Comisiei pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă a Senatului României i se cere, printr-o petiţie online, demiterea conducerii Institutului Cultural Român, motivată de decredibilizarea instituției condusă de domnul Andrei Marga. Petiţia a apărut în spaţiul electronic de puţin timp dar deja are semnatari. Preşedintele Andrei Marga şi cei doi vicepreşedinţi, Horia Gârbea şi Vladimir Simon, au fost numiţi la şefia Institutului Cultural Român în septembrie 2012. AgenţiadeCarte.ro vă prezintă textul integral al petiţiei.
Către COMISIA PENTRU CULTURĂ, ARTĂ ŞI MIJLOACE DE INFORMARE ÎN MASĂ
SENATUL ROMÂNIEI
Stimați domni,
Stimate doamne,
Subsemnații, cerem Comisiei pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă a Senatului României demiterea actualei conduceri a Institutului Cultural Român, în special a președintelui institutului, domnul Andrei Marga, din următoarele considerente:
Pierderea credibilității institutului
Institutul Cultural Român (ICR) a reușit, de-a lungul anilor, să devină instituția românească cu cea mai mare credibilitate în afară țării, ambasadorul cultural al României și unul dintre cei mai importanți gestionari ai imaginii României în lume. Actuala conducere a ICR a decredibilizat complet institutul, distrugând capitalul de imagine câștigat cu greu de Institutele Culturale Române din Străinătate.
1. Domnul Andrei Marga, Președintele Institutului Cultural Român , a demis din funcții de conducere directori evaluați pozitiv atât de către comisiile din țară, cât și din țările unde activau aceștia, întrerupând sau blocând acțiuni culturale de anvergură, în care erau antamați acești directori.
2. Domnul Andrei Marga a declarat, fără a exista acordurile necesare cu aceste țări (de competența Ministerului Afacerilor Externe), deschiderea unor institute culturale noi în diverse capitale ale lumii. (www.icr.ro și anume, Kiev, Moscova, Beijin, etc.)
3. Conducerea ICR a anunțat sume insuficiente alocate târgurilor de carte unde România este țară invitată, mult mai mici decât cele decise prin convențiile semnate în anii anteriori cu acești parteneri. Acest lucru va cauza a) neparticiparea adecvată la aceste evenimente și b) pierderea credibilității prin nerespectarea contractelor deja semnate.
4. Conducerea ICR nu a alocat până în momentul de față (ianuarie 2013) bugete și nu a declarat o strategie clară pe anul în curs, motiv pentru care ICRS sunt, în continuare, în lipsă de fonduri și activitate. Lipsa unei strategii și a situația în care se află anumite proiecte de anvergură, (ex. târgurile de carte) nu le permite ICRS să semneze parteneriate sau contracte pentru proiectele culturale ce se vor derula în anul 2013.
5. Pe teritoriul României, majoritatea articolelor din presă este negativă la adresa ICR și a domnului Andrei Marga. Declarațiile sale nefondate și defăimătoare la adresa unor personalități, precum și acuzațiile aduse Ministerului Afacerilor Externe participă deasemenea la decredibilizarea ICR.
Ilegalități comise de conducerea Institutului Cultural Român
Institutul Cultural Român (ICR) a încâlcat mai multe legi sub conducerea domnului Andrei Marga.
1. Organizarea de concursuri publice pentru posturile de referenți contravine art. 22 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, care prevede că: „se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice”.
2. Organizarea de concurs pentru posturile de directori adjuncți contravine art. 18, alineatul 3, din legea nr. 356 din 11 iulie 2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, care prevede că: „Numirea directorilor şi a directorilor adjuncţi se face, la propunerea preşedintelui Institutului, prin ordin comun al ministrului afacerilor externe, ministrului culturii şi cultelor şi al preşedintelui Institutului, pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitatea reînnoirii pentru încă un mandat; directorul Academiei di Romania din Roma şi cel al Institutului Cultural Român şi de Cercetare Umanistică de la Veneţia sunt numiţi la propunerea preşedintelui Academiei Române.”
3. Organizarea concursului nu a respectat peste 10 din articolele Hotărârii nr. 286 din 23 martie 2011, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice. Nu au fost respectate termenele prevăzute în acest document (perioada de timp dintre anunțarea concursului și data depunerii cererilor, data de anunțare a câștigătorilor, termenul de depunere a contestațiilor, termenul de soluționare a acestora), prevederile legate de transparență, comisii, probe, contestații etc.
4. Desemnarea de directori în filialele ICR din provinciile istorice nu respectă OUG nr. 34/2009 sus menționate și OUG nr. 27 din 13 iunie 2012 privind unele măsuri în domeniul cultural, care limitează numărul de posturi la 184. Acești 13 noi directori nu pot, legal, să existe în organigrama actuală a ICR.
Management defectuos
Institutul Cultural Român (ICR), prin actuala conducere, nu prezintă nici un fel de abilitate managerială; din contră, anumite decizii ale echipei domnului Andrei Marga, aduc prejudicii financiare și de imagine institutului.
1. Înființarea unor filiale ale Institutului Cultural Român în provinciile istorice este lipsită de strategie clară și nu poate fi argumentată, atât timp cât există deja, la nivel local, organizații de stat care se ocupă cu promovarea culturii. În plus, în contextul economic actual, aceste filiale și personalul lor executiv nu sunt viabile din punct de vedere financiar, având în vedere bugetul scăzut de care dispune ICR.
2. ICR nu a plătit, în continuare, anumite contracte antamate în anul 2012 cu diverși parteneri instituționali.
3. ICR nu a prezentat o strategie clară și punctuală, și nu a aprobat proiecte pe anul în curs, atât în țară cât și în afară, blocând participarea institutelor la principalele evenimente de anvergură din țările unde își desfăsoară activitatea.
4. Numirea unor persoane fără pregătire adecvată în management sau coordonare de proiecte culturale în Institutele Culturale Române din Străinătate. Detalii despre aceste numiri au fost prezentate în presa românească în mod repetat.
Luând în considerare motivele mai sus menționate, subsemnații cer înlocuirea actualei conduceri a Institutului Cultural Român cu o echipă de manageri culturali profesioniști.
astept o petitie si pentru demiterea guvernului!
din cei 233 de petenti, numai unu si unu, floarea intelighentiei romanesti, m-au impresionat semnaturile domnilor Ploşniţă Adrian şi Un securist acoperit, restul fiind cred pdl-işti acoperiţi ai domnilor Mihaes, Tania Radu&C. Textul nu e rau scris si pare a se fi bucrat de consultanţa europarlamentarului (plătită in euro, adica) Monica Macovei, expertă în decredibilizarea României. Totuşi unde sunt semăturile domnilor Manolescu, Liiceanu, sau a doamnelor Blandiana, Pora&C
O cerere normala, domnule Marga
[…] trecută despre ICR şi nou pierduta credibilitate. Cred că veţi fi interesaţi să citiţi acest articol, apropo de subiect. [ Short URL … ]Socializeaza:PinterestEmail SemneBune prin: […]
Din pacate in ultimul timp ,Romania nu mai are nici un fel de ,,reprezentare ,,in afara …si de abea incepuse sa functioneze cit de cit !Subliniez, ca sa nu existe discutii ,ca nu apartin niciunui partid ,dar ca roman ,ma doare ca ne batem joc in halul asta de cultura romanesca si de intelectualii romani !
E pacat ca locuri in lume care functionau ca mica fereastra de lumina …au fost distruse ,si la ora asta nu mai exista nimic …la N.York,la Paris,etc…
In Bucuresti …ca sa mai vorbim !