Concursul Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”, ediţia a XXIX-a, 11-13 iunie 2010, Botoşani
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, cu sprijinul Consiliului Judeţean Botoşani, în colaborare cu Editurile Junimea şi „Convorbiri Literare” din Iaşi, precum şi cu revistele de cultură „Convorbiri literare”, „Poezia”, „Dacia Literară”, „Feed beack”, „Viaţa Românească”, „Familia”, „Vatra”, „Euphorion”, „Steaua”, „Hyperion”, „Conta”, „Semne”, „Poesis”, „Luceafărul de dimineaţă”, „Porto-franco”, „Ateneu”, „Cafeneaua Literara”, „Argeş”, „Bucovina Literară”, „Antares”, Filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, Uniunea Scriitorilor din R. Moldova şi APLER, organizează, în perioada 11-13 iunie 2010 Concursul Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”, ediţia a XXIX-a.
Concursul îşi propune să descopere şi să promoveze noi talente poetice şi critice şi se adresează, astfel, poeţilor şi criticilor literari care nu au debutat în volum şi care nu au depăşit vârsta de 40 de ani.
Concursul are trei secţiuni:
POEZIE:
1) Carte publicată – debut editorial: – Se vor trimite 2 (două) exemplare din cartea de poezie apărută în intervalul 10 mai 2009 – 5 mai 2010. Vor fi acordate 2 premii: a) „Horaţiu Ioan Laşcu” al Filialei Iaşi a USR şi al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova.
2) Poezie în manuscris (nepublicată) – Se va trimite un print ( acelaşi volum şi pe un CD – un singur exemplar!) în 3 exemplare, care va cuprinde cel mult 40 de poezii semnate cu un motto. Acelaşi motto va figura şi pe un plic închis în care vor fi introduse datele concurentului: nume, prenume, anul naşterii, adresa poştală, e-mail, telefon. Se vor acorda două premiu care vor consta în publicarea a câte unui volum de poezie de către Editurile Junimea şi „Convorbiri literare”, cu sprijinul financiar al APLER. Juriul are latitudinea, în funcţie de valoarea manuscriselor selectate, să propună spre publicare şi alte manuscrise, în funcţie de disponibilitatea editurilor prezente în juriu.
Manuscrisele care nu vor primi premiul unei edituri vor intra în concurs pentru premiile revistelor implicate în jurizare, reviste care vor publica grupaje de poezii ale poeţilor premiaţi. Toţi poeţii selectaţi pentru premii vor apare într-o antologie editată de instituţia organizatoare.
3) Interpretare critică a operei eminesciene: – Se va trimite un eseu de cel mult 15 pagini în 3 exemplare ( în copie şi pe un CD), semnat cu un moto. Acelaşi motto va fi scris pe un plic închis în care vor fi incluse datele concurentului: nume, prenume, anul naşterii, adresa poştală, e-mail, telefon. Se vor acorda premii ale unor reviste literare implicate în organizare. Eseurile premiate vor fi publicare în revistele care acordă premiile şi în antologia editată de instituţia organizatoare.
Festivitatea de premiere va avea loc la Botoşani, în ziua de 12 iunie 2010. Organizatorii asigură concurenţilor cheltuieli de masă şi cazare.
Lucrările vor fi trimise, până la data de 10 mai 2010, pe adresa:
CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE BOTOŞANI, Str. Unirii, nr. 10, Botoşani. Relaţii la tel. 0231-536322 sau e-mail: centrul_creatiei_bt@yahoo.com.
PS. Nu se primesc grupaje pe e-mail!