prima orchestră simfonică de tineret din România, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii – Serafim Antropov”.
În doar cinci ani de zile, Orchestra Naţională de Tineret a României – reunind în marea majoritate artişti cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, selectaţi dintre cei mai valoroşi din întreaga ţară – a cunoscut o evoluţie fulminantă: apariţii de succes pe scena Ateneului Român, concertul extraordinar „Eurovision – Tineri muzicieni”, prezenţa în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, concerte la Paris şi Strasbourg în cadrul unui proiect cultural european (2012). De asemenea, tânărul ansamblu a concertat în deschiderea primei ediţii a Festivalului Internaţional „Sergiu Celibidache” şi a susţinut un concert extraordinar în cadrul prestigiosului Festival Internaţional „Young Euro Classic” de la Berlin – august 2012.
În noiembrie 2011 ansamblul a devenit membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret (European Federation of National Youth Orchestras).
Pentru alte detalii legate de activitatea Orchestrei Naţionale de Tineret, vă propunem să consultaţi site-ul : www.orchestratineret.ro.
Coproducători: Lanto Communication şi Fundaţia „Prietenii muzicii-Serafim Antropov”
Parteneri media: România Liberă, Radio România Cultural, Radio România Muzical, 7 seri, RFi România, PORT.RO.
Parteneri: Apa Nova, MLNR, Christian Tour, Trade media, Fabrica de asigurări, Vizual Graf

În cei aproape 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, CRISTIAN MANDEAL şi-a exercitat profesia atât în România, cât şi în străinătate. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, completându-şi ulterior studiile la Berlin (cu Herbert von Karajan, în 1980) şi München (cu Sergiu Celibidache, în 1990).
A fost dirijor al filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009) şi director artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţiile din 2001 şi 2003.
Ca dirijor principal şi director general al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie-etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi artişti contemporani.
A fost director artistic la Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţionala Bască – San Sebastian (2001 – 2008), dirijor permanent la „Orchestra Haydn” di Bolzano e Trento (2000 – 2003); dirijor oaspete principal al Orchestrei „Halle” Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – prezent).
Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute, în special ale compozitorilor români, dar şi străini, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera „Oedipe” în primă audiţie britanică (la Festivalul de la Edinburgh – 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari, 2005). Din 2008 este Preşedintele Societăţii „George Enescu” din Londra.

MARIN CAZACU a fost distins cu numeroase premii şi distincţii precum: „Medaille d’argent” şi premiul „Villa Lobos”, Premiul I la Markneukirchen, Premiul al II-lea la Concursul „J. S. Bach” (Leipzig) şi Premiul I la Bologna. De asemenea a mai fost distins cu Premiul Criticilor şi Muzicologilor în 1980 şi 2004, Premiul pentru Performanţă în solistică, oferit de revista „Actualitatea muzicală” (2001), Premiul aniversar al canalului Radio Muzical (2001), Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004), Premiul Radio Romania Cultural (2012 ).
Din anul 1983 este solist concertist al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti susţinând totodată numeroase concerte în Europa, Asia şi Statele Unite ale Americii. A colaborat cu valoroşi solişti şi dirijori şi a concertat alături de prestigioase ansambluri precum: Orchestrele Radio din Berlin, Leipzig, Bratislava, Sofia, Madrid, Ljubljana, Filarmonica din Seoul, Orchestra Internazionale d’Italia, Filarmonica din Moscova, Orchestra Naţională a Ucrainei, Filarmonica Istanbul, Orchestra Simfonică din Osaka, Orchestra Simfonică Italiană, Filarmonica „G. Enescu”, Orchestra Naţională Radio.
Este director artistic al Festivalului internaţional „Enescu şi muzica lumii”, iar pentru organizarea acestui Festival şi a înfiinţării primei Orchestre Naţionale de Tineret a primit Premiul VIP şi Premiul revistei „Actualitatea muzicală” pentru „Proiectul anului”.

Născut în 1994, tânărul violoncelist ŞTEFAN CAZACU a început studiul violoncelului la vârsta de 6 ani cu tatăl său, violoncelistul Marin Cazacu. Este în prezent student al Universităţii Naţionale de Muzică – clasa Răzvan Suma. La doar 9 ani a câştigat primele premii la concursuri naţionale, iar de atunci este anual laureat cu premiul 1 la cele mai prestigioase competiţii naţionale.
A apărut în recitaluri la Bucureşti, Braşov, Sinaia, Râmnicu-Vâlcea, Sfântu-Gheorghe, Tulcea, Suceava şi în mai multe emisiuni radio şi de televiziune.
În 2007 a interpretat Variaţiuni pe o temă Rococo pentru violoncel şi orchestră de P.I. Ceaikovski cu Filarmonica de Stat din Botoşani, iar în 2008, Concertul nr. 1 de Camille Saint Saens în compania Orchestrei Filarmonicii „Muntenia” din Târgovişte şi apoi a Orchestrei de Cameră Radio, bucurându-se de un real succes.
A fost distins cu premiul tânărului interpret pentru anul 2009, acordat de revista Actualitatea muzicala, iar în 2010 a câştigat Marele Premiu „Eurovision – Youngs Musicians”– România. În acelaşi an, Ştefan Cazacu a interpretat concertul de Dvořák alături de Orchestra Filarmonicii din Braşov, sub bagheta maestrului Horia Andreescu. În noiembrie 2012, alături de Orchestra Naţională Radio a interpretat Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru violoncel şi orchestră – Dimitri Şostakovici.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508