Marţi, 2 octombrie 2012, ora 11.00, în Sala 12 a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti (Str. Povernei nr. 6) va avea loc lansarea celui mai recent volum coordonat de Mihaela Miroiu, “Ideologii politice actuale. Semnificaţii, evoluţii şi impact”, apărut la Editura Polirom şi în ediţie digitală. Aceasta este prima carte care analizează ideologiile din punct de vedere etic. Totodată, este primul volum în care problema romilor este serios integrată. La eveniment participă, alături de autori, prof. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA şi conf. dr. Liliana Popescu, prorector SNSPA.
O remarcabilă analiză sistematică a ideologiilor politice vehiculate în prezent şi a modului în care configurează acestea eşichierul politic, volumul prezintă fiecare ideologie în parte după o primă abordare globală din perspectivă etică. Sunt avute în vedere semnificaţiile, originile şi istoria ideologiilor, evoluţia lor după 1989, precum şi mişcările şi politicile pe care le-au generat. Ideologiile şi impactul lor politic sunt discutate atât la scară mondială şi europeană, cât şi din perspectivă românească, pentru a le oferi cititorilor o imagine cât mai cuprinzătoare. Lucrarea se adresează studenţilor de la ştiinţe politice, iar prin tematica de actualitate pe care o abordează, politologilor şi analiştilor politici, politicienilor, persoanelor implicate în mişcări civice sau chiar publicului larg interesat de subiect.
„La ora actuală, lipsa de structurare ideologică a partidelor din România contează foarte mult, incapacitatea lor de a coagula foarte clar norme şi valori specifice orientării lor politice face ca oamenii să nu poată să aleagă realmente între ele, pe alte criterii decât persoane, intrigi, scandaluri şi interese imediate. Lipsa de structurare ideologică a partidelor din România este teribilă.” (Mihaela Miroiu)
Mihaela Miroiu este prof. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice SNSPA, Bucureşti. A iniţiat studiile de gen la nivel masteral (1998) şi doctoratele în ştiinţe politice în România (2000). Aria sa de cercetare cuprinde teorii politice feministe, etică politică, ideologii politice şi politici de gen. Coordonează colecţia „Studii de Gen” a Editurii Polirom. A publicat 12 cărţi, printre care la Editura Polirom: Convenio. Despre natură, femei şi morală (2002), Drumul către autonomie. Teorii politice feministe (2004), Dincolo de îngeri şi draci. Etica în politica românească (2007). A editat şi coeditat alte 10 volume, între care la Editura Polirom: Patriarhat şi emancipare în istoria gîndirii politice româneşti (2002), Lexicon feminist (2002) şi Naşterea. Istorii trăite (2010).