În cadrul colecţiei Bibliotecii Polirom, s-a inaugurat o nouă serie de autor, dedicată lui Henry Miller. Astăzi primeşte semnalul tipografic romanul “Sexus”, cel care deschide această serie.
Seria „Henry Miller” este cel de-al optsprezecelea proiect din cadrul colecţiei BIBLIOTECA POLIROM, după seriile dedicate scriitorilor Salman Rushdie, Vladimir Nabokov, Gunter Grass, Haruki Murakami, Doris Lessing, Ernest Hemingway, Jorge Luis Borges, Jose Saramago, J.M.G. Le Clezio, Saul Bellow, John Fowles, Danilo Kis, Amelie Nothomb, Amin Maalouf, Pier Paolo Pasolini, David Lodge şi Mika Waltari.
Cartea cu care debutează seria de autor „Henry Miller”, “Sexus” (traducere de Antoaneta Ralian, ediţie revăzută) este primul roman al trilogiei “Răstignirea trandafirie”, scrisă de Miller pe parcursul a zece ani, interzisă în Statele Unite ale Americii şi publicată la Paris între 1949 şi 1960. “Sexus”, publicat la Paris în 1949, este un amestec de ficţiune şi episoade autobiografice, în care autorul descrie primele sale eforturi literare, numeroasele aventuri amoroase, destrămarea căsniciei, traiul într-un New York sclipitor şi totodată marcat de sărăcie. Este o carte care a stârnit controverse aprinse, însă indiferent dacă se lansează în descrieri licenţioase, discuţii despre artă, filozofie sau psihanaliză, poveşti picareşti sau destăinuiri, Henry Miller abordează totul cu aceeaşi francheţe cuceritoare, hedonism asumat şi o intensitate ce-şi are sursa într-o sete de viaţă molipsitoare.
În pregatire în seria „Henry Miller”: “Plexus”, “Nexus”, “Tropicul Cancerului”, “Tropicul Capricornului”, “Primavara neagră”, “Zile liniştite la Clichy”, “Coşmarul climatiza”, “The Cosmological Eye”, “The Wisdom of the Heart”.
Henry Valentine Miller (1891-1980) s-a născut în Yorkville, New York, într-o familie de origine germană. Şi-a petrecut anii de şcoală în Brooklyn, între 1909 şi 1924 a încercat să lucreze în atelierul de croitorie al tatălui său, a trecut prin greutăţi, slujbe prost plătite, în medii dominate de sărăcie şi mediocritate. Cum afirma el însuşi, încă de la o vârstă fragedă s-a revoltat împotriva devoţiunii pe care o manifestau părinţii lui faţă de muncă şi o viaţă „respectabilă”. Hotărât să se apuce de scris, la treizeci de ani pleacă la Paris, unde îşi petrece următorul deceniu. Se împrieteneşte cu scriitorul francez Lawrence Durrell şi o cunoaşte pe Anais Nin, cu care se va şi căsători mai târziu. În 1934 scrie “Tropicul Cancerului”, un roman cu tentă autobiografică în care povesteşte despre primii săi ani la Paris, încercaţi şi aventuroşi; devine faimos pentru descrierile sale realiste şi câştigă stima unor autori precum T.S. Eliot şi Ezra Pound. Deşi mulţi cititori ai romanului sunt revoltaţi de prezenţa pasajelor erotice explozive, cartea ajunge celebră. Tot în anii ’30 publică “Primavara neagră” şi “Tropicul Capricornului”. În 1940, Miller se întoarce în America şi se stabileşte în Big Sur, California pentru următorii douăzeci de ani. Scrie alte câteva volume, critice la adresa Americii şi de un deosebit umor; din această perioadă datează şi capodopera sa, trilogia „Răstignirea trandafirie”, alcătuită din „Sexus” (1949), „Nexus” (1953) şi „Plexus” (1960). În anii ’60, încep să-i apară în sfârşit şi în America primele romane, iar Miller ajunge peste noapte un idol printre scriitorii americani, pentru stilul aparte şi ideile sale ce subminau preceptele morale foarte stricte ale vremii, precum şi formulele scriiturii moderniste.