La Editura Herald, în colecţia „Terapia”, a apărut volumul „Sundao. Respiraţia daoistă şi practica vindecării” de Jae-Sheen Yu, în traducerea Cameliei Cioba.
Sundao (Sun-do, Shinsundo, Kooksundo, Dahnhak) este o artă de vindecare tradiţională daoistă, o practică de pregătire a minţii şi trupului pentru dezvoltare fizică, mentală şi spirituală, o metodă care ne face capabili să înţegram şi să armonizăm întreaga noastră fiinţă – minte, trup şi spirit. Această practică, ce are o istorie care datează de acum 9.700 de ani, combină o serie de poziţii fizice şi metode de respiraţie abdominală pentru a educa, echilibra şi regla sistemul energetic intern al corpului (Ki/Qi). Această practică a înflorit în Coreea antică în perioada celor Trei Regate (aproximativ 300-700 de ani i.Hr.).
Sundao consolidează în corp energia Qi astfel încât toate bolile fizice, mentale şi emoţionale se pot vindeca. Mai mult, dacă se practică regulat, sistemul imunitar devine mai puternic, făcând faţă oricăror viitoare ameninţări. Ca program de antrenament regulat, Sundao poate îmbunătăţi sănătatea, poate regla somnul, poate duce la creşterea rezistenţei, la un metabolism mai eficient şi la un ten mai luminos. Sundao este o tehnică în care se lucrează cu energia vieţii pentru a îmbunătăţi sănătatea şi armonia în trup, inimă şi spirit.