În perioada 10 – 15 februarie 2013, la International Convention Center/ Binyanei Ha’uma va avea loc cea de-a 26-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Ierusalim. Standul României va fi organizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Tel Aviv şi cu sprijinul Ambasadei României în Statul Israel. Invitaţii la ediţia din 2013 a Târgului Internaţional de Carte de la Ierusalim sunt scriitorii Varujan Vosganian, Vasile Ernu, Lucian Dan Teodorovici, Bogdan-Alexandru Stănescu, alături de autoarea israeliană de origine română Madeleine Davidsohn.
Desfăşurat pentru prima oară în 1963, Târgul Internaţional de Carte de la Ierusalim are loc o dată la doi ani şi atrage zeci de mii de vizitatori. În acest an şi-au anunţat participarea aproximativ 600 de editori şi scriitori din peste 30 de ţări. Punctul culminant al târgului este acordarea Premiului Ierusalim, decernat în decursul anilor unor scriitori precum: Jorge Louis Borges, Eugene Ionesco, Milan Kundera, Ernesto Sabato, Mario Vargas Llosa, Jorge Semprun, Arthur Miller, Haruki Murakami etc. Şase dintre laureaţii Premiului Ierusalim au primit şi premiul Nobel pentru literatură. În anul 2011, Premiul Ierusalim i-a fost acordat scriitorului britanic Ian McEwan, iar printre scriitorii participanţi s-au aflat Umberto Eco, Dubravka Ugresic, Adam Michnik, Victor Erofeyev, Lyudmila Ulitskaya, Petra Hulova, alături de israelienii A.B. Yehoshua, Meir Shalev sau Sayed Kashua. La ediţia din 2013 a târgului, care celebrează 50 de ani de la înfiinţare, Premiul Ierusalim îi va fi acordat scriitorului spaniol Antonio Muñoz Molina.
Programul românesc din cadrul Târgului internaţional de Carte de la Ierusalim 2013 se va axa pe două tipuri de evenimente:
I. Cafenele literare (în limba engleză)
• Luni, 11.02.2013, ora 11.00 – „Whispers of a silent past”. Prof. Yair Auron (Israel), “Denial: Israel and the Armenian Genocide”, în dialog cu Varujan Vosganian (Romania), despre “Cartea Şoaptelor” şi genocidul armean.
• Luni, 11.02.2013, ora 16.00 – „Writers you should meet”. Poetul, editorul şi tranducătorul Tal Nitzan (Israel) îi prezintă pe: Naomi Alderman (Marea Britanie), Rocío Durán-Barba (Ecuador), Vasile Ernu (România) şi Ursula Krechel (Germania).
II. Prezentări/lansări de carte (în limbile română, engleză şi ebraică, la standul românesc )
• Luni, 11.02.2013- O nouă carte de Lucian Dan Teodorovici: Matei Brunul, editura Polirom, Iaşi, 2012. Participanţi: Lucian Dan Teodorovici. Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu.
• Marţi, 12.02.2013- Prezentare de carte şi lectură: Învaţă-mă să trăiesc de Madelaine Davidson, editura Vremea, Bucureşti, 2012.
• Miercuri, 13.02.2013- Doi scriitori români în dialog despre ” Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc”, volum realizat în tandem, Polirom, Iaşi, 2012. Participanţi: Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu. Moderator: Lucian Dan Teodorovici.
• Joi, 14.02.2013- Prezentare de carte şi lectură: Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul de Bogdan-Alexandru Stănescu, editura Cartea Românească, Iaşi, 2012. Moderator: Lucian Dan Teodorovici.
• Joi, 14.02.2013- Prezentarea noilor apariţii editoriale ale Editurii Hasefer. Participanţi: Alexandru Marinescu.
Informaţii suplimentare despre târgul Internaţional de Carte de la Ierusalim: http://www.jerusalembookfair.com