Miercuri, 29 august 2012, ora 12.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti, va avea loc ceremonia de acordare a Premiului de Excelenţă pentru marea pianistă Ilinca Dumitrescu, la cei 60 de ani de viaţă creatoare. Organizatorii evenimentului sunt Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti, Uniunea Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali „Mihail Jora” şi Asociaţia Euro CulturArt. Vor vorbi despre biografia şi opera muzicală şi culturală a sărbătoritei conf.univ.dr. Mireille Rădoi, prof.univ.dr. Grigore Constantinescu şi Dan Mircea Cipariu. Premiul de Excelenţă ce i se oferă cu acest prilej doamnei Ilinca Dumitrescu e o lucrare semnată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. În cadrul ceremoniei va fi prezentat un film dedicat doamnei Ilinca Dumitrescu. Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” va deschide cu acest prilej o expoziţie de carte şi manuscrise muzicale. Ceremonia se va închide cu un cocktail. Parteneri media: Radio România Cultural, revista „Cultura” şi www.agentiadecarte.ro.
„Asociaţia Euro CulturArt şi Biblioteca Centrală Universitară au organizat, de Ziua Culturii Naţionale, la 15 ianuarie 2012, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2011. Premiul cel mare a fost oferit poetului Ioan Es. Pop, după ce, în 2011, premiul i-a revenit lui Ion Mureşan. Ne-am gândit să instituim anual şi un premiu pentru excelenţa unei cariere în cultura română contemporană. Suntem bucuroşi să-i acordăm primul nostru Premiu de Excelenţă doamnei Ilinca Dumitrescu, o mare pianistă care a concertat în oraşe din 5 continente, 40 de ţări, 33 de capitale ale lumii, în importante săli de concerte”, a declarat Dan Mircea Cipariu, iniţiatorul evenimentului.
Ilinca Dumitrescu, arta de a interpreta un vis
La 29 august 2012, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti, Uniunea Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali „Mihail Jora” şi Asociaţia Euro CulturArt o sărbătoresc pe marea pianistă Ilinca Dumitrescu, la cei 60 de ani de viaţă creatoare. Premiul de Excelenţă ce i se oferă cu acest prilej doamnei Ilinca Dumitrescu e o lucrare semnată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Fotografii unicat, un documentar realizat la Palatul Peleş, partituri şi cărţi cu autograf din partea unor muzicieni şi compozitori celebri, rememorări ale unor timpuri în care pianul era un mediator între poezie şi transcendent, toate acestea sunt atinse de vitalitatea şi rafinamentul Ilincăi Dumitrescu.
Deţinătoare a celor mai importante premii în ţara sa natală (Premiul Academiei Române – 1995, Premiul Institutului Cultural Român – 2003 „pentru promovarea muzicii româneşti în lume’’), dar şi a multor distincţii internaţionale (printre care ,,Commendatore dell’ Ordine della Stella della Solidarietà Italiana’’ , distincţie conferită de către Preşedintele Republicii Italiene), Ilinca Dumitrescu este un artist complet, cu o discografie semnificativă, în România şi S.U.A. Amintesc, la o repede ochire, lucrări de Scarlatti (cele 14 Sonate au fost considerate, în 1986, de către „International Record Critics Award”, reunit la New York, printre cele mai bune albume ale anului, stând alături de cele semnate de Emil Gilels, Radu Lupu, Murray Perahia, Bernard Haitink, Claudio Abbado, Riccardo Muti, Mstislav Rostropovici, Placido Domingo), Mozart, Beethoven, Schumann, Liszt, Enescu ş.a.
A concertat în oraşe din 5 continente, 40 de ţări, 33 de capitale ale lumii, în importante săli de concerte. A studiat cu profesori celebri: Cella Delavrancea şi Mihail Jora în România, Stanislav Neuhaus şi Iakov Flier la Conservatorul de Stat „P.I.Ceaikovski” din Moscova, a absolvit în 1978 cu distincţia maximă „Diplomă de Merit”. În 1984, primeşte Premiul Criticii Muzicale Române pentru ciclul de recitaluri ,,Decenii contemporane’’ . În 1998, în urma turneului de concerte, Ministerul Culturii şi Educaţiei din Bolivia îi conferă titlul şi diploma de ,,Oaspete ilustru al culturii boliviene’’ ( ,, Huésped ilustre de la cultura boliviana’’). În anul 2000 primeşte premiul revistei ,, Actualitatea muzicală’’ din Bucureşti pentru activitatea muzicală internaţională ( Premiul ,, Meridianele Muzicii ‘’ ). În 2004 i s-a acordat Ordinul Meritului Cultural în grad de Cavaler.
Activitatea Ilincăi Dumitrescu se desfăşoară în varii domenii: pe lângă aceea de pianistă concertistă (în 1980 devine solistă concertistă de stat), este şi muzicolog (obţine titlul de Doctor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, cu calificativul maxim „summa cum laude”), pedagog (a predat cursuri de măiestrie în Cehia, SUA, Brazilia, India, China, Vietnam, Japonia, Malaysia), realizator şi producător TV ( 2007 – 2012 – coordonator al Departamentului muzical din Televiziunea „România de Mâine” şi realizator & producător al emisiunii „Ilinca Dumitrescu şi invitaţii săi” , emisiune de succes pe care în prezent o realizează la nou înfiinţata TV H 2.0 din Bucureşti). Între anii 1994 – 2006 a fost director al Muzeului Naţional ,,George Enescu” din Bucureşti.
Repertoriul său extrem de vast include concerte cu orchestră (marile opusuri din creaţia clasică şi romantică), piese de recital solo ( printre care programe de autor – Bach, Scarlatti, Mozart, Beethoven, Schumann, Chopin, Schubert, Albéniz, Messiaen), muzică de cameră, lied, o preocupare aparte fiind promovarea muzicii româneşti clasice şi contemporane, dar şi a creaţiei universale din sec. XX – XXI.
Sărbătorirea de pe 29 august 2012 îmi aminteşte, printre multele concerte şi evenimente culturale unde am fost invitat, de recitalul pe care Ilinca Dumitrescu l-a susţinut la Ateneul Român, pe 10 decembrie 2008, când se împlineau o sută de ani de la naşterea unuia dintre cei mai importanţi compozitori francezi şi europeni, Olivier Messiaen. „Îl consider pe Messiaen una dintre marile figuri ale secolului XX, un compozitor original. Şi atât de greu e să mai fi original în scriitura pianistică după ce s-au compus atâtea capodopere în literatura pianistică. Messiaen este o voce specială alături de Prokofiev, Bartók, Enescu… Apropo de Enescu, găsesc unele similitudini între principiile armonice ale celor doi, a se vedea piesa „Carillon nocturne” de Enescu. Acest recital de autor urmează celorlalte recitaluri pe care le-am interpretat pe scena Ateneului Român de-a lungul anilor, având programe monografice Scarlati, Mozart, Schumann, Chopin, Prokofiev, Enescu. În Fonoteca de Aur a Societăţii Române de Radiodifuziune se află câteva piese de Messiaen interpretatate de mine. Sper să fie editate pe un viitor CD cu muzică franceză şi românească”, îmi mărturisea Ilinca Dumitrescu înainte de concertul ei de răsunet.
În ultimii ani, nu am ratat concertele Ilincă Dumitrescu din Bucureşti. Dincolo de tehnică, de meşteşugul asumat şi lucrat în ore şi ore de studiu, m-au atras vitalitatea şi poezia interpetării, mai cu seamă a repertoriului romantic. În loja Ateneului, prins între Chopin sau Schumann, călătoream într-un vis de eliberare interioară cu fiecare notă şi clapă atinse de Ilinca Dumitrescu. Vis şi terapie de sine, concertele Ilincăi Dumitrescu mă îndepărtau tot mai mult de lumea profană, lumea materială, lumea unei virtualităţi fără duh!
La Mulţi Ani, Ilinca Dumitrescu!
Dan Mircea CIPARIU
[…] citeste tot articolul: http://www.agentiadecarte.ro/2012/08/premiu-de-excelenta-pentru-marea-pianist… Like this:LikeBe the first to like this. Comments RSS feed […]