De curând, la Editura Eikon, a apărut volumul “Capăt de linie” de Leon-Iosif Grapini. Imaginea de pe coperta I este realizată de Maxim Dumitraş: “Dialog”, landart, 2010, iar textul de pe coperta 4 este semnat de Horia Gârbea.
“Faţă de acest volum al lui Leon-Iosif Grapini am o deosebită afinitate. Prozatorul din Cluj a redescoperit şi valorificat cu competenţă un lucru pe care l-am observat şi eu şi l-am aplicat în teatru: există situaţii, personaje, replici în literatură care depăşesc cu mult ca potenţial opera care le-a creat. Instinctiv, au observat asta şi Alexandre Dumas, şi alţii care şi-au extins biografia personajelor, prea vitale pentru a încăpea într-un singur text. O încercare de pionierat a făcut în acest sens Paul Georgescu.
Acum câteva luni i-am adunat la cazinoul din Sinaia pe câţiva „trăitori” ai începutului anilor 1920, culeşi de prin literatura noastră: Felix Sima, Stănică Raţiu, Gore Pirgu, Dan Deleanu cu Monica lui, Wanda din „Gaiţele” şi Mona din „Steaua fără nume”. Leon-Iosif Grapini a făcut mult mai mult decât atât: mai răbdător, mai aplicat (ardelean), mai entuziast (italian, după nume), el a valorificat mai profund, în povestiri migălite şi construcţii bine închegate, imensa potenţialitate a unor personaje „nedrept” închise în textele unor scriitori români, şi nu personaje din capul afişului – scuzaţi ligamentul –, ci caractere aparent mărunte: „proştii” lui Rebreanu, cumetrele dintr-o povestire a lui Preda, şeful de gară şi acarul de la Groşan şi mulţi alţii.
Volumul de faţă nu este doar literatură postmodernă, el este şi o carte de istorie şi critică literară implicită. Dacă romanul anterior al lui Leon-Iosif Grapini mi-a stârnit respectul, dar nu entuziasmul, această culegere le are pe amândouă. Ca urmare, soldat neinstruit fiind, mă voi adresa de-acum autorului cu „mon colonel”!”
Horia Gârbea
