Vineri, 5 octombrie 2012, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din Romania a decis prin vot secret acordarea indemnizaţiei de merit scriitorilor Paul Goma, Mihai Zamfir, Al. Călinescu şi Nichita Danilov. Propunerea privind acordarea indemnizaţiei de merit scriitorului Paul Goma, ca semn de recunoaştere a întregii sale activităţi, a fost prezentată de vicrepreşedintele USR, Varujan Vosganian, şi a fost susţinută de Nicolae Manolescu, preşedintele USR. Situaţia scriitorului Paul Goma a fost clarificată în cadrul şedinţei de Comitet Director şi de Consiliu USR din 17-18 noiembrie 2011, când a fost prezentat publicului următorul comunicat al USR: “1. Domnul Paul Goma face parte din Uniunea Scriitorilor din România, conform unor hotărâri din anul 1990, iar Consiliul USR reconfirmă, prin vot, în unanimitate, calitatea de membru al USR a domnului Paul Goma. 2. Uniunea Scriitorilor din România va sprijini toate demersurile pentru ca domnul Paul Goma să dobândească toate drepturile ce decurg din calitatea sa de cetăţean român şi de membru al Uniunii Scriitorilor din România. 3. Din verificările efectuate la organele în drept rezultă că domnul Paul Goma este cetăţean român.” Indemnizaţiile de merit se acordă, în număr limitat şi potrivit legii, unor oameni de cultură care, prin valoarea operei lor, recunoscută în plan intern şi internaţional, aduc o contribuţie meritorie la îmbogăţirea culturii române. În anul 2001, poetul Adrian Păunescu a avut iniţiativa de a aduce un omagiu culturii române vii, marilor clasici în viaţă ai culturii, ai ştiinţei, ai performanţei româneşti, inclusiv din domeniul sportiv, iniţiind Legea indemnizaţie de merit.
Pe blogul scriitorului şi omului politic Varujan Vosganian a fost postat următorul anunţ: „În şedinţa sa din 5 octombrie a.c., Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România a luat în discuţie, printre altele, acodarea unor indemnizaţii de merit. Aceste indemnizaţii se acordă, în număr limitat şi potrivit legii, unor oameni de cultură care, prin valoarea operei lor, recunoscută în plan intern şi internaţional, aduc o contribuţie meritorie la îmbogăţirea culturii române. Ele constau în acordarea unei sume lunare, echivalente cu salariul mediu pe economie.Propunerea privind acodarea indemnizaţiei de merit scriitorului Paul Goma, ca semn de recunoaştere a întregii sale activităţi, a fost prezentată de Varujan Vosganian, prim-vicepreşedinte al USR, şi a fost susţinută de Nicolae Manolescu, preşedinte USR. Propunerea a întrunit, prin procedura de vot secret, unanimitatea. Au mai fost acordate astfel de indemnizaţii, în cadrul aceleiaşi întruniri, unor scriitori precum Mihai Zamfir, Al. Călinescu sau Nichita Danilov. Reamintim că anul trecut scriitorul Paul Goma a primit, din partea Ministerului de Interne, dovada faptului că cetăţenia sa română nu i-a fost retrasă iar Consiliul USR a reconfirmat calitatea sa de membru al USR. Paul Goma a acordat un mandat lui Varujan Vosganian pentru a-l reprezenta în relaţiile cu Uniunea Scriitorilor şi cu autorităţile române, în baza căruia s-a făcut solicitarea pentru acordarea indemnizaţiei de merit.”
Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935, în satul Mana, raionul Orhei, într-o familie de învățători. În 1944 se refugiază în România, în satul Buia, pe Târnava Mare. În urma evenimentelor din Ungaria, este arestat și condamnat la doi ani de muncă corecțională la Maimalson, Jilava (1957) și Gherla (1958). După închisoare mai face trei ani de arest la domiciliu cu prelungiri în satul Lătești (până în 1963). Debutează în revista „Luceafărul” cu povestirea „Cum bate toba” (1966). Din 1977, locuiește la Paris. Dintre scrierile sale: Camera de alături (1968); Ostinato (1971); Ușa noastră cea de toate zilele (1972); Gherla (1976); În cerc (1977);Garda inversă (1979); Culorile curcubeului ’77 (1979); Patimile după Pitești (1981); Chassé-croisé (1983); Soldatul câinelui (1991);Bonifacia (1986); Din Calidor (1987); Roman intim (1989); Arta refugii (1990) Astra (1992); Sabina (1991); Adameva (1995);Amnezia la români (1995); Scrisori întredeschise – singur împotriva lor (1995); Justa (1995); Jurnale (1997-2004); Jurnal de apocrif (1999); Garda inversă (1997); Altina – grădina scufundată (1998); Alte jurnale (1998); Jurnalul unui jurnal (1998); Scrisuri (1972-1998); Infarct (2001); Basarabia (2002); Săptămâna roșie: 28 iunie – 3 iulie sau Basarabia și Evreii (2003).
Romancier, critic şi istoric literar român contemporan, profesor la Universitatea Bucureşti, Mihai Zamfir s-a născut în Bucureşti, la 6 noiembrie 1940. Scriitorul s-a afirmat printr-o prodigioasă activitate ca literat, profesor universitar, eminent luso-brazilianist şi diplomat.Absolvent al Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, secţia română-portugheză, a fost discipolul profesorului Tudor Vianu, având privilegiul de a participa în studenţie la şedinţele Cerculuide stilistică, înfiinţat şi condus de renumitul profesor. În perioada 1966-1967 a urmat un stagiu de specializare în Franţa, la Universitatea din Nisa, sub îndrumarea profesorului Pierre Guiraud. În 1967 a revenit în România, iar în iulie 1970 şi-a susţinut doctoratul cu teza Proza poetică românească în secolul al XIX-lea (coordonator: prof. dr. Şerban Cioculescu).Este specialist în stilistică, istorie literară şi literatură comparată precum şi traducător din limba portugheză. Ca romancier a publicat: „Poveste de iarnă” (1987), „Acasă” (1992), „Educaţie târzie” (în două volume; 1999) şi „Se înnoptează. Se lasă ceaţă” (2006). Dintre celelalte scrieri ale sale, menţionăm: „Structura narativă a romanului proustian” (1976), „Stilistica primului roman românesc” (1977), „Poemul românesc în proză” (1982; ediţia a II-a, 2000), „Formele liricii portugheze” (1985), „Cealaltă faţă a prozei” (1988), „Din secolul romantic” (1989). Bibliografia sa mai cuprinde 120 de studii ştiinţifice şi peste 1800 de articole, publicate în principalele reviste literare româneşti şi în străinătate. În perioada 1997 – 2001 a fost Ambasador al României în Portugalia, iar între 2007-2012 a fost Ambasador al României în Brazilia.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al PEN-Clubului Portughez şi membru al PEN-Clubului Român.
Al. Călinescu este un reputat critic literar şi publicist. Din anul 2000 este directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“ din Iaşi. A debutat în 1963, cu recenzii în „Iaşul literar“.De-a lungul timpului a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor (pentru debut, în 1972) şi Premiul Academiei Române (1990). Profesorul universitar a participat, de asemenea, la realizarea a numeroase volume colective, culegeri de studii, dicţionare, enciclopedii, traduceri, prefeţe, studii în reviste din România şi din străinătate. Este membru al Asociaţiei Române de Literatură Comparată al Uniunii Scriitorilor, al PEN Club şi membru fondator al Grupului de Dialog Social. Guvernul francez i-a decernat distincţia „Les Palmes Académiques”. De asemenea, a fost desemnat „Chevalier de l’Ordre National du Merite“.
Nichita Danilov este poet, prozator, publicist. S-a născut la 8 aprilie 1952, în comuna Muşeniţa, Climăuţi, judeţul Suceava. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din Iaşi, precum şi Şcoala Postliceală de Arhitectură, Iaşi). A desfăşurat o intensă activitate publicistică, a publicat texte literare în revistele importante din România, precum şi în 
reviste din străinătate, sub semnătura unor traducători de prestigiu. I s-au decernat premii importante. În perioada 1998–2000 a funcţionat ca ataşat diplomatic pe probleme de presă la Ambasada României din Republica Moldova, pe parcursul unui an fiind ambasador ad interim al acestei misiuni diplomatice.
În prezent este director al casei de Cultură a Municipiului Iaşi, „Mihai Ursachi” şi redactor-şef al revistei bilingve Kitej-grad.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al PEN Club, Centrul din România, a publicat peste 20 de cărţi, în ţară şi în străinătate. I s-au decernat premii importante, începând cu cele acordate de Uniunea Scriitorilor din România. Este prezent în numeroase antologii editate în ţară şi în străinătate. Dintre volumele sale de poeme amintim: Fîntîni carteziene, 1980; Câmp negru, 1982; Arlechini la marginea cîmpului, 1985, Poezii, 1987; Deasupra lucrurilor, neantul, 1990; Mirele orb, 1995; Nouă variaţiuni pentru orgă, 1999; Peisaj cu ziduri şi uşi, 2000, ediţie bilingvă română-engleză (traducere de Sean Cotter); Suflete la second-hand, 2000; În deşert şi pe ape, 2000; Umbră de aur, melancolia, 2000. A publicat, de asemenea, romane, eseistică, pamflete: Urechea de cîrpă, pamflete, 1992; Apocalipsa de carton, eseuri, 1995; Nevasta lui Hans, proză, 1996; Tălpi, roman, 2004, Maşa şi Extraterestrul, roman, 2005; Capete de rând, eseuri şi portrete literare, 2008; Locomotiva Noimann, roman, 2008.
