Miercuri, 11 iulie 2012, ora 19.00, la Sala cu Orgă din Chişinău, pianistul Horia Mihail va prezenta „Rapsodia pe o temă de Paganini” de Serghei Rachmaninov în cadrul concertului de închidere a Festivalului „Nopţile Pianistice din Moldova – Marea Neagră”. Pe scena Sălii cu Orgă, vor mai evolua pianiştii Tadeusz Domanowski (Polonia) – „Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră op. 18 de Serghei Rachmaninov şi Michel Bourdoncle (Franţa) – Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră op. 23 de Piotr I. Ceaikovski.
Festivalul „Nopţile Pianistice din Moldova-Marea Neagră”, ajuns la cea de-a X-a ediţie, este organizat de Ambasada Franţei în Republica Moldova şi Alianţa Franceză din Moldova. Prezenţa pianistului român Horia Mihail la Festival a fost asigurată de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în parteneriat cu Radio Chişinău şi Radio România Cultural.
Concertul pianistului Horia Mihail de la Chişinău încheie practic turneul naţional extraordinar „Pianul călător” realizat în România între 21 mai şi 29 iunie, turneu ce l-a adus pe artist în 22 de oraşe în recitaluri şi concerte, evenimentul fiind organizat de Radio România Cultural şi Accendo şi susţinut de Radio România, Revalid şi JTI. Timp de 52 de zile, pianistul a străbătut peste 7000 de kilometri, încântând mai mult de 7000 de spectatori cu un program dens şi incitant, cu recitaluri şi concerte cu orchestra. Întreg itinerariul turneului poate fi urmărit pe site-ul www.pianulcalator.ro şi se va încheia practic cu concertul de la Chişinău, din 11 iulie.
Pianistul Horia Mihail a debutat în oraşul său natal Braşov interpretând Concertul în Re major de J. Haydn la vârsta de 10 ani. De atunci a concertat de peste 1000 de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica „George Enescu“ din Bucureşti şi cu Orchestra Naţională Radio. „Subtilitatea ritmică şi articulaţia atmosferei şi a culorii sunetului au fost de un fel pe care această muzică (Prokofiev) o primeşte foarte rar“, se scrie în ziarul Boston Globe, după una din apariţiile sale. După 14 ani de studii în România, Mihail a urmat cursurile Universităţii din Illinois, unde a obţinut diplomele de absolvire şi de masterat în 1995. În 1999, a primit Artist Diploma de la Boston University unde a studiat cu Anthony di Bonaventura.
Horia Mihail a susţinut concerte, recitaluri solo şi de muzică de cameră în 18 ţări pe 4 continente, colaborând cu artişti cunoscuţi precum Roman Totenberg, Lory Wallfisch, Robert Merfeld, Peter Zazofsky, Andres Diaz şi Nathaniel Rosen. A putut fi ascultat la diverse posturi de radio şi de televiziune din România, Belgia, Anglia, Danemarca, Ungaria, Statele Unite şi Vocea Americii, şi a înregistrat cu Orchestra Simfonică Naţională Radio din România.
După ce a funcţionat o perioadă de trei ani ca lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în toamna anului 2002 ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii ”Romanian Piano Trio” alături de violonistul Alexandru Tomescu şi celistul Răzvan Suma cu care a susţinut concerte de mare succes în ţară şi străinătate. Împreună cu Romanian Piano Trio a realizat cinci turnee naţionale de anvergură – sub titlul Music ON, iar împreună cu violonistul Alexandru Tomescu a fost protagonistul a trei turnee Stradivarius. În urma acestor colaborări au apărut 3 CD uri de trio cu lucrări de Beethoven, Mozart, Schumann, Mendelssohn şi 3 CD-uri Stradivarius în duo cu Alexandru Tomescu: Encore, Virtuoso şi Romantic.
Din 2009 artistul este solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, calitate în care a susţinut mai multe concerte la Sala Radio (alături de Orchestra Naţională radio şi dirijorii Jin Wang, Christian Badea, Gerd Schaller, Tiberiu Soare), dar şi în turnee în ţară sau la Roma în decembrie 2009, ori la Expoziţia Mondială de la Shanghai în iulie 2010. De un remarcabil succes la public s-au bucurat recitalurile solo din cadrul Anului Chopin de la Bucureşti şi Viena. La finalul anului 2010, Radio România a realizat în parteneriat cu Institutul Polonez un CD dedicat Anului Chopin în România pe care este inclus Concertul în fa minor pentru pian şi orchestră de Chopin în interpretarea lui Horia Mihail alături Orchestra Naţională Radio dirijată de Christian Badea.
În aprilie 2011, artistul a susţinut un turneu naţional de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt intitulat “Pianul călător – Pe urmele lui Franz Liszt”, care a stat la baza unui CD live apărut la Editura Casa Radio, proiect pe care artistul îl va continua în anii următori. În vara anului 2011, Horia Mihail a participat la Varna Summer International Music Festival, Bucharest Music Film Festival, iar în septembrie 2011 la Festivalul Internaţional „George Enescu”. Proiectul “Duelul viorilor – Stradivarius versus Guarneri” l-a adus alături de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru pe scenele din 6 oraşe din ţară, iar proiectul “Cele trei dive” alături de celebrele cântăreţe Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu şi Leontina Văduva la Iaşi, Cluj şi Timişoara. Tot în stagiunea 2011-2012, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, în Danemarca şi Germania.
Proiectele sale din anul 2012 cuprind, printre alte proiecte solo şi camerale, a doua ediţie a turneelor naţionale Pianul călător în perioada 21 mai – 29 iunie şi Duelul viorilor, alături de violoniştii Liviu Prunaru – Stradivarius şi Gabriel Croitoru – Guarneri, între 12 şi 25 septembrie, care se alătură proiectului Flautul de aur – 25 aprilie – 7 mai 2012.