Editura Tracus Arte vă invită marţi, 16 octombrie 2012, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia, unde va avea loc lansarea volumului trei, „Comice, dramatice, tragice şi de demult”, din ciclul „Memoriile unui nărod tembel” şi prezentarea celor două volume anterioare, din acelaşi ciclu, de D.H. Silvian. Prezintă scriitorii Cornelia Maria Savu şi Dan Mircea Cipariu.
“Memoriile unui nărod tembel. Comice, dramatice, tragice și de demult” – volumul trei
“E de ajuns o răsturnare de perspectivă pentru a converti comicul în dramatic și tragic.” Goana după un hohot de râs este tragică. Căutarea unui zâmbet este dramatică. Dar cu o coajă de banană și o poveste neterminată se revine la comic. Și toate, odată citite, odată trăite… rămân de demult. (…)
Poezia volumului trei este o reflexie a vieții… zice, țipă, cântă, e un ciob de sticlă argintată, de oglindă, în care să te vezi și să alegi. E o conversație între doi amanți de calibru diferit care se educă continuu. E focul de artificii cu al lui “Grand Finale”. E animal de pradă, feroce, cu dorință și cu multă voce. E prada mult râvnită, sacrificiul și ofranda. E vrajă și halucinație, plăcere, durere, e bestială și bună, toate… împreună.” D.H. Silvian
D.H. Silvian: artist plastic, graphic designer, pictor, scriitor, art director
1983-2012 Montréal, Art Direction & Graphic Design / compania de design și visual marketing purtând același nume; specialitatea – tipografie și design bidimensional; 1990, 1992, 1993 – numeroase premii pentru publicații în domeniul sănătății și al învățământului; o vastă și variată clientelă interesată în sisteme de publicitate, promoție și design inovator.
Artă plastică
1979-1983 Montréal, expoziții personale și de grup / pictură, desen, gravură, graphic design, fotografie; 1983 premiul pentru ilustrație – medalia de argint Concordia & Montréal, expoziția universităților de artă, lucrări de diplomă.
Concordia University
1983 Montréal, absolvent al universității de arte cu diploma major în graphic design, minor în animație.
Paris
1979 Paris, absolvent al liceului Collège-lycée Jacques-Decour, terminale C, baccalauréat français; primele scrieri apar sub forma unei corespondențe intensive; desenele din tema destinului prind viață.
București
1961-1978 București, absolvent al școlii de artă plastică nr. 2; câștigător al premiului de intrare al universității populare de design; absolvent al liceului Mihai Viteazul, treapta întâi; 1975 premiul întâi pe capitală pentru pictură și desen – realizări, peisaj industrial; expoziții personale; emisiune dedicată în cadrul Ora copiilor, ediția cultură și viitor – televiziunea română; 1978 premiul întâi pe țară pentru concursul și scrierea manualului Protecția muncii; inițiere în industria filmului – Studioul Alexadru Sahia cu Mircea Iancu; inițiere în domeniul modelajului în lut și ceară, al ceramicii și al sculpturii cu artiștii plastici Țuli și Mircea Bogdan; concept și execuție de măști, bijuterii, invitații, programe, afișe; inițiere în industria poligrafiei cu ilustratorii, inginerii și scriitorii din cadrul institutului poligrafic Luceafărul și în deosebit cu talentul doctorului, artistului și poetului Georges Dumitresco.