spot_img

Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski, într-o întâlnire cu publicul timișoarean

Editura Tracus Arte și librăria Cartea de Nisip din Timișoara invită publicul marți, 20 noiembrie 2012, ora 18:00, la întâlnirea cu scriitorii Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski. Vor fi lansate volumele ”Sagarmatha” de Moni Stanilă și ”Dați foc la cărți” de Alexandru Vakulovski, Editura Tracus Arte. Prezintă Cornel Ungureanu, Eugen Bunaru și Ana Pușcașu.

”Sagarmatha” de Moni Stanilă

„La primă şi grăbită vedere, s-ar putea spune că Sagarmatha e un poem istoric. Şi nici n-ar fi aşa de greşit un astfel de exerciţiu taxonomic; atâta doar că trebuie numaidecât precizat următorul lucru – Moni Stănilă nu scrie poeme despre istoria universală pentru a deveni un cetăţean al Universului, sau al Istoriei Universale, precum ştim noi cine. Dimpotrivă, ea încearcă mai degrabă să facă din Istoria Universală un cetăţean al poeziei ei. Mallarmé făcea cândva distincţia între poezie (care se ocupă cu spaţiul privat) şi reportaj (care are în jurisdicţie tot ce ţine de spaţiul public); în Sagarmatha, pariul major al lui Moni Stănilă e să infirme distinguo-ul acesta al poetului francez şi să demonstreze că jurisdicţia poeziei acoperă totul, de la public la privat şi viceversa. Înţeleasă astfel, Sagarmatha e antonimul perfect al Spaţiului privat al Elenei Vlădăreanu. Relaţie care defineşte deopotrivă modul în care Moni Stănilă înţelege poezia, dar şi nivelul la care a ajuns ea să joace.” – Radu Vancu

”Dați foc la cărți” de Alexandru Vakulovski

„Scenaristul și actorul american Jonah Hill și-a dorit toată viața să facă parte din stuff-ul de scenariști pentru The Simpsons. Visul lui s-a realizat într-un final la fel cum se realizează și al meu acum, când ajung pe coperta a patra la un scriitor precum este Alexandru Vakulovski. În Dați foc la cărți întrevăd un volum de poezie punkist, la prima vedere, motivând asta cu ritmurile sale alerte, și cu beat-urile interioare destul de constante. Pe parcurs, starea punk dispare. Se întâmplă asta atunci când în capu’mi apar povestile & relațiile cu tata, cu Dumnezeu și nu în ultimul rând cu însuși actul lecturii. Un volum viu de poezie.” – Hose Pablo

Alexandru Vakulovski s-a născut la 9 aprilie 1978 în Antonești/Suvorov în URSS, astăzi Ștefan Vodă în Republica Moldova. Ca poet și prozator român de origine basarabeană, este considerat unul dintre cei mai promițători și mai „controversați” scriitori ai generației tinere. S-a remarcat prin scriitura dură, cu limbaj licențios  prin faptul că interdicția de ședere în România pe care a primit-o în 2009 a stârnit solidaritatea unui număr impresionant de personalități culturale care i-au susținut cauza, determinând autoritățile să urgenteze procedurile de acordare a cetățeniei române. Controverse a stârnit și informația că Mircea Cărtărescu s-ar fi opus ca scriitorului Alexandru Vakulovski să-i fie acordată o bursă de studii în Germania. Este redactorul uneia dintre primele publicații culturale on-line de limbă română, revista Tiuk! (k-avem kef), pe care-a fondat-o împreună cu fratele său Mihail Vakulovski, graficianul Dan Perjovschi și Viorel Ciama. A pus bazele cenaKLU-lui KLU și este un important traducător din limba rusă. A activat în presa scrisă și televiziune, iar în 2010 a fost scenaristul emisiunilor Cool Publika la postul de televiziune Publica din Republica Moldova și „Salutare națiune, cu Andrei Gheorghe”, la postul de televiziune Prime din Republica Moldova.

Moni Stănilă s-a născut în localitatea Tomești, România, pe 9 Februarie, 1978. A absolvit Facultatea de Litere-Teologie (Timişoara), masterul în teologie cu o lucrare despre puterea cuvîntului, la Sibiu. În prezent lucrează la revista Punkt, colaborează cu cotidianul Timpul (Chişinău) şi coordonează cenaclul Republica al Bibliotecii Naționale din Chişinău. A  publicat articole în mai multe reviste literare. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timişoara.

În 2007 autoarea a publicat jurnalul de convertire Iconostas (editura Graphe), iar în 2009 volumul de poezii Postoi parovoz. confesiunile dogmatistei. (Ninpress-Charmides Publishing House, 2009).

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508