Proiectul „Cele mai frumoase cărţi din România”, aflat anul acesta la prima ediţie, continuă cu master-class-ul pe teme de design de carte, susţinut la Bucureşti de Uta Schneider, una dintre cele mai cunoscute profesioniste ale momentului. Evenimentul, intitulat „O carte nu cade din cer”, va avea loc joi, 4 octombrie 2012, la UNA Galeria (str. G-ral Budişteanu 10, Bucureşti). Pe parcursul celor trei ore ale întâlnirii, vor fi abordate teme de interes pentru designerii de carte, dar şi pentru orice profesionist al breslei editoriale: noi tendinţe în designul de carte internaţional, criterii de evaluare a designului unei cărţi (ce înseamnă o carte frumoasă?),“Cele mai frumoase cărţi din Germania” – istoria unuia dintre cele mai longevive concursuri de acest gen din Europa, avem nevoie în România de un astfel de concurs?
Cei interesaţi să participe se pot înscrie completând „formularul de înscriere” de pe http://celemaifrumoasecarti.ro/.
Considerată, astăzi, drept una dintre cele mai importante specialiste în designul de carte, Uta Schneider a condus, timp de 11 ani, Fundaţia Buchkunst, organizatoarea competiţiilor anuale „Cele mai frumoase cărţi din Germania” şi „Cele mai frumoase cărţi din lume”. În prezent, Uta Schneider este artist plastic şi lector în domeniul designului de carte. Susţine seminarii, work-shop-uri internaţionale şi conferinţe pe teme de book design în întreaga lume (Germania, Egipt, Suedia, India, China).
Proiectul „Cele mai frumoase cărţi din România” este realizat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN).
Organizator: Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură
Parteneri: Uniunea Editorilor din România, Headsome Communication, Clubul Ilustratorilor, Galeria Posibila, Infocarte.ro, UNAgaleria, Asociaţia Idioma, Square Media, BookMag, Agressione, KL Software.
Parteneri media: Modernism.ro, RFI, Radio România Cultural, Accente, Artclue.net, Agenţia de Carte, Bookaholic, Bookland, Be-Where, Dilema Veche, LiterNet, Observator cultural, Ziarul de duminică, 24-FUN