La Editura Humanitas, în colecţia „Paşi peste graniţe”, a apărut volumul „Revenirea la viaţă” de Oliver Sacks, în traducerea Mihaelei Doagă.
În 1969, într-un spital din apropierea New York-ului, un grup de pacienţi suferind de grave tulburări neurologice trăiesc o experienţă extraordinară: după o jumătate de secol în care fuseseră încremeniţi, ca nişte „morţi vii“, incapabili să gândească, să vorbească şi să se mişte normal, sunt treziţi la viaţă de un medicament-minune. Oliver Sacks, doctorul care a iniţiat experimentul, spune în Revenirea la viaţă povestea acestor pacienţi – o poveste emoţionantă şi, în acelaşi timp, revelatoare pentru condiţia umană.
Cartea lui Sacks a avut un imens răsunet şi i-a incitat pe mulţi scriitori şi artişti. Pornind de la ea, Harold Pinter a scris piesa de teatru A Kind of Alaska, iar în 1990 a apărut pe ecrane celebrul film Awakenings, cu Robert de Niro şi Robin Williams.
OLIVER SACKS s-a născut în 1933 la Londra, într-o familie de medici, şi a studiat medicina la Queen’s College, Oxford. La începutul anilor ’60 s-a stabilit în Statele Unite, la San Francisco. Din 1965 locuieşte la New York, unde este profesor de neurologie la Albert Einstein College of Medicine. Preocuparea sa constantă a fost lucrul cu pacienţii suferind de boli neurologice pentru a-i ajuta sa trăiască în condiţii cât mai apropiate de normalitate.
Oliver Sacks a îmbinat activitatea medicală cu scrisul, iar cărţile în care prezintă publicului larg cazurile sale clinice s-au bucurat de o uriaşă notorietate internaţională – au fost traduse în 22 de limbi, în tiraje de milioane de exemplare. În plus, opera lui Oliver Sacks a avut un mare impact asupra intelectualilor umanişti şi asupra artiştilor. Ele sunt studiate în universităţi de către neurologi, scriitori, filozofi şi sociologi. Awakenings a stat la baza filmului cu acelaşi titlu (cu Robert De Niro si Robin Williams, film nominalizat pentru Premiul Oscar) şi piesei lui Harold Pinter, A Kind of Alaska. Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie (The Man Who Mistook His Wife for a Hat) a fost de asemenea pusă în scenă, cu mare succes, în regia lui Peter Brook.
Cărţi: Migraine (1970), Awakenings (1973), A Leg to Stand On (1984), The Man Who Mistook His Wife for a Hat (1985), Seeing Voices(1989), An Antropologist on Mars (1995), The Island of the Colorblind (1997), Uncie Tungsten: Memories of a Chemical Boyhood (2001),Oaxaca Journal (2002).