Astăzi, 18 mai 2010, ora 17:00, în Sala Oglinzilor a Casei Monteoru-Catargi (sediul Uniunii Scriitorilor din România) de pe Calea Victoriei nr.115 din Bucureşti, are loc recitalul inedit al poetei Lidia Lazu.
Autoarea va citi poeme în primă audiţie din volumul în curs de apariţie “În voia luminii”, Editura Ideea Europeană.
Lectura publică a poetei Lidia Lazu este a zecea întâlnire din cadrul programului POEZIE LA PRIMA VEDERE organizat de Asociaţia Scriitorilor Bucureşti – Secţia Poezie. Au citit până acum texte în primă audiţie poeţii Ioan Zubaşcu, Bogdan O. Popescu, Paul Vinicius, Cornelia Maria Savu şi Riri Sylvia Manor, Lucia Negoiţă, Anca Mizumschi, Ioana Greceanu, Constantin Abăluţă, Mariana Filimon. Proiectul POEZIE LA PRIMA VEDERE va fi reluat de la sfârşitul lunii septembrie a acestui an.
Moderatorul întâlnirii: Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei Poezie – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti.
Parteneri media: www.agentiadecarte.ro , revista CULTURA şi www.tamada.ro .