Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal a triumfat în fața publicului din arhiplina Sala Mare de la Konzerthaus, în concertul susținut în seara de 4 august 2012, în cadrul ediției a 12-a a Festivalului Young Euro Classic de la Berlin. Programul a cuprins cinci lucrări pentru orchestră simfonică mare, extrem de dificile din punct de vedere tehnic și de pretențioase din punct de vedere artistic, avizatul public berlinez apreciind evoluția orchestrei române ca pe un reper valoric al actualei ediții a festivalului și răsplătind-o cu minute în șir de aplauze și urale.
Programul a cuprins în deschidere o primă audiție românească, Frenesia 2 de Dan Dediu, autorul fiind prezent în sală, continuând cu uvertura la Forța destinului de Verdi, poemul simfonic Don Juan de Richard Strauss, Dansurile simfonice op. 45 de Rachmaninov și Rapsodia Română nr. 1 de Enescu. Primul bis oferit de orchestră, cutremurătorul Pas de deux de Ceaikovski a fost dedicat memoriei pianistei Mihaela Ursuleasa, cel de-al doilea bis, Hora staccato de Grigoraș Dinicu, încheind seara într-o manieră entuziasmantă.
În perioada 2-5 august, Orchestra Română de Tineret s-a aflat la Berlin pentru a participa la cel mai important festival internațional pentru orchestre de tineret – Young Euro Classic – aflat la a 12-a ediție, unde a evoluat într-un concert extraordinar la Konzerthaus în seara de 4 august.
Participarea Orchestrei Române de Tineret la prestigiosul festival de la Berlin a fost posibilă datorită contribuției Institutului Cultural Român, Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, Administrației Fondului Cultural Național, Fundației Prietenii Muzicii Serafim Antropov, Lanto Communication, UCIMR. Sponsor principal: Unicredit Țiriac Bank. Parteneri media : Radio România Cultural, Radio România Muzical, TVR Cultural. Programul de la Berlin a fost pregătit la Sinaia, acolo unde a luat ființă Orchestra Română de Tineret, sub atenta îndrumare a violoncelistului Marin Cazacu, inițiatorul proiectului.
Young Euro Classic se desfășoară în acest an între 27 iulie și 12 august și este un eveniment cu un profil unic, fiind primul festival din lume dedicat orchestrelor simfonice de tineret. Aproape în fiecare seară, pe tot parcursul festivalului, timp de 17 zile, sala de la Konzerthaus şi ofertantul spaţiu din Gendarmenmarkt vor fi pline și la concerte în care nu se cântă doar Beethoven şi Șostakovici, ci şi creații contemporane sau lucrări mai puțin familiare publicului occidental, cu sonorități specifice culturilor asiatice sau africane. Pentru tinerii muzicieni participanți, primirea entuziastă de care se bucură de fiecare dată într-un astfel de cadru, este o experienţă cu totul nouă.
România a participat pentru a doua oară la acest festival cu concertul Orchestrei Române de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, prima participare având loc în 2003, cu Orchestra Concerto a UNMB, dirijată de Dorel Pașcu.
Detalii pe www.youngeuroclassic.ro sau www.orchestratineret.ro.