Luni, 2 iulie 2012, ora 17.00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române (Bd. Dacia nr. 12, Bucureşti), va avea loc vernisajul expoziţiei „Vinul de Aur. Cotnarul în diplome şi medalii”. Cu această ocazie va avea loc şi concertul susţinut de Trio Scherzo (Casandra Băleanu – flaut, Ana Maria Radu – oboi, Alexandra Neaga – fagot). În program lucrări de: Bach, Grieg, Ceaikovski, Dvorak. Recital: Eusebiu Ştefănescu. Amfitrion: Lucian Chişu.
„Cel puţin în destinul meu, legătura între poezie şi actorie este foarte puternică. Atunci când am început să mă întâlnesc cu publicul care se contaminează cu poezie, am fost foarte fericit. Eu sunt partizanul oralităţii. Am avut această discuţie şi cu Nichita Stănescu, care la rândul lui descindea, zic eu, din acea stirpe rară de aezi… Nu întâmplător el dicta poezie, se cutremura de încremenirea cuvântului pe hârtie… Cum spuneam, am avut în viaţa mea de actor, de câteva ori, mari bucurii. Acestea mi-au răsplătit mie orice efort, orice jertfă aş fi făcut… Sigur că uneori e praf şi pulbere viaţa noastră personală, vorba lui Nichita… Dar toată această jertfă merită să fie trăită, suferită, pentru câteva clipe extraordinare când intri într-o comuniune subtilă cu publicul, când simţi că nu eşti singur, că altcineva simte la fel ca tine în acea secundă, că oamenii pot fi la fel de emoţionaţi ca şi tine atunci când simt acea atingere a poeziei! Se întâmplă o taină trăită împreună. Satisfacţia e imensă, te topeşti în trăire, nici nu se poate exprima. Când se întâmplă parcă te conectezi la Cosmos, la ceva esenţial…”, a spus Eusebiu Ştefănescu.
Merita sa-l ascultam pe dl. Eusebiu Stefanescu. Recita superb. De la Eminescu la Nichita…
O, Nichita!…
„O voi, prieteni,
poezia nu este lacrima
ea este insusi plansul
plansul unui ochi neinventat
lacrima ochiului…”