În acest an se va sărbători pentru prima oară în întreaga lume, în data de 13 februarie, Ziua Internaţională a Radioului, proclamată de UNESCO ca dată aniversară în întreaga lume, ziua aleasă marcând prima emisie a postului de radio al Naţiunilor Unite, în 1946. Cu această ocazie specială, Orchestrele şi Corurile Radio România vor dărui publicului un concert de marcă. După ce a dirijat în decursul ultimilor ani ansambluri de prestigiu ca London Philharmonic, Orchestra Comediei Muzicale Leipzig, Orchestra de Cameră a Filarmonicii din Minsk, orchestra Operei Naţionale din Strasbourg, dirijorul german RALF SOCHACZEWSKY este invitat miercuri, 13 februarie 2013, ora 19.00, la Sala Radio (Bucureşti), la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio pentru a propune publicului un program atractiv, compus din lucrări semnate de mari compozitori ca Ravel, Mozart şi Rameau.
„Seara va debuta cu o suită orchestrală din celebra operă-balet Indiile galante a compozitorului francez baroc Jean-Philippe Rameau, pe un aranjament semnat chiar de dirijorul RALF SOCHACZEWSKY. Genul nepracticat astăzi al operei-balet era extrem de îndrăgit încă din perioada lui Ludovic al XIV-lea, a cărui denumire de Regele Soare provine chiar de la un rol interpretat într-un spectacol de balet! Partitura Indiile galante îmbină cântul şi dansul ca un musical de astăzi, pe fundalul unei poveşti de iubire plasate într-un spaţiu exotic nedefinit exact.
O îmbinare instrumentală foarte plăcută o reprezintă cea din Concertul în do major pentru flaut, harpă şi orchestră compus de Mozart, soliştii pe care îi veţi aplauda fiind MARIAN OLARU – flaut, solist instrumentist al Orchestrei de Cameră Radio şi IOANA NICOLESCU – harpă, membră a Filarmonicii „George Enescu” – Bucureşti.
De această dată, nu celebrul “Bolero” va fi lucrarea lui Ravel care va răsuna la Sala Radio, ci Mormântul lui Couperin, partitură dedicată de compozitor prietenilor săi dispăruţi la Verdun, în Primul Război Mondial.” (organizatorii)
Ralf Sochaczewsky a primit primele lecţii de dirijat la Universitatea de Arte din Berlin, oraşul său natal, iar ulterior a devenit student la Universitatea de muzică „Hanns Eisler”.
Până în prezent Ralf Sochaczewsky a dirijat orchestrele London Philharmonic, Konzerthaus, cea a Comediei Muzicale Leipzig, Brandenburger Sinfoniker, Orchestra de Cameră a Filarmonicii din Minsk – ansamblu cu care are o relaţie susţinută de colaborare. Din stagiunea 2008-2009 a devenit dirijor-asistent al lui Vladimir Jurowski la pupitrul celebrei orchestre London Philharmonic şi după debutul de succes din luna iunie 2009 a fost reinvitat pentru un alt concert în mai 2010, la Royal Festival Hall.
În vara anului 2008 în aceeaşi formulă a fost dirijor-asistent la Festivalul de Operă de la Glyndebourne pentru producţia „Despre dragoste şi alţi demoni” de P. Eötvös, iar în 2010 la producţia cu opera „Rake’s Progress” de I. Stavinski. În septembrie şi octombrie 2010, Ralf Sochaczewsky a dirijat opera „Despre dragoste şi alţi demoni” în producţia Operei Naţionale din Strasbourg. La Festivalul Oper oder Spree a dirijat opera Don Giovanni de Mozart (2009).
În martie 2011 a dirijat la Bucureşti Orchestra Naţională Radio la închiderea Festivalului Internaţional de Chitară iar un an mai târziu a început colaborare cu Orchestra de Cameră Radio.
Din 2009 flautistul Marian Ioan Olaru este solist instrumentist al Orchestrei de Cameră Radio, după ce în perioada 1991-2009 a fost membru al Orchestrei Naţionale Radio.
În 1992 a absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, perfecţionându-se apoi la Salzburg (unde a participat la două cursuri – unul de repertoriul şi altul de tehnică şi interpretare) şi la Altenburger, Germania, unde a urmat cursuri cu acelaşi profil.
Apariţiile sale în calitate de solist-concertist sunt legate de Orchestra de Cameră Radio, de orchestrele Filarmonicilor „Oltenia” Craiova, „Marea Neagră” Constanţa, Botoşani, „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, „Dinu Lipatti” Satu Mare, „Mihail Jora” Bacău, „Moldova” Iaşi.
Marian Ioan Olaru a fost invitat de orchestra Filarmonicii din Braşov să participe ca solist-concertist la un turneu în Italia, când a interpretat cu succes Fantezia Carmen de Georges Bizet/Francis Borne. În aceeaşi ipostază a fost solicitat şi de orchestra Universităţii din Darmstadt pentru câteva concerte la Dramstadt, Wetzlar, Alassio şi Bordighera.
Interesat de muzica de cameră, Marian Ioan Olaru are mai multe apariţii în diferite formaţii camerale. Dintre ele se distinge trio-ul format împreuna cu violonista Cristina Anghelescu şi pianistul Mihai Ungureanu, ansamblu cameral care a susţinut un recital şi pe scena celebrei Academii San Fernando din Madrid.
Din decembrie 2000 Ioana-Maria Nicolescu este membră a orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu” Bucureşti.
Născută într-o familie de artişti, Ioana-Maria Nicolescu a început studiul harpei la vârsta de 10 ani, fiind pe rând elevă la cele două licee de muzică din capitală, iar studiile superioare le-a urmat în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.
Interesată de şlefuirea măiestriei sale instrumentale, Ioana-Maria Nicolescu a participat în anul 1995 la cursul de perfecţionare de la Libramont – Belgia, cu profesoara Francette Bartholomee de la Conservatorul Regal de Muzică din Bruxelles.
Ioana-Maria Nicolescu a susţinut recitaluri în Bucureşti la: Liceul de muzică „Dinu Lipatti”, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Sala „Studio” a Ateneului Român, Sala mică a Palatului, Sala „Dalles”, Studioul „Alfred Alessandrescu” al Radiodifuziunii Române, muzeul „Nottara”, muzeul „George Enescu” şi în străinătate la Conservatorul de stat din Salonic, la Cardiff în cadrul Festivalului internaţional de harpă, la Copenhaga cu ocazia Congresului mondial de harpă – secţia „Focus on Youth” şi la Muzeul de Artă din München.
Tânăra interpretă a concertat cu orchestrele liceelor de muzică din Bucureşti „Dinu Lipatti” şi „George Enescu”, cu Orchestra de studenţi a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Orchestra „Constantin Silvestri”, precum şi cu orchestrele filarmonicilor „Paul Constantinescu” Ploieşti, „Moldova” Iaşi şi „Oltenia” Craiova, ocazii de fructuoasă colaborare cu dirijorii Iosif Ion Prunner, Cristian Brâncuşi, Dorel Paşcu Rădulescu, Alexandru Iosub şi David Marcian.