În cadrul celei de-a treia etape a proiectului european studiOpera, începută în octombrie 2011 și încheiată de curând, s-au organizat peste 40 de module de curs, adresate unui număr de peste 120 de participanți grupați în patru specializări (canto, balet, tehnic și management cultural), ore susținute de 20 de profesori din Italia, alături de 16 formatori români.
A fost derulat un amplu program de instruire, în cadrul căruia un număr de 126 de angajați ai Operei Naționale București (cu contract de muncă) au urmat module de specializare, autorizate de către ANC – Autoritatea Națională pentru Calificări (fostul CNFPA), Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, conform standardelor ocupaționale și Clasificației Ocupațiilor din România.
Printre modulele de instruire organizate se numără: „Elemente de tehnică vocală”, „Tehnică, stil și interpretare a dansului de caracter”, „Psihologie aplicată pe activitatea cântului”, „Politici culturale naționale”, „Noțiuni de drept al culturii”, „Elemente de istorie a costumului și machiaj specific”, „Iluminotehnică”, „Recuperarea după efort a corpului”, „Machiaj” ș.a. Modulele de instruire s-au desfășurat în majoritate la București, o parte dintre acestea presupunând însă deplasarea cursanților la Milano (6 vizite de studiu), mai ales în situațiile în care specializarea a însemnat dobândirea de abilități practice prin urmărirea profesioniștilor italieni la locul de lucru (în ateliere, în sălile de repetiții, la pregătirea unui spectacol pe scenă etc.)
Susținerea modulelor a revenit unui număr de 20 de profesori din Italia, profesori ai Academiei Teatrului La Scala, profesioniști ai celebrei Scala din Milano sau din alte instituții culturale de prestigiu, alături de aceștia predând însă și 16 formatori români, pregătiți în etapa anterioară a proiectului (februarie-iunie 2011).
Finalitatea acestui demers si a proiectului per ansamblu este reprezentata de dezvoltarea Centrului de orientare profesionala in domeniul artelor spectacolului – afiliat Operei Nationale Bucuresti – care va oferi constant seminarii de specialitate, dar si alte tipuri de activitati de pregatire si consiliere profesionala pentru meserii de scena. Orientarea profesionala va avea menirea sa ii ajute pe cei aflati la inceput de cariera (fie tineri, fie adulti dornici de a imbratisa un proces de reconversie profesionala) sa se indrepte asupra unor profesii din domeniul artelor spectacolului. Beneficiari ai acestei noi structuri specializate vor fi, alaturi de angajati ai ONB, absolventi ai institutiilor de invatamant superior din domeniul artelor spectacolului, precum si alte persoane interesate din tara si din strainatate, care doresc sa lucreze in acest domeniu. Primele seminarii-pilot sunt programate sa se desfasoare la inceputul lunii octombrie. Vom reveni ! cu detalii in numarul urmator.
Proiectul studiOpera prezentat la conferinta nationala „Romania acceseaza fonduri europene”
n zilele de 10 si 11 iulie, proiectul studiOpera a fost prezentat la conferinta nationala “Romania acceseaza fonduri europene”, desfasurata la Hotel Ramada Parc din Bucuresti, manifestare organizata de Corpul Expertilor in Accesarea Fondurilor Structurale si de Coeziune Europene.
Organizatorii si-au propus sa atinga urmatoarele obiective: constientizarea faptului ca Romania are nevoie de fondurile europene si crearea unui impuls pentru cresterea gradului de absorbtie a acestora.
Au fost astfel prezentate „povesti de succes” romanesti, pentru a se schimba perceptia asupra fondurilor care par greu de accesat.
Pe langa dezbaterile din prima zi a conferintei intre reprezentanti ai Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Cluj, Agentiei Nationale de Ocupare a Fortei de Munca, alaturi de experti ai Corpul Expertilor in Accesarea Fondurilor Structurale si de Coeziune Europene si beneficiari ai fondurilor europene, proiectul studiOpera a avut la dispozitie un stand pentru prezentarea initiativei si a materialelor realizate in cadrul sau.
„Putine proiecte se implementeaza cu profesionalism. Am vazut in proiectul dumneavoastra un model pe care multe echipe de proiect ar trebui sa il preia. Va felicit si va doresc succes!”
Valentin Dimon, președintele Corpului Experților în Accesarea Fondurilor Structurale și de Coeziune Europene.
In perioada urmatoare proiectul studiOpera va ajunge la publicul larg, prin intermediul artistilor ONB care au participat in diverse ipostaze la derularea lui.
Pe 1 septembrie 2012, de la ora 21.00, cea de-a sasea editie a Promenadei Operei, concert extraordinar in aer liber organizat pe esplanada ONB (cu acces liber), va fi prezentat in acest an si sub semnul studiOpera! Spectatorii se vor putea bucura de fragmente celebre din opere precum „Carmen” (Georges Bizet), „Nabucco” (Giuseppe Verdi), „Faust” (Charles Gounod), „Tosca” si „Turandot” (Giacomo Puccini), „Samson si Dalila” (Camille Saint-Saëns), etc.
In data de 20 septembrie, va avea loc un alt eveniment mult asteptat: gala de premiere a cursantilor studiOpera, iar intre 12 si 14 octombrie se va organiza la Bucuresti conferinta internationala de inchidere a proiectului, la care vor fi invitati reprezentanti ai teatrelor lirice si angajati ai unor institutii de cultura din tara si din strainatate.
Proiectul este implementat de catre Opera Nationala Bucuresti (ONB) – prin Studioul Experimental de Opera si Balet „Ludovic Spiess” (SEOB) – in parteneriat cu Accademia Teatro alla Scala din Milano si SVASTA ICG Romania si este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investeste in oameni!”.