Duminică, 25 noiembrie 2012, ora 14:00, la standul Editurii Paralela 45, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, va avea loc lansarea volumului “Viaţa în 3 litere” de Constantin Abăluţă, Editura Paralela 45, cu o prefaţă de Şerban Foarţă. Vor vorbi criticii literari Tudorel Urian şi Ion Bogdan Lefter. Va citi actriţa Silvia Codreanu.
Constantin Abăluţă s-a născut în 1938 la Bucureşti. Arhitect diplomat. Scriitor liber-profesionist. Membru al Uniunii Scriitorilor. Vicepreşedinte al PEN Club-ului Român. Scrie poezie, proză, teatru, critică literară (mai mult de 40 de volume publicate). Face traduceri (peste 30 volume, printre care titluri de Beckett, Vian, Michaux, Dylan Thomas, Wallace Stevens, Pessoa ş.a.). Traduceri din opera sa sunt publicate în edituri şi reviste din Franţa, Belgia, Olanda, Austria, Rusia, Macedonia etc. Burse, călătorii şi premii în străinătate. Antologia comentată de poezie contemporană românească (2 volume însumând 1300 de pagini) care i-a apărut în 2000 a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. În 2010 volumul de poeme Iov în ascensor/Iov în funicular a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. În 1969 Uniunea Scriitorilor a găzduit prima sa expoziţie de pictură şi desen.
Dintre cele mai cunoscute titluri
Poezie: Aceleaşi nisipuri (Premiul USR, 1995), Drumul furnicilor, Cîrtiţa lui Pessoa(Premiul USR, 1999), Odăile, Despre viaţa şi dispariţia broaştelor mele ţestoase(Antologie în colecţia „Ediţii definitive“), Intrusul, Statuia care vomită, Oraşul marea,Cineva care nu mă cunoaşte umblă pe străzi, Totul despre nimic.
Proză: Camera cu maşini de scris, Mic manual de tăcere, Groapa roşie, Grafferul din lift, Întâmplări imaginare pe străzile Bucureştiului.
Teatru: Terasa (5 piese), Calmania, patria mea. La radio i s-au montat piesele Terasa,Groapa cu orbi, Pâine pentru fratele meu, precum şi două adaptări după Samuel Beckett (Mercier şi Camier) şi după Bulgakov (Inimă de câine). Regizorul Gavriil Pinte este autorul scenariului şi realizatorul spectacolului radiofonic Drumul furnicilor, după întreaga sa operă poetică.