Astăzi, 17 mai 2010, ora 12:00, în Aula Universităţii “Petre Andrei” din Iaşi, regizoarea Chris Simion îşi lansează volumul „În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine“, Editura Paidea, ediţie revăzută şi adăugită.
Chris Simion este una dintre cele mai tinere şi prolifice scriitoare din România. A debutat la vârsta de 16 ani, George Pruteanu numind-o cu multă admiraţie “Un fel de pui de Cioran, în fustă lungă şi neagră”.
Fire nonconformistă şi mereu în căutare de inedit, Chris Simion a spart barierele lansărilor de carte formale, transformându-le în întâlniri originale, discuţii extrem de interesante şi personale. Până în prezent are 7 cărţi publicate, printre care “În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine” a fost Premiată de Ministerul Culturii şi a atins un tiraj rar pentru un scriitor român tânăr (10.500 exemplare). În 2002 – volumul a apărut în 500 exemplare la Cartea Românească, iar din 2002-2009 – 10.000 exemplare tipărite în 5 tranşe de Editura Amaltea. În 2010 contractul a fost semnat cu Editura Paidea care a publicat a treia ediţie a cărţii, revăzută şi adăugită, în 1000 exemplare pentru început.
A semnat totodată regia artistică la peste 20 de spectacole după dramatizări şi texte binecunoscute publicului larg, şi a lucrat atât în sistem independent (cu Compania de Teatru “D’ AYA”), cât şi în teatre de stat cunoscute (Teatrul “L.S. Bulandra”, Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul de Comedie Bucureşti, Teatrul Naţional Iaşi, Teatrul de Stat Oradea, Teatrul “Mihai Eminescu” Botoşani). Chris Simion este prezentă la toate festivalurile importante din ţară şi din străinătate.