Vineri, 14 decembrie 2012, ora 19:00, la Teatrul Nottara din Bucureşti, spectatorii sunt aşteptaţi la o reprezentaţie aniversară. Spectacolul „Uzina de plăceri S.A.”, după piesa „Ca Zăpada şi cei doi” de Valentin Nicolau, în regia lui Alexandru Berceanu, împlineşte zece ani de la premieră. Tot vineri, 14 decembrie, la Teatrul Nottara va avea loc lansarea celor mai recente volume apărute în colecţia Yorick, Editura Nemira, în prezenţa coordonatorului colecţiei, Monica Andronescu, precum şi a celor două volume semnate de Valentin Nicolau, „Poveşti din al nouălea cer” şi „Păstrează copia şi nu uita originalul”. Evenimentele se desfăşoară în cadrul Zilelor Teatrului Nottara (9-16 decembrie 2012).
„Ca Zăpada şi cei doi”, piesă care a câştigat Premiul pentru Dramaturgie Camil Petrescu, este o explorare a identităţilor misterioase, pornind de la o poveste care, aparent, ne pune în faţa unor personaje desprinse din lumea noastră: o telefonistă de la linia erotică, un anonim care joacă la Bingo. Puţin vis, puţină realitate, mult teatru, în toate sensurile cuvântului. Din distribuţie fac parte Virgil Ogăşanu şi Crenguţa Hariton. (Yorick.ro)
„Valentin Nicolau este, incontestabil, un dramaturg care ştie cum se face o piesă, stăpân pe replici, firesc în limbaj şi, nu în ultimul rând, plin de idei de teatru. Toate piesele lui pot fi puse în scenă. Sunt gândite pentru scenă. Mâna regizorului n-are de retuşat decât mărunţişuri.” – Nicolae Manolescu
Pentru cei interesaţi de cartea de teatru, Nottara a pregătit şi un colocviul în aceeaşi zi, la ora 11:00, moderat de criticii de teatru Elisabeta Pop şi Mircea Morariu, la care vor participa criticul de teatru Florica Ichim şi dramaturgul Valentin Nicolau.