Joi, 11 octombrie 2012, la Biblioteca Metropolitană din Bucureşti, a avut loc lansarea colecţiei Avangarda a Editurii Tracus Arte, coordonată de profesorul Ion Pop. La eveniment au participat criticul literar Carmen Muşat, criticul literar Răzvan Voncu, profesorul universitar Ion Pop, directorul Bibliotecii Metropolitane – Florin Rotaru, Vladimir Pană şi Ioan Cristescu, directorul Editurii Tracus Arte şi moderatorul întâlnirii. Până în prezent, colecţia conţine patru volume foarte importante pentru restituirea avangardei literare româneşti: Sașa Pană, “Prezentări”; “Epistolar avangardist”; Leo Butnaru, “Manifestele avangardei ruse” şi Urmuz, “Schițe și nuvele aproape … futuriste”. Colaborarea dintre Editura Tracus Arte, Editura Bibliotecii Metropolitane şi profesorul Ioan Pop, alături de cei care deţin arhive importante, va continua până în anul 2017.
Florin Rotaru, directorul Bibliotecii Metropolitane: “Vom continua această colaborare, care face parte dintr-un proiect mai amplu şi de anul viitor vom încerca să trecem la a doua etapă, cu generozitatea profesorului Ion Pop şi apelând la generozitatea autorilor, a doua etapă fiind traducerea. Sperăm să ajungem în 2017 (la finalul proiectului) şi la ediţii bilingve. Pentru anul viitor încercăm traducerea a două sau trei cărţi. Sunt legat sufleteşte de aceste cărţi.”
„Cărţile acestea sunt rodul unui prim an în care am demarat cu Biblioteca Metropolitană şi Muzeul Naţional al Literaturii Române un program de restituire şi repunere în circulaţie a acestor texte.”, a spus Ioan Cristescu, directorul Editurii Tracus Arte.
„Cheia de acces într-un tezaur”
Criticul literar Carmen Muşat a vorbit despre acest demers şi despre importanţa fiecărui volum în parte: „Mi se pare minunat acest gest de recuperare a acestor valori la care generaţii întregi au avut acces limitat şi este ceea ce lipseşte culturii române: recuperarea şi repunerea în circulaţie a unor texte importante pentru literatura română. Preocuparea profesorului Ion Pop pentru avangardă este mai veche şi a lăsat urme adânci în cercetarea avangardei româneşti. Procesul de transformare a unor oameni care au debutat ca nonconformişti, cu o atitudine subversivă la convenţia de toate tipurile şi au sfârşit într-un conformism deplin, într-unul dintre cele mai teribile regimuri ideologice. Domnul profesor Ion Pop face acest gest de a aduna şi de a îngriji ediţii foarte bine legate. De pildă ediţia „Urmuz” este o ediţie care restituie proiectul lui Urmuz, titlul acesta aproape futurist este titlul pe care autorul îl preconiza pentru textele sale. Domnul Ion Pop face muncă de restituire şi textele publicate aici nu sunt doar prezentate ca atare ci sunt însoţite de note şi de comentarii, în aşa fel încât ediţia aceasta cred că este una foarte necesară pentru înţelegerea procesului de creaţie urmuzian, dar şi mai ales pentru cei care vor să studieze Urmuz. Volumul Leo Butnaru este tot o încercare de sinteză, de a a duce în faţa cititorilor texte prea puţin sau chiar deloc cunoscute şi cred că, doar aşa, în dialogul intercultural, se poate înţelege şi originalitatea avangardei româneşti şi ce se întâmplă cu ei după restaurarea comunismului. La Leo Butnaru avem din nou de aface cu o perioadă post 1917 şi cu transformări. „Epistolarul avangardist”, care conţine corespondenţa pe care Geo Bogza a primit-o de la reprezentanţii grupului Alge, este şi o poveste conţinută aici, în aceste scrisori, o poveste de viaţă, de supravieţuire, de construire, de fapt, a unei poetici de grup şi a unei acţiuni culturale române. Am lăsat la urmă, dar nu cel din urmă, volumul lui Saşa Pană, „Prezentări”, care pe mine m-a emoţionat. Aduce o serie de portrete, de medalioane, realizate de Saşa Pană, principalul arhivar al avangardei, care a pus mai presus de propria sa operă opera celorlalţi, ştiind să o scoată în valoare. Acest volum conţine o serie de medalioane cu scriitori, pictori, oameni de cultură, regizori, pe care Saşa Pană i-a cunoscut, de care l-au legat sentimente de prietenie. Sunt şi anexele, la fel de grăitoare. Cred că acest volum este inedit, practic, pentru că nu a văzut până acum lumina tiparului, deşi autorul l-a alcătuit, l-a format, dar a fost imposibilă publicarea lui. Ceea ce ne oferă acum Tracus Arte şi Biblioteca Metropolitană este cheia de acces într-un tezaur. E necesar un astfel de demers, este stringent necesar într-o cultură care este lacunară în această privinţă şi sper să nu rămână fără 
ecou cărţile acestea. Sper să fie urmate de altele, pentru că arhivele ne pot oferi multe.„
„Ne obligă să ne revizuim canonul cu care operăm”
Criticul literar Răzvan Voncu: „Nu ne aflăm aici doar să ne bucurăm de un număr de cărţi şi de un demers destul de rar, acela de a tipări gratuit pentru nişte biblioteci o serie de cărţi necesare, nu neapărat rentabile. Accesul la cărţi a fost restrâns. De aceea, după `89 nu a fost de mirare că avangarda a izbucnit, dar până nu cu mult timp în urmă a fost o adevărată modă, fără, însă, a fi umplute lacunele în materie de editare. Ceea ce face acum această colecţie este să umple lacunele. De asemenea, aş spune că această colecţie mai operează o modificare, prin „Epistolar” şi Saşa Pană ne oferă o cheie de acces pe care până acum o cunoşteam mai mult din legende şi cu un set de informaţii care, deschizând arhivele, iată că nu se confirmă întotdeauna. Volumul lui Urmuz ne-a oferit proictul lui Urmuz, proiectul în sine. Toate acestea au fost însumate şi sunt sigur că se vor deschide şi alte arhive. Noi, de la Lovinescu încoace, vorbim de doi piloni: modernismul şi semănătorismul. Se adaugă al treilea: cel avangardist. Ne va obliga această colecţie să ne revizuim chiar canonul cu care operăm. Este un câştig important şi prin aceea că, pe lângă informaţia lacunară pe care o recuperează, dovedeşte că literatura română nu este închistată, ci este un fenomen viu şi autentic.”
Vladimir Pană, fiul lui Saşa Pană, a pus la dispoziţia profesorului Ion Pop arhiva şi manuscrisele tatălui său: „De-a lungul anilor a existat ezitarea de a da tiparului aceste scrieri. M-am gândit că este altceva când le dai după atâtea decenii. Mi-a fost puţin frică, numai că am primit un brânci de la profesorul Ion Pop şi bine a făcut. Într-un fel am împlinit dorinţa lui Saşa Pană, care şi-a dorit mult să apară, făcând un contract cu Editura Fundaţiilor, s-a dat la cules, era gata de tipar, şi apoi s-a renunţat. A dispărut şi editura. El, ulterior, le-a luat şi le-a legat în trei exemplare care apoi au zăcut. Am mai discutat cu el şi mi-am dat seama că şi-ar fi dorit să le publice, dar tot timpul nu era momentul. El era şi foarte meticulos, aşa că nu a fost greu pentru mine. Pentru mine e o surpriză faptul că volumul are un succes şi după anul 2000. Pe mine cel mai mult m-a emoţionat „Epistolarul”. Au fost nişte lucruri de care nu ştiam şi pe care le-am citit cu foarte multă emoţie, ceea ce m-a făcut să mai răscolesc şi să mă uit cu mai multă atenţie. Erau scrisori de la mama, am început să mă uit şi în jurnalul ei şi am descoperit o serie de lucruri extraordinare. O să continui să cercetez„
„Arhivele sunt încă foarte bogate”
Profesorul Ion Pop, coordonatorul colecţiei: „Sunt dator să îmi exprim marea mulţumire, satisfacţie şi recunoştinţă pe care o datorez editurii Tracus Arte şi acestui proiect comun cu Biblioteca Metropolitană. Este un proiect serios care sunt sigur că va continua.
Trebuie să spun că am această satisfacţie că avem pe masă un număr de volume într-un timp relativ scurt. Sunt cărţi care sunt considerate importante. Încep cu Urmuz. Am avut mare noroc, un domn de la Viena, căsătorit cu o româncă şi traducător de română, mi-a semnalat un lucru pe care trebuia să îl ştiu: semnalarea lui George Muntean care a scris în Manuscriptum despre existenţa unui manuscris Urmuz. Şi chiar făceam comentarii pe marginea a două dintre texte. Apoi am văzut ce face Mădălina Lascu, o muncă extraordinară, foarte bine făcută. Când mi-a semnalat şi ea, eu mă apucasem deja de lucru, mai ales că mai exista un manuscris, tot la Biblioteca Academiei, pe care Saşa Pană, în mod surpinzător, nu l-a menţionat. Acest caiet este de-a dreptul spectaculos, eu habar n-aveam că Urmuz şi-a organizat destul de bine scrierile, dându-le acest titlu. Interesant este că, începând cum a început, a citit pe Marinetti. Dar îl citeşte târziu. Urmuz a fost conştient de faptul că este scriitor. Manuscrisele nu sunt multe, dar e o mică nebunie, taie mult, se concentrează. E o restituire cât de cât apropiată de un atelier, care nu e tot. Se pare că ar mai exista nişte manuscrise. Fără ediţia din 30 a lui Saşa Pană, nu s-ar fi putut face nimic serios. Celelalte cărţi iar sunt muţumit că au apărut, pentru că sunt cărţi foarte serioase. Corespondenţa cu Bogza este imensă, nu conţin totul aceste cărţi. Vom vedea ce poate ieşi de aici. Se pot recupera. Problema este că acest grupaj existent la Biblioteca Academiei, de for public, aceste scrisori sunt foarte interesante. Geo Bogza, până la urmă, iese ca, poate, cel mai important scriitor. Era un avangardist chiar pur sânge, structural, radical. Cartea lui Saşa Pană a stat puţin uitată între coperţile legate de autor. Mi-am adus aminte că există şi că ar fi păcat, pentru că eu revăzusem colecţia Orizont şi am văzut despre volumul în pregătire. Era foarte interesant. Saşa Pană ştia să comenteze literatura altora, era un om introdus. Cert este că avem în această suită de prezentări pagini excelente care cred că vor interesa un public foarte larg. Textele despre literatura rusă trebuie neapărat citite. Sunt bine traduse, nu perfect, pentru că este imposibil. Ce forţă era în această mişcare a avangardiştilor. Ce texte, ce consistenţă, ce idei extraordinare şi ce voinţă de a schimba lumea. La ei termenul de revoluţie ideologică nu era încă atât de alterat. În ceea ce priveşte viitorul proiectului, 2017 nu este foarte departe, dar eu cred că se pot face lucruri foarte serioase, pentru că arhivele sunt încă foarte bogate. Vladimir Pană şi-a exprimat dorinţa de a publica, probabil în fragmente, jurnalul adevărat al lui Saşa Pană. Sunt foarte multe lucruri importante legate de mişcarea de avangardă. Mă gândesc să vedem ce ne mai poate propune.”
Dorina CIOPLEA
