Marţi, 20 noiembrie 2012, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti va avea loc o nouă ediţie a proiectului de dezbateri culturale Cafeneaua critică. Această ediţie propune o lansare-recital-dezbatere despre poezia germană din România, cu pornire de la ediţia a II-a a antologiei “Vînt potrivit pînă la tare. Tineri poeţi germani din România”, realizată de Peter Motzan şi tradusă de Ioan Muşlea (ediţia I, Editura Kriterion, 1982; ediţia a II-a, Editura Tracus Arte, 2012). Întâlnirea va avea loc în cadrul colocviului Aktionsgruppe Banat/ Grupul de acţiune Banat după 40 de ani, organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi cu Şcoala doctorală a Facultăţii de Litere din Universitatea Bucureşti (19-20 noiembrie). Participă: Werner Kremm, William Totok, Gerhardt Csejka, Georg Herbstritt, Ion Pop, Virgil Mihaiu, Magda Cârneci, Bogdan Ghiu, Cosmin Dragoste şi alţii. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. De la reluarea sa în noiembrie 2008, Cafeneaua critică a fost găzduită de cluburile bucureştene The Silver Church, Club A şi Club Control. De la debutul „stagiunii” 2011-2012, Cafeneaua critică a revenit la Club A şi se desfăşoară joia seara (uneori miercuri).